Prezidenţiale cu candidaţi fantomă

Avem multe sondaje care măsoară posibilii prezidenţiabili, dar puţini candidaţi. Acum pare că e o funcţie în care nu va ajunge nimeni. Victor Ponta nu vrea, Crin Antonescu nu mai poate, Mihai Răzvan Ungureanu n-are susţinere, Mircea Geoană nu mai are curaj, Cătălin Predoiu n-are notorietate, Sorin Oprescu nu lasă Primăria, Mugur Isărescu nu lasă Banca, George Maior nu vrea să audă, Vadim Tudor nu mai are partid, Traian Băsescu n-are voie.

Este, deocamdată, o cursă în care nu aleargă nimeni. Unii au luat startul dar s-au împiedicat de partidele prea mici care-i susţin pentru un ţel atât de mare, alţii sunt împinşi în cursă de partide mari dar fug în direcţia opusă.

Liviu Dragnea spune că Antonescu a ratat şansa de a deveni preşedinte când a rupt USL, iar sondajele îi cam dau dreptate celui care ştie cât de greu se strâng voturile de la vii dar şi de la morţi. Cercetarea INSCOP Research din martie anul acesta îl arată pe liderul PNL într-un picaj abrupt, ajuns la 25% dintre preferinţele celor care l-ar vota la preşedinţie. Un alt barometru, făcut de IRES, îl arată pe Crin Antonescu la 12%, la egalitate cu fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. Diferenţele vin din metodologia folosită, IRES întrebând oamenii pe cine ar vota la preşedinţie fără să indice vreun nume din care cei întrebaţi să poată alege. De-aici şi clasarea surpriză, pe locul 4, a lui Traian Băsescu, cu 10% dintre opţiuni, chiar dacă acesta nu mai are voie să candideze.

Aflat în vârful tuturor clasamentelor, Victor Ponta explică şi trezit din somn că el nu vrea la Palatul Cotroceni şi tot aruncă în spaţiul public diverse nume de prezidenţiabili care ar putea să ocupe, din iarnă, fotoliul de la Cotroceni: Călin Popescu Tăriceanu (susţinut deocamdată de el însuşi, cum îi stă bine unui fost liberal care respectă sloganul ”prin noi înşine”), Sorin Oprescu (doctor în candidaturi ratate la preşedinţie), Elena Udrea (nume pe care premierul îl pronunţă doar ca să-l enerveze pe Traian Băsescu),  George Maior (ca să creeze confuzie şi nedumerire).

Într-o democraţie consolidată candidaţii la preşedinţie se ştiu cu patru-cinci ani înainte de alegeri. Le ştii intenţiile, le cunoşti programul, ai timp să te dumireşti cu care dintre ei eşti compatibil şi căruia dintre ei nu i se potriveşte haina funcţiei pentru care candidează. În România, ne plac surprizele pe ultima turnantă, aşteptăm iepuraşii scoşi din joben la finalul reprezentaţiei şi votăm emoţional în funcţie de ultima impresie, de obicei o imagine superficială de final.