Vasile Blaga, după rezultatele de la ora 19.00: „E acceptabil, dar să avem răbdare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aflarea rezultatelor anunţate la ora 19.00, preşedintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, s-a arătat rezervat, sperând ca cifrele să arate altfel în ceasul de pe urmă.

UPDATE 21.00 „Putea fi un procent mai bun, dar, în condiţiile date, e acceptabil. Respect decizia electoratului“, a declarat Vasile Blaga, imediat după ce a aflat rezultatele de la ora 19.00.

Corect politic, liderul PDL a mulţumit „oamenilor  care au crezut în partid, lovit din interior, dar şi din afară“, amintind, astfel, de diversele controverse care au existat în interiorul partidului

„În 2009, în vremea asta, unii cântau «Mihaela, dragostea mea».  Dimineaţa, situaţia a fost alta. Să avem răbdare“, a mai competat preşedintele PDL.

Alături de Vasile Blaga, au mai fost prezenţi Monica Macovei, prim-vicepreşedintele Cristian Predoiu, dar şi Gheorghe Flutur, secretar general al PDL. Acesta din urmă a întărit declaraţia lui Blaga, aceea că situaţia exit-poll-urilor se poate schimba semnificativ. „Deşi lovit din toate părţile, PDL face un scor rezonabil, scor care ne obligă să privim către o construcţie de dreapta, din care PDL să facă parte. Sigur că se putea mai mult, dar încă aşteptăm numărătoarea paralelă. Să fim prudenţi, în 2009 au existat exit-polluri cu 6-7 procente diferenţă.Trebuie să găsim o soluţie care să contracareze PSD.“, a spus Gheorghe Flutur.

La sediul PDL, de pe Aleea Modrogan (fosta Ştefan Gheorghiu, fosta Eliza Filipescu), e o agitaţie controlată. Liderii partidului încearcă să-şi ascundă dezamăgirea în faţa camerelor şi mimează o figură palidă, nici de câştigatori, nici de pierzători. E tensiune, căci calculele n-au ieşit întocmai cu aşteptările lor. „PDL ţinteşte să obţină un scor de 20% la europarlamentare“, declara, în urmă cu o lună, şeful democrat-liberarilor.

Înaintea anunţărilor exit poll-urilor, liderii partidului mergeau încordaţi, cu capul în pământ, prin fostul palat brâncovenesc, al cărui proprietar a fost în interbelic, Elena Lupescu, amanta Regelui Carol al II-lea. La orele 20.04, Traian Ungureanu, fostul şi viitorul europarlamentar, a fost văzut în faţa sediului PDL purtând cămaşa deschisă la doi nasturi, iar, în mâna dreaptă, o sacoşă cu doua doze de bere brună şi un pachet de ţigări tari.

Dacă în Ucraina Petro Porosenko, miliardarul producător de ciocolată, a câştigat alegerile din primul tur, la zece ani de la revoluţia portocalie, în Romania, Bucureşti, Victoriei, Aleea Modrogran, democrat-liberalii încă par să aştepte un Willie Wonka.

Numai jurnaliştii reuşesc să sară cu succes de la discuţiile despre motăneii recent adoptaţi, puţin capriciosi şi cu personalitate puternică, la glume despre lupte între bulldogi.

Astăzi, liderii sunt surprinşi că românii şi-au facut cruce cu mâna stânga. În ziua alegerilor, aceştia i-au îndemnat pe români şi pe reţelele de socializare să voteze pentru Europa. Cătălin Predoiu şi Vasile Blaga au folosit în îndemnurile lor numele formaţiunii politice pe care o reprezintă.

„Am votat pentru competenţă, pentru candidaţii PDL, cei mai prosperi de pe liste (…) Am votat cu gândul la victoria PDL şi a dreptei, pentru victoria Binelui asupra Raului“, a scris Predoiu.

Vasile Blaga, la rândul său, a scris, pe pagina sa oficală de FacebooK:  „Îi invit pe toţi românii să vină, să-şi manifeste voinţa politică, la vot, şi să nu lase ca alţii să voteze pentru viitorul lor. Am votat pentru cea mai una echipa care este cea a PDL.

Pe de altă parte, nici Monica Macovei, nici Theodor Stolojan nu au folosit numele partidului din care fac parte: „Am votat împotriva corupţiei, împotriva saraciei. Am votat impotriva mafiei şi baronilor care ne fură banii“, a scris Macovei, în timp ce Stolojan a notat „am votat pentru ca România să fie reprezentată la PE de cei mai buni candidaţi“.

Exit polluri, de la ora 19.00. Procente obţinute de PDL:

TVR – CURS şi Avangarde: 11,82%

Antena 3 – Operations Research şi CCSB: 11,5%

RTV – CSCI: PDL: 12%

Realitatea –  GeoPol: 13%

Digi 24 – IRES: 10%

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite