O demisie cât un răsunet de partid. USR, încotro?
0
Mulţi îi cântă prohodul politic lui Dacian Cioloş după demisia de astăzi, însă eu văd gestul său total invers: ca pe unul de onoare şi care arată (din nou) ce fel de om politic este. Eu o văd ca pe o decizie bazată strict pe principii, având în vedere că are în spate refuzul majorităţii “celor 14” din Biroul Naţional al USR de a-şi asuma o agendă reformistă la nivelul partidului.
Nu ai cum să pretinzi că eşti forţa schimbătoare a României când îţi dai afară membrii pentru delict de opinie (că au criticat acţiunile şefului de filială, de exemplu, ca să luăm cazul meu de la Bacău).
Nu ai cum să ceri transparenţă de la instituţiile pe care le monitorizezi şi de la forţele politice cărora le faci opoziţie când diverşi şefi locali ai USR pierd procese în instanţă pentru refuzul de a furniza informaţii de interes public în baza Legii 544/2001, partidul fiind bun de plată.
Nu ai cum să fluturi altora meritocraţia când anumiţi edili USR angajează cu arcanul soţii de consilieri locali fără concurs în primărie (caz de la Bacău). Sau când stai cu spatele la societatea civilă şi nu accepţi să te deschizi şi să te consulţi cu specialişti ori alţi factori interesaţi pentru politicile pe care le propui.
Nu ai cum să vorbeşti despre democraţie când întreaga organizaţie este acaparată de majorităţi constituite cu metoda “autobuzul” şi când orice decizie devine una strict politică, în funcţie de gaşca din care faci parte, în detrimentul valorilor pe care partidul (doar) spune că le promovează.
Sau ai cum, dar doar dacă eşti un ipocrit sau un “animal politic”. Iar cei care nu sunt astfel fac un pas în lateral şi, chiar dacă poate să pară că ar depune armele, în fapt rămân dedicaţi misiunii pentru care au intrat în politică.
Se încarcă comentariile...
