Victor Viorel, există pentru tine un cuvânt care începe cu „m”. Îl ştii?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştiu, n-ai niciun chef de halucinaţiile lui Ponta. Nici eu. Dar hai să-ţi spun o chestie nu prea mişto. În timp ce eu şi cu tine muncim în ţara asta, în timp ce eu şi cu tine visăm ca ultimii naivi că vom trăi frumos în România noastră, în timp ce eu şi cu tine ne creştem copiii după valori, ne împărţim nopţile între gândul la ziua de mâine, la rata la bancă, la ghişeul cu taxe, viaţa noastră e dirijată de o adunătură de golani.

De o şleahtă de infractori, aflaţi pe nedrept în libertate, ajunşi nemeritat în cele mai înalte funcţii în stat. De o găşculiţă de indivizi corupţi, toţi proşti, extrem de proşti, aroganţi şi foarte nesimţiţi.

Nu, nu te grăbi să spui că nu-i aşa. Că nu-ţi conduc ei viaţa. Că tu, de fapt, eşti stăpânul tău, că faci ce vrei, că nu-ţi dictează nimeni cum să-ţi trăieşti tu viaţa, că te doare, în general, în c... că Ponta debitează pe Facebook sau pe ecranele amicilor lui mafioţi tot ce-i trece prin cap, că licheaua de Tăriceanu se bagă-n faţa fraierilor umiliţi la coadă la permise, că generalul în mizerie Gabriel Oprea şi-a furat teza de doctorat şi că ar trebui să fie deja la puşcărie pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină sau pentru hoţiile din Minister, că Udrea, integrată mai nou în absolut, îţi ţine ba lecţii de fericire, ba de anticorupţie.

Nu te grăbi să crezi că toate astea n-au nicio legătură cu viaţa ta. Gândeste-te, mai bine, cum ţi-ar fi fost viaţa acum, dacă ţara asta în care ai ales să trăieşti ar fi avut, în ultimul sfert de veac, conducătorii aceia drepţi, inteligenţi şi muncitori, aşa cum tot speri. Imaginează-ţi cum ai fi trăit acum, ce şanse ai fi avut, ce viitor frumos ar fi putut să aibă şi copiii tăi aici, în România asta.

Dar realitatea nu-i deloc aşa cum ai vrea tu să crezi. Cum aş vrea eu să cred. Realitatea e că viaţa ta şi viaţa mea ne sunt distruse, zi după zi, de mafioţii de mai sus. Şi nu numai de ei. Cum? Simplu! Nu e o mare filozofie la mijloc. Hoţii ăştia, aflaţi încă în Parlament, au pe mână, în fiecare zi în care tu te amăgeşti că eşti stăpânul vieţii tale, toţi banii tăi, toate legile ţării tale, toate drepturile tale la viaţă, dar şi la moarte, viitorul copilului tău, şcoala lui, educaţia lui, sănătatea lui, sănătatea ta, jobul tău, afacerea ta, pensia părinţilor tăi. Politrucii ăştia de care spui că nu-ţi mai pasă, de care, posibil, te-ai săturat, la fel ca şi mine, până acolo încât doar faţa lor, buhăită de atâta hoţie şi de minciună, te scârbeşte, îţi scriu, de fapt, filă cu filă, viaţa pe care tu o numeşti a ta.

E OK. Nu e nevoie să mă crezi că lucrurile stau aşa. Şi eu, ţi-am spus, sunt la fel ca şi tine. Mă păcălesc, de multe ori, că trăiesc viaţa pe care mi-o doresc, pe care singură mi-o fac. Dar vin momentele acelea, sigur le ştii, în care cobori în locul cel mai adânc din tine, zidit cu toate credinţele tale deşarte, cu toate visurile neîmplinite, cu toate speranţele cioplite, cu toate frustrările adunate că n-a fost să fie, nici de data asta, aşa cum ţi-ai dorit. Vin momentele acelea de care fugi, fugi ca dracu’, cât poţi, ca să nu simţi, ca să nu te doboare, din nou, realitatea pe care te chinui să n-o vezi. Dar ea e acolo. E vie, mai vie decât tine. Vin momentele acelea în care ştii că viaţa ta ar fi putut fi altfel, cu mult mai bună, fără ei. Şi fugi din nou din tine.

Te uiţi la Ponta, de exemplu. Şi ştii şi tu, la fel ca mine, că e un simplu nimeni. E un plagiator. Un judecat pentru corupţie. Un băiat din paie ridicat de un grup mafiot la rang de premier, pus să facă jocurile tuturor infractorilor ţării. Un individ putred pe interior, lipsit de orice urmă de inteligenţă, de valori, un rebut social care niciodată, în nicio ţară normală, în nicio lume condusă de minţi neatinse de nebunie, n-ar fi putut ajunge să conducă un popor.

Şi, totuşi, Ponta a ajuns. Omul ăsta, de care ne păcălim că am scăpat şi care ar fi trebuit să fie aruncat definitiv la coşul de gunoi al societăţii, e încă printre noi. Uite-te la el, dar fă-o foarte atent! El ştie că vrei să-l ignori. Ştie perfect că o să te scârbească, ăsta-i şi scopul lui. Ştie exact că, dacă ne scârbeşte pe tine şi pe mine, el va învinge. Şi se va căţăra din nou până în vârf, pe umerii mei şi ai tăi, pe spatele celor care nu mai vor să vadă nimic, al celor mult prea obosiţi de ce-i în jur. Aşa ajunge Ponta, aşa ajung nimicurile ca el să îţi dicteze viaţa, zi după zi.

Aşa ajunge un şmecher ca Victor Viorel, hulit de un popor, responsabil pentru un sistem extrem de putred şi de corupt care a ucis în Colectiv, care a schilodit sufleteşte şi a sărăcit o ţară, să îndrăznească, din nou, să iasă în văzul lumii şi să ne mintă. Să mintă cu o nesimţire tipică pentru un individ măcinat pe interior de obsesia puterii, a banilor, a hoţiei. Aşa ajunge, de exemplu, Ponta să-şi permită să jignească, de la televiziunea de partid a prietenului său infractor Sebastian Ghiţă, milioane de români plecaţi în străinătate, mulţi, foarte mulţi dintre ei goniţi din ţara asta de atâta jaf din banii publici, de atâta umilinţă pe care au înghiţit-o, de atâta lipsă de speranţă.

Ştiu, mirarea e mare, iar scârba şi mai mare, atunci când îl auzi pe Victor Viorel că debitează următoarea inepţie, făcând referire la cozile umilinţei înşirate de mii de români din diaspora, la alegerile prezidenţiale din 2014: „Îmi pare rău pentru acele cozi, pe care, însă, ulterior, am aflat că nu le-am făcut eu, ci cei care se aşezau de două ori, de trei ori, de patru ori la rând, ca să fie cozi, să se arate la televizor”.

Delirul lui Ponta, de duminică seară, la televiziunea lui Ghiţă, a mers şi mai departe, susţinând că el, de fapt, nu a demisionat după Colectiv pentru că aşa era normal să se întâmple, chiar şi într-un stat din lumea a treia. Ci aruncă prostimii un alt scenariu, din care aflăm că el şi Guvernul lui de puşcăriaşi şi viitori puşcăriaşi şi-au dat demisia pentru că „se dorea să se întâmple în România ce s-a întâmplat în Ucraina, aşa, un Maidan. Ori eu am spus, că atunci era ministru de Interne domnul Oprea, am zis: «Nici vorbă, niciun jandarm... Domnule, lăsaţi în pace să facă ce vor, nu există în România jandarmi care bat oameni cât sunt eu prim-ministru»”. Lăsând la o parte schizofrenia absolută care răzbate din cuvintele fostului premier, ce vrea să ne transmită tovarăşul Ponta e că Oprea ne-ar cam fi dat nişte bastoane-n cap, aşa cum meritam, după părerea lor, toamna trecută. Noroc de el, de Victor Viorel, c-a fost atât de bun şi ne-a scăpat.

Ştiu, n-ai nici un chef de halucinaţiile lui Ponta. Nici eu. Doar c-ar fi bine să ne fie clar că, dacă mai permitem ca indivizi ca el să ne conducă viaţa, aşa cum se pregătesc din nou să facă după alegerile din toamnă, data viitoare bastoanele alea vor lovi până la sânge în toate visurile noastre.

P.S. Ştiu că eşti curios, Victor Viorel, să afli care-i cuvântul acela care începe cu „m” şi care te descrie bine. Îl ştim cu toţii. E „mitoman”. Dar ce ştim noi, golanii care pregăteau Maidanul în România? Poate or mai fi şi alte vorbe.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite