Parlamentul face o nouă comisie de anchetă. Cine face parte din aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şerban Nicolae conduce Comisia Juridică din Senat. FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, miercuri, înfiinţarea Comisiei de anchetă pentru clarificarea aspectelor ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, cunoscută şi ca SIPA, după primul său nume: Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie  .

La votul din plen pentru înfiinţarea comisiei, 153 de aleşi au votat „pentru“ şi 51 „împotrivă“. Preşedintele comisiei va fi senatorul PSD Şerban Nicolae. Din comisie mai fac parte, din partea PSD: Marian Pavel (senator), Adrian Nicolae Diaconu (senator), Alexandru Bălănescu (deputat), Costel Dunava (deputat), Liviu Pleşoianu (deputat), Mihai Valentin Popa (deputat). 

Membri ai Comisiei din partea PNL sunt deputaţii Gabriel Andronache şi Cristina Trăilă, dar şi senatorul Daniel Fenechiu. ALDE va fi reprezentat de Marius Surgent. USR va fi reprezentat de senatorul Mihai Goţiu şi îl va avea ca supleant pe senatorul George Dîrcă. PMP va avea un membru în Comisie - deputatul Robert Turcescu. Grupul parlamentar al UDMR va fi reprezentat de senatorul Lóránd Turos.

Obiectivele comisie

Printre obiectivele comisiei se numără stabilirea rolului ministrului de resort la adoptarea HG 127/2006, precum şi ce acte au fost întocmite în intervalul celor 3 luni prevăzut de această hotărâre, de ce nu s-au finalizat procedurile de desfiinţare şi de ce nu s-a emis o nouă hotărâre privind prelungirea termenului, identificarea procedurilor stabilite pentru inventariere, preluare de către comisia numită prin ordin, predare, depozitare şi păstrare a arhivei, precum şi procedura stabilită pentru accesul la documentele din arhiva SIPA. 

Un alt obiectiv al comisiei este audierea persoanelor care au numit comisiile de inventariere, care au avut acces în arhivă în mod legal cu privire la informaţiile sau documentele pe care le-au accesat, în ce scop au fost folosit şi care este actul constatator al acestor verificări, precum şi a persoanelor din cadrul ANP care au avut în custodie arhiva, identificarea şi audierea persoanelor care au avut acces în arhivă fără respectarea condiţiilor legale, precum şi la solicitarea cui au accesat arhiva şi cu acceptul cui. 

Comisia vrea să mai afle dacă documentele aflate în arhivă, hard-urile şi alte acte în format electronic au fost fotocopiate, sustrase, distruse, de către cine şi în ce scop.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite