Victor Ponta, întrebat dacă este rudă cu noul ministru al Justiţiei: „Prin alianţă, dar nu m-am gândit să îl pun să divorţeze“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Adevărul
Premierul Victor Ponta FOTO Adevărul

Premierul Victor Ponta a declarat că îl cunoaşte de mult timp pe noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, cu care a fost coleg de facultate şi la Parchetul General, afirmând în acelaşi timp că acesta îi este şi rudă prin alianţă.

 „Ne cunoaştem din facultate, am fost colegi şi la Parchetul General o bună perioadă de timp, a lucrat la Parchetul General în perioada în care doamna Kovesi era procuror general“, a spus Ponta la postul B1 TV.

Întrebat dacă acesta îi este rudă, Ponta a răspuns: „Prin alianţă, dar nu m-am gândit să îl pun să divorţeze“.

El a insistat asupra faptului că îl cunoaşte pe Cazanciuc de mult timp şi că speră ca experienţa acestuia atât din domeniul justiţiei, cât şi de la Ministerul de Externe să îl ajute.

Noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc a depus luni jurământul de învestitură la Cotroceni, în faţa preşedintelui Băsescu, la ceremonie fiind prezenţi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi premierul Victor Ponta.

Premierul l-a desemnat  pe Robert Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei, deţinută interimar chiar de şeful Guvernului. 

În aceeaşi zi, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul prin care Cazanciuc, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se eliberează din funcţie, ca urmare a demisiei. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de demisia lui Robert Cazanciuc din funcţia de procuror.

 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite