Boala limbii albastre, confirmată în alte patru localităţi din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul localităţilor din Buzău unde a fost confirmată Boala limbii albastre a crescut de la trei la şapte, a declarat, marţi, prefectul judeţului, Maria Buleandră, care a precizat că situaţia se modifică de la o oră la alta, fiind afectate în prezent nu doar bovine, ci şi ovine.

Potrivit prefectului judeţului Buzău, Maria Buleandră, dacă luni erau trei localităţi cu focare ale acestei boli, respectiv Beceni, Bisoca şi Săruleşti, marţi numărul acestora a crescut la şapte, boala fiind confirmată şi în comunele Vintilă Vodă, Siriu, Valea Salciei şi Buda.

Conform sursei citate, ultimele raportări arată că în prezent în judeţul Buzău sunt 29 de focare active ale Bolii limbii albastre, cu 34 de bovine bolnave şi 10 ovine.

”Situaţia se schimbă de la o oră la alta. La ora 12.00 aveam şase localităţi cu animale bolnave, peste o oră erau deja şapte. Mai avem şi alte suspiciuni, astfel că numărul localităţilor cu această boală se modifică de la o oră la alta. Lumea trebuie să ştie că boala nu se transmite la om, e cel mai important. Există un plan foarte bine stabilit, care astăzi va fi aprobat şi ne va fi transmis astfel încât să ştim ce avem de făcut pas cu pas. Acum ştim la nivel de proiect, peste câteva ceasuri vom şti pas cu pas. Astăzi, la Centrul national pentru combaterea bolilor se va stabili ce facem ca măsuri suplimentare, ce se întâmplă cu animalele”, a declarat prefectul de Buzău, Mariana Buleandră.

Ea a adăugat că în acest moment în judeţul Buzău, pe o rază de circa 20 de kilometri în preajma localităţilor în care au fost confirmate focare de Boala limbii albastre, sunt oprite tranzacţiile cu animale.

”Mişcarea animalelor nu trebuie făcută în această perioadă, animalele nu mai migreaza dintr o comună în alta, cel puţin pe o rază de 20 de kilometri faţă de focar, este strict interzisă mişcarea animalelor, la fel şi tranzacţiile”, a mai spus Buleandră.

ANSVSA a anunţat, luni, că mai multe bovine din judeţul Buzău au fost diagnosticate cu Boala limbii albastre, care nu afectează omul, dar produce pagube economice, ANSVSA precizând că a informat statele UE şi pe cele membre ale Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animală despre apariţia acestei boli în România.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite