Prigoana fumătorilor va intra în vigoare în aprilie. Ce ţări din UE mai au o legislaţie atât de drastică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Curtea Constituţională a decis că legea care interzice fumatul în spaţii publice nu contravine Constituţiei, fumătorii se vor mai putea bucura de viciul lor în baruri, restaurante, cluburi sau instituţii publice cam până la mijlocul lunii aprilie, când legea va intra efectiv în vigoare.

Legea care interzice fumatul în spaţii publice a fost discutată, miercuri, la Curtea Constituţională (CCR), iar judecatorii au decis, cu unanimitate, că aceasta nu are elemente de neconstituţionalitate. Legea va ajunge pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, care are la dispoziţie zece zile pentru a o promulga. După acest pas,  urmează publicarea în Monitorul Oficial. Abia la 45 de zile dupa publicare legea intră efectiv în vigoare. Asta înseamnă că începutul lunii aprilie ar fi data-limită până la care fumătorii vor mai putea să-şi aprindă ţigări în spaţiile publice închise. Se va putea fuma acasă sau în aer liber.

Legea face victime chiar şi printre judecătorii CCR. Ieri-dimineaţă, jurnaliştii l-au întrebat pe Augustin Zegrean dacă a venit cu ţigările la el la şedinţa CCR. „Da, am ţigările. Legea intră în vigoare la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Mă las de fumat în spaţiile publice când intră în vigoare legea. De fapt, nu cred că m-aţi văzut fumând undeva prin spaţii publice“, a declarat preşedintele CCR.

Argumente puerile
Judecătorii au fost chemaţi să se pronunţe asupra legii, după ce un grup de 33 de senatori, printre care Daniel Fenechiu, Cristiana Anghel, Varujan Vosganian, Liviu Bumbu sau Verestoy Attila, au depus, la sfârşitul lunii decembrie, o sesizare la CCR referitoare la actul normativ  care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, adoptat de Parlament pe 15 decembrie.

Contestaţia înaintată CCR nu a vizat fondul problemei, care se referă la interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci la definirea inexactă a unor termeni pe care îi conţine textul legii. Potrivit contestatarilor, un asemenea exemplu de termen vag  era sintagma  „spaţiu public închis“, definit de iniţiatorii legii ca „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent“. Daniel Fenechiu, cel care s-a ocupat de elaborarea contestaţiei, spunea că fumătorii ar putea fi amendaţi pentru că fumează în propria locuinţă. CCR n-a fost de acord.

Pe lângă criticile refieritoare la terminologie, cei 33 de senatori au încercat să se agaţe şi de Constituţie. În sesizare, senatorii au argumentat că legea încalcă dreptul la asociere. „Orice grup constituit pe criterii de preocupări sau obiceiuri comune – şi nu putem nega carcaterul de obicei al fumatului – beneficiază de protecţia constituţională instituită de art.40 alin. 1 din Constituţia României (alte forme de asociere)“,  se precizează în sesizarea celor 33 de senatori. Argumentul, mai degrabă hazliu decât constituţional, a fost respins de CCR.

Am devenit brusc foarte radicali
Un raport al Comisiei Europene, consultat de site-ul profit.ro, arată că dintre cele 33 de state membre şi non-membre UE monitorizate, doar 12 au interzis total fumatul. Statele care au interzis total fumatul sunt fie anglo-saxone (Marea Britanie, Irlanda), fie nordice (Norvegia, Islanda, Olanda), fie state foste comuniste (Ungaria, Bulgaria, Letonia, Lituania, Macedonia) sau micile insule din Marea Mediterană (Cipru, Malta). Dintre statele importante de pe Europa continentală, Spania este singura excepţie unde s-a interzis fumatul în baruri şi restaurante. Dar, spre deosebire de România, unde interdicţia este totală, în Spania, de exemplu, fumatul este permis în cluburile de fumători. Similar şi în Lituania, unde fumatul este permis în cluburile private de fumători de tutun şi pipă, în schimb, este interzis consumul de mâncare şi alcool. Şi legislaţia din Ungaria prevede excepţii: camere special amenajate în hoteluri şi în locurile de muncă cu o temperatură mai mare de 24 de grade Celsius.

Cum va fi afectat businessul restaurantelor
Proprietarii de restaurante au luat deja în calcul unele scăderi ale încasărilor din momentul aplicării legii. „Avem deja o locaţie în care nu se fumează. Este vorba de City Cafe de la Piaţa Charles de Gaulle. În primele trei luni am avut un recul de 10-15%. În timp, încasările şi-au revenit, semn că mulţi au înţeles”, a declarat Marian Alecu, acţionar minoritar la City Grill. Unii proprietari de restaurant susţin că şi consumatorii trebuie să ştie că sunt nevoiţi să respecte legea. „Este şi obligaţia clienţilor să ştie că nu se fumează în spaţii închise. Acest lucru va fi permis doar la terasă”, a arătat Cătălin Mahu, proprietar al reţelei de restaurante La Mama. Unii patroni nu mai aşteaptă ca legea să fie promulgată şi vor interzice fumatul în saloane. „De astăzi vom interzice fumatul într-unul dintre restaurantele noastre. Vom amenaja spaţii de fumat în faţa restaurantului pentru clienţi şi în spatele acestuia pentru angajaţii fumători”, a precizat Sorin Barbu, proprietar al restaurantelor Alioli. (Florel Manu)

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite