Serviciile medicale şi sănătatea populaţiei, precare în mediul rural

Mortalitatea în mediul rural rămâne mult mai ridicată decât în mediul urban, deşi a scăzut în ultimii cinci ani de la 14,6% la 13, 9% la mia de locuitori. Invers proporţională cu mortalitatea este cantitatea de servicii medicale furnizate de către stat sau de către firme private în mediul rural, acolo unde cei mai mulţi români trăiesc din agricultura de subzistenţă.

Există o corelaţie directă între sărăcie şi accesul la servicii medicale, acestea fiind precare sau chiar inexistente în comunităţile cu venituri reduse, aflate de regulă la sate, indiferent dacă vorbim despre sistemul public sau cel privat.

Chiar dacă sistemul de sănătate din România este public, acesta este marcat de inegalităţi sociale care se reflectă în starea de sănătate a populaţiei. Dacă numărul de decese este în continuare mare în mediul rural prin comparaţie cu cel din mediul urban, numărul de îmbolnăviri declarate medicului de familie este mai mic decât în mediul urban.

Explicaţia este că numărul medicilor de familie şi al specialiştilor este mult mai redus în mediul rural decât la oraşe, situaţia fiind identică şi pentru medicii stomatologi. La oraşe practicau în 2013 de două ori mai mulţi medici de familie decât în mediul rural. Diferenţa este alarmantă în privcinţa medicilor specialişti, doar 981 în mediul rural faţă de 40 460 în mediul urban.

Penetrarea medicinei private în mediul rural este zero pentru că firmele caută să obţină profit.  În 2013, în mediul urban funcţionau 288 de policlinici private, dar în mediul rural nu exista niciuna potrivit Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătatea Publică din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Şi asta în condiţiile în care numărul policlinicilor de stat a ajuns, inclusiv în mediul urban în 2013, la 10, faţă de miile care existau în 1989, acestea fiind înlocuite treptat de politclinicile private.  În mediul rural nu există de asemenea nicio policlinică de stat.

Numărul de consultaţii şi tratamente este de asemenea mai scăzut în mediul rural decât în mediul urban, atât în cifre absolute cât şi în raportarea pe cap de locuitor. De regulă pacienţii cronici, dacă veniturile le permit, se adresează medicilor şi spitalelor din marile oraşe.

Deşi se confruntă cu o criză de medici în mediul rural, România nu are politici de încurajare a medicilor să se stabilească la sate cum are spre exemplu Franţa care încearcă să combată deşerturile medicale. În 2013 guvernul francez a sdoptat un program de sănătate prin care medicii tineri care se instalează în zonele deficitare primesc o alocaţie de 3640 de euro brut pe lună timp de doi ani. Dar şi în aceste condiţii speranţa primarilor din satele franceze este pusă în medicii români. 

Pentru a compensa lipsa de medici, consultaţii şi tratamente din mediul rural actualul ministru al Sănătăţii Nicolae Băniocioiu vrea să creeze un futurist program de Telemedicină, un proiect similar fiind primit cu mult scepticism în Franţa unde singura soluţie pare să fie acordarea unor bonusuri de către autorităţile locale în schimbul practicării unui număr de ani de medicină în respectiva localitate sau crearea de către acestea a unor policlinici care să asigure medicilor atât un mediu stimulativ profesional cât şi toate condiţiile materiale pentru a practica.  (Analiza integrală poate fi citită pe fes.ro)