Războiul lui Daea cu cormoranii: Dacă văd unul îmi vine să intru după el îmbrăcat în apă. În 25 de ani numărul lor a crescut de 24 de ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Agriculturii, Petrea Daea, a declarat miercuri, la Brăila, că efectivele de cormorani din Europa s-au înmulţit „îngrijorător” şi că Comisia Europeană ar trebui să ia măsuri. Acesta a mai adăugat că îi vine să intre îmbrăcat în apă dacă vede un cormoran.

Petre Daea a explicat că ar trebui să se ia măsuri după ce efectivele de cormorani s-au înmulţit „îngrijorător” în Europa, motivând că numărul acestora a crescut de 24 de ori în ultimii 25 de ani. Acesta mai susţine că cormoranii mănâncă de trei ori mai mult peşte decât obţin fermierii români din acvacultură.

„Trebuie să se ia măsuri de către Comisia Europeană pentru că efectivele de cormorani în Europa s-au înmulţit îngrijorător. În 25 de ani numărul a crescut de 24 de ori, ajungându-se la minimum 1,8 milioane de exemplare. România face parte din ţările care sunt grav afectate. La nivelul Uniunii Europene pierderea cantităţii de peşte prin consumul zilnic al acestor păsări care se hrănesc numai cu peşte este de 300.000 de tone. În România cormoranii mănâncă de trei ori mai mult peşte decât obţin fermierii din acvacultură. Şi dumneavoastră aţi avut aici un fermier care spunea să mergem să vedem cum la ora actuală sunt în jur de 100 de cormorani în amenajarea pe care o are. Eu am spus că nu merg, pentru că mă îndeamnă să intru după ei îmbrăcat”, a declarat Petre Daea, citat de Mediafax.

Ministrul a mai precizat că „nu e dispus ca România să devină grădină zoologică”, şi că în acest sens va cere o derogare de la Comisia Europeană pentru a vâna cormoranii.

„Sunt soluţii foarte clare, le vom prezenta, echilibrăm efectivele. Prin măsurile specifice pe care le-au luat şi alte ţări. Facem ce trebuie, ce au făcut şi alte ţări. 22 de ţări au cerut derogare de la Comisie, din nefericire România nu a cerut. (...) Aş vrea să înţelegeţi că eu nu sunt dispus ca România să devină grădină zoologică”, a mai declarat Petre Daea.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite