România - Încă o amânare

Nimeni, nici mediile politice, dar nici societatea civilă, nu pare să îşi fi găsit liniştea la trei săptămâni de la încheierea alegerilor prezidenţiale şi cu mai puţin de 14 zile înainte de preluarea funcţiei supreme în Stat de dl. Klaus Iohannis. Apucatul de treabă de care vorbea preşedintele ales la doar câteva ore după confirmarea victoriei încă mai aşteaptă.

Politicienii se fac că fac politică gândindu-se la propria căpătuială şi la ce vor face după marea schimbare de la Cotroceni. Un indiciu cât se poate de limpede că decalarea alegerilor prezidenţiale de cele legislative nu a fost nicidecum cea mai înţeleaptă decizie şi că acum plătim în solidar costurile acestei hotărâri negândite.

Acea parte majoritară din electorat ce şi-a dat votul în favoarea d-lui Iohannis ar dori ca lucrurile să se petreacă cam în acelaşi fel ca la finele anului 1996. Ca schimbarea de putere să fie totală şi ca instalarea unui preşedinte nou să coincidă cu învestirea unui alt guvern susţinut de o nouă majoritate parlamentară. Atâta doar că spre deosebire de anul 1996, când noua majoritate parlamentară a rezultat din alegeri, acum ar fi vorba despre repoziţionări, negocieri, ba chiar şi de trădări. Adică de o serie întreagă de operaţiuni de culise, de “soluţii imorale” ce ar intra în contradicţie cu promisiunile din campanie ale preşedintelui ales, promisiuni ce spuneau în esenţă că, în timpul mandatului său, dl. Klaus Iohannis va promova un cu totul alt fel de a face politică decât predecesorii săi la Cotroceni. E, aşadar, cât se poate de limpede că primele zile, săptămâni şi luni pe care le va petrece la Cotroceni noul şef al Statului nu vor fi nicidecum unele fără griji, că dl. Iohannis va avea de trecut multe teste şi politice, şi morale şi că va trebui să-şi scurteze drastic perioada de adaptare la noua funcţie. Un motiv în plus pentru ca noul preşedinte să dea dovadă de maximă responsabilitate în alcătuirea echipei ce îl va seconda în îndeplinirea misiunii sale.

Electoratul d-lui Iohannis nutreşte dorinţe maximale. Nu dă semne că s-ar mulţumi doar cu o simplă remaniere guvernamentală, aşa după cum a promis actualul premier, dl. Victor Ponta. Nici plecarea d-lui Ponta din fruntea guvernului şi înlocuirea lui cu un alt fruntaş al PSD ori cu o personalitate politică agreată de PSD (întrebarea e care parte din PSD, de vreme ce partidul e atât de divizat şi atât de în criză) nu ar fi suficientă. În opinia acestui electorat ceva mai radical, Victor Ponta nu a plătit îndeajuns aroganţa  din timpul campaniei electorale şi fărădelegile dintre cele două tururi ale prezidenţialelor prin înfrângerea în alegeri. El ar fi trebuit să fi plecat demult din fruntea Executivului, ba chiar să fi început să dea socoteală în faţa justiţiei pentru flagranta încălcare a dreptului de vot al românilor din străinătate. Nu e defel exclus ca toate acestea să se întâmple în săptămânile şi lunile viitoare. În acest caz, dl. Ponta a anunţat sâmbătă seara că îşi va da demisia. Numai că-ştim foarte bine- dl. Ponta anunţă multe şi face puţine.

Nici PSD-ul împotriva căruia s-a votat masiv, chiar dacă indirect, prin votul negativ acordat d-lui Ponta, un partid care nu mai are susţinerea populară din decembrie 2012, deşi se agaţă de el uitând că politica e una, istoria e alta, nu a plătit cum s-ar fi cuvenit pentru mulţimea dezamăgirilor produse. Dacă atât premierul cât şi partidul ar fi siliţi să părăsească guvernarea am putea vorbi despre un cumul de sancţiuni mai mult decât meritate. Ele ar fi de domeniul firescului. Tocmai de aceea aceste dorite schimbări, dacă vor avea loc, nu cred că ar putea fi puse ori că ar trebui să aibă vreo legătură cu scenariile enunţate de capetele înfierbântate ale unor analişti politici bucureşteni ce vorbesc despre implicări ale serviciilor secrete , despre dorinţa unuia dintre şefii acestora de a  ajunge la Palatul Victoria ori despre cine ştie ce pact dintre DNA şi SRI. Că şi FMI ar urmări sancţionarea d-lui Ponta şi a guvernului condus de el e cu totul altă poveste.

Nerăbdătoare să preia puterea pare să fie şi Opoziţia parlamentară, în speţă noul PNL, amestec încă indistinct dintre vechiul PNL şi PDL. Un partid deloc, dar absolut deloc deparazitat de personaje cu un trecut dezagreabil , de-a dreptul dubios, pe alocuri cu iz penal, precum Varujan Vosganian, Ludovic Orban, Roberta Anastase ori Andreea Paul Vass. Dl. Vasile Blaga care uită că noi nu am uitat năzbâtiile comise de el şi de tovarăşii săi din PDL pe vremea când s-au aflat la putere ameninţă cu moţiuni de cenzură introduse la începutul anului viitor, vrea alegeri anticipate fără să se gândească la eficienţa ori la costul acestora. Dl Blaga se visează prim-ministru. Simulează, dacă nu cumva e de-a dreptul incapabil să bage de seamă cât de impopulară e persoana domniei-sale în rândurile celor ce l-au votat pe dl. Iohannis.

Dl. Blaga nu vrea să înţeleagă că victoria d-lui Iohannis nu e nicidecum şi victoria sa ori a partidului pe care îl păstoreşte.

Ba chiar plănuieşte ca el, Vasile Blaga şi comilitonii lui, să îl anexeze, dacă nu cumva să îl şi manipuleze pe noul preşedinte. Sfântă, mare neruşinare ce arată cât de imuni sunt politicienii noştri la semnalele electoratului şi ce mare nevoie ar fi de reîmprospătarea drastică a celor ce fac marea politică în România.

PSD şi aliaţii săi nu sunt însă deloc dispuşi să cedeze puterea. Dl. Victor Ponta a spus zilele trecute că ar accepta să îşi dea demisia din fruntea guvernului în schimbul primirii unor garanţii că şeful viitorului Executiv va fi tot un social-democrat. Un simplu joc de imagine, dacă nu cumva o cochetărie politică de prost gust căci nu îl văd deloc pe dl. Klaus Iohannis dispus să îi facă pe plac actualului prim-ministru. Care ştie şi el foarte bine că nu va obţine promisiunile dorite din partea noului preşedinte şi doar vorbeşte ca să ne reamintească că încă mai există.

Dl. Ponta se pregăteşte de fapt să prezinte lista unui nou Cabinet din care ar urma să fie eliminaţi nu doar reprezentanta UDMR, formaţiune politică ce şi-a anunţat deja trecerea în opoziţie, ci şi câţiva miniştri socotiţi pe bună dreptate a fi neperformanţi. În ce măsură s-ar dovedi mai viabil, mai eficient, mai pregătit să facă faţă dificultăţilor majore cu care se va confrunta România în anul 2015 un guvern din care ar face parte inşi minori politic, profesional şi managerial precum Daniel Chiţoiu, Radu Stroe sau Daniel Barbu ce s-au aliat cu dl. Călin Popescu-Tăriceanu nu e deloc greu de răspuns. În niciuna.

Ideal ar fi ca 2015 să fie anul pe care partidele politice să îl dedice propriei reconstrucţii din temelii, astfel încât în 2016 să se prezinte complet reformate şi nu doar cosmetizate cu ocazia alegerilor legislative la termen. Bine ar fi ca în perioada imediat următoare să fie modificat de asemenea cadrul legislativ în sensul eliminării decalajului dintre alegerile prezidenţiale şi cele legislative.

Rămâne de văzut dacă România, astăzi o ţară fără buget pentru anul 2015 şi cu un posibil buget împovărat de noianul de promisiuni scumpe făcute diverselor categorii socio-profesionale de dl. Ponta şi amicii domniei-sale, o Românie cu relaţii nu tocmai bune cu FMI mai poate suporta o amânare. De mult prea multe ori i s-a cerut în ultimii 25 de ani să o facă.