Ponta, despre discursul de lansare a lui Iohannis: „Pare scris de Traian Băsescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Mediafax
Premierul Victor Ponta FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a comentat discursul de lansare a principalului său contracandidat la algerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, precizând că prezidenţiabilul Alianţei Creştin Liberale (ACL) continuă proiectul început de actualul preşedinte Traian Băsescu.

„Discursul lui Iohannis - pare scris de Traian Băsescu sau de oamenii lui. Asta am auzit ieri din vocea lui Klaus Iohannis - un discurs cu mesajele lui Băsescu, care continuă proiectul lui Basescu, venit din partea unui om înconjurat, chiar la masa de la care vorbea, de oamenii lui Băsescu, care vrea să guverneze România cu cei care au produs catastrofa economică din ultimii 10 ani. Devine din ce în ce mai clar că la alegerile care vor urma ne vom confrunta noi, cei care am reparat dezastrul făcut de Băsescu şi oamenii lui, cu echipa lui Traian Băsescu, cea care vrea să facă din nou doar ceea ce ştie“, a scris Ponta, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost uns ieri, în mod oficial, candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL) la alegerile prezidenţiale. După ce sondajele comandate separat de PNL şi PDL l-au scos pe Iohannis în faţa lui Cătălin Predoiu, democrat-liberalii au dat un vot politic de susţinere pentru liberalul Iohannis şi şi-au luat angajamentul că vor lupta cu toate armele pentru ca din decembrie „neamţul“ de la Sibiu să se mute la Cotroceni.

„Este pentru prima dată în ultimii 25 de ani când un partid desmnează un candidat român, dar de altă etnie. Este un semnal care arată maturizarea democraţiei româneşti. Eu vin de la Sibiu, din administraţia locală spre Preşedinţie pentru a schimba regulile jocului politic de până acum“, a punctat Iohannis, în discursul său de ieri.

Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL, va fi desemnat premier, în cazul în care ACL va câştiga scrutinul, iar Vasile Blaga a fost desemnat şef de campanie.

Pe aceeaşi temă:

Klaus Iohannis, la Adevărul Live: Ponta nu a fost bărbat când a introdus tema religioasă în campanie. A fost o încercare slăbuţă

Klaus Iohannis, preşedinte PNL şi aproape nominalizat drept candidat al Alianţei Creştin Liberale în cursa pentru Cotroceni, a fost, la Adevărul Live, pentru a vorbi despre ce fel de preşedinte vrea să fie pentru România următorilor cinci ani.


ACL şi-a împărţit funcţiile: Klaus Iohannis - preşedinte, Cătălin Predoiu- premier. Blaga - şef de campanie. Klaus: Voi fi un preşedinte ferm

Alianţa Creştin-Liberală (ACL) a anunţat, oficial, astăzi, că preşedintele PNL, Klaus Iohannis, va fi candidatul dreptei pentru alegerile prezidenţiale. Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL, va fi desemnat premier, în cazul în care ACL va câştiga scrutinul, iar Vasile Blaga a fost desemnat şef de campanie.

Klaus Iohannis über alles: liderul PNL a câştigat lupta internă cu Cătălin Predoiu

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a ieşit deasupra lui Cătălin Predoiu în sondajele separate comandate de PNL şi de PDL. Primarul Sibiului va fi desemnat luni candidatul Alianţei Creştin Liberale la alegerile prezidenţiale.

 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite