PSD, ALDE, PNL, UDMR şi PMP - partidele aflate în Parlament în acel moment - au avut nevoie de un Guvern Isărescu: un guvern pe burtă, cu un premier şantajabil şi care să răspundă imediat comenzilor politice. Toate aceste partide au încercat, într-un mod normal pentru democraţia românească, să facă tot ce era posibil pentru a se poziţiona pentru alegeri, în timpul mandatului guvernului din care am făcut parte, dând în noi.

Deosebirea de Guvernul Isărescu este că Dacian a fost un prim-ministru excepţional. E drept că a fost forţat şi că a acceptat să lucreze cu oameni care raportau partidelor şi nu lui tocmai pentru a evita scandaluri care să aibă efecte negative asupra ţării, aşa cum tot vedem în ultimele săptămâni. Personal, eu aş fi fost mult mai scandalagiu, dar sunt convins că Dacian a făcut o alegere mai bună.

Ministerul cel mai important a fost controlat de Vasile Dâncu şi de domnul Busuioc, cel care avea să devină - şi acum să redevină - secretarul general al Guvernului şi unul dintre oamenii cei mai loiali domnului Dragnea. Alte câteva ministere importante s-au aflat în aceeaşi situaţie.

Zdrobitoarea noastră majoritate, a tehnocraţilor, a intrat în guvern fără niciun fel de experienţă în administraţia românească şi, în plus, am fost foarte puţini – cel mai probabil, undeva sub 50. Aparatul administrativ central angajează câteva sute de mii de oameni (peste 300.000). Cei mai mulţi, angajaţi acolo pe pile fie pe o reţea de familie, fie politice.

Ideea că Dacian şi grupul acesta mic din jurul lui ar fi putut schimba într-un an disfuncţionalităţile majore ale administraţiei şi ale politicii româneşti este absurdă.

Ministerele funcţionează pe baza relaţiilor interpersonale şi a intereselor comune construite în mulţi ani şi nu pe baza unor principii sănătoase de meritocraţie sau management profesionist. E mult mai probabil ca un minister să răspundă unei comenzi politice decât unor comenzi ale unor tehnocraţi care în mod clar aveau un mandat scurt, de un an. Ideea că Dacian şi grupul acesta mic din jurul lui ar fi putut schimba într-un an disfuncţionalităţile majore ale administraţiei şi ale politicii româneşti este absurdă.

Percepţia asupra calităţii guvernării tehnocrate a fost construită de televiziuni. Cum mai toate televiziunile sunt controlate sau depind financiar de politic, ar fi fost ilogic ca aceste televiziuni care domină audienţa să fi promovat lucrurile bune pe care le-am făcut noi.

Sigur că există o ambiţie până şi în Gâdea să se compare cu cei mai cei - bunăoară, cu vedetele de la CNN (a se vedea promo-ul de la Sinteza Zilei), dar, din păcate, nivelul de competenţă şi cel de morală în cazul jurnalistului român este adesea direct proporţional cu mârlănia patronilor lor, oameni deosebiţi, aşa ca Ghiţă şi Voiculescu. La fel de ridicole pe cât ar fi să te aştepţi ca Creţuleasca să fie la acelaşi nivel cu Hala Gorani, Badea cu Anderson, Grecu cu Amanpour şi Rareş cu Wolf sunt şi aşteptările ca Antena 3, RTV, B1TV sau Realitatea să fi prezentat corect activităţile guvernului technocrat.

Acelaşi tip de aşteptări exagerate au fost şi în ceea ce priveşte capabilităţile noastre de a transforma o birocraţie covârşită de incompetenţă şi de delăsare.

Nivelul de competenţă în ceea ce-l priveşte pe funcţionarul public mediu, comparativ cu nivelul de profesionalism necesar, rămâne cea mai mare problemă a oricărui guvern onest. Nivelul nostru de competenţă în ceea ce priveşte funcţionarea mecanismelor din ministere a fost şi el, pentru o bună parte din timp, la fel de penibil.

Faptul că Antena 3 şi RTV încă cheltuiesc o bună parte a timpului de audienţă maximă pentru a repeta cu o obstinaţie demnă de televiziuni de propagandă celebre că Guvernul Cioloş a fost un dezastru mă face şi furios, şi mândru.

Din păcate, nu numai funcţionarii publici, ci şi noi, tehnocraţii, ne-am crezut mai deştepţi şi mai buni decât eram în fapt, lucru care a accentuat şi mai mult discrepanţa dintre aşteptări şi ceea ce era posibil de realizat.

A trecut aproape un an de când am plecat din guvernul tehnocrat. A fost o experienţă fabuloasă şi am învăţat enorm în perioada în care am fost la Cancelaria Guvernului şi apoi la Ministerul Muncii. Faptul că Antena 3 şi RTV încă cheltuiesc o bună parte a timpului de audienţă maximă pentru a repeta cu o obstinaţie demnă de televiziuni de propagandă celebre că Guvernul Cioloş a fost un dezastru mă face şi furios, şi mândru.

Furios, pentru că publicul celor două televiziuni, în marea majoritate, e uşor influenţabil şi va continua să susţină oameni politici corupţi, mafioţi şi sociopaţi după chipul şi asemănarea unei bune părţi a jurnaliştilor, comentatorilor şi mai ales patronilor celor două televiziuni.

Mândru, pentru că suntem încă văzuţi ca un superpericol pentru o clasă politică reprezentată la cel mai înalt nivel de oameni precum Firea, Dragnea, Olguţa, Vâlcov, Orban, Ponta, Daniel Constantin, Nicolicea şi Codrin Ştefănescu.

În orice moment, sunt sigur că 90% din foştii tehnocraţi ar răspunde pozitiv dacă Dacian le-ar cere suportul. Oameni care, în zdrobitoarea lor majoritate, au avut de pierdut atât financiar, cât şi familial în perioada în care au fost în echipa lui. Lucrul acesta îl face pe Dacian excepţional în comparaţie cu oricare alt prim-ministru şi în principal în comparaţie cu ultimii doi.