Scurtul drum de la SIDA la demisie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, şi-a dat demisia joi, la patru zile după ce declara la Craiova că, din păcate, banii alocaţi pentru tratarea HIV/SIDA în România sunt prea mulţi, adică jumătate din bugetul pentru Ministerul Culturii.

Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, Barbu a spus la Craiova: „La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate“. Întâi, să ne fie permis să ne cutremurăm din nou, şi noi, în faţa unui asemenea cinism însoţit, desigur, de alte calităţi, pentru că cinismul călătoreşte rareori singur.

Este adevărat că ar putea fi alocaţi mai mulţi bani pentru cultură, dar afirmaţia lui Barbu, din categoria „noaptea minţii“, a adus după sine oprobriul public. La două zile după ce pasărea a zburat din gura ministrului Culturii, fără posibilitatea de a se întoarce la locul din care a zburat, Ministerul Culturii a trimis un comunicat de presă în care s-a încercat spălarea păcatelor: „Deşi nu s-a referit nicio clipă la persoane, ci doar la programe şi niveluri de finanţare, comparaţia a fost cu totul nefericită, după cum nepotrivite au fost şi consideraţiile ce au însoţit-o. Ministrul regretă profund acest fapt şi îşi cere scuze tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţii inadecvate“.

Din păcate, după cum am mai spus, pasărea zburase deja şi iată că nu Roşia Montană l-a „îngropat“ până la urmă pe Daniel Barbu, ci bolnavii de SIDA, care au fost comparaţi cu un infinit de festivaluri de teatru, o investiţie mult mai bună, după părerea fostului ministru. Cu această ocazie, Daniel Barbu va rămâne în memoria colectivă a următorilor douăzeci de ani ca fiind ministrul HIV şi va fi plasat pe o policioară a memoriei, în locul gol dintre Andrei Marga şi calorifer. (Şi, ca să nu ratăm momentul, să rememorăm şi delicioasa declaraţie a lui Marga, din 2012, de pe vremea când conducea Institutul Cultural Român: „Trebuie să facem loc şi ştiinţelor şi tehnologiilor. Dau un exemplu, caloriferul este o invenţie transilvană, câţi ştiu de asta? Cultură mai înseamnă şi calculul zborurilor cosmice, şi descoperirile speologice. Putem merge în afară şi cu alte lucruri decât film şi teatru“. Ăhă.)

Cu această ocazie, nu putem să nu sperăm că alţi politicieni vor gândi de două ori înainte de a da drumul din guri unor păsări care vor zbura mai apoi, de neoprit, care vor fâlfâi până în manualele de istorie şi care, cu siguranţă, vor da ocolul planetei. În rest, nu ne rămâne decât să ne întrebăm de ce Daniel Barbu a avut nevoie de patru zile pentru a decide să îşi dea demisia. Asta pentru că mai grav decât ce a spus ar fi fost, eventual, să afirme că din alocaţii şi din pensii s-ar putea construi un turn de aur până la cer, în forma nefericirii şi a sărăciei noastre de români.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite