Duşmanii lui Liviu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

E plin, frăţică, de duşmani care nu vă lasă să rezolvaţi problemele justiţiei. Oameni răi, comunişti, propagandişti şi securişti dornici să îţi ia ţie PSD şi să le vândă România străinilor.

E drept că voi controlaţi televiziunile importante, parlamentul, consiliile judeţene, că aveţi control total asupra Bucureştiului şi asupra zdrobitoarei majorităţi a primăriilor. Că împreună cu ALDE aţi deţinut controlul politic asupra României pentru mai mult de 20 de ani din cei 27 care au trecut de la Revoluţie. Că rudele şi cunoştinţele voastre constituie cea mai importantă parte nu numai a administraţiilor locale, dar şi a aparatului administrativ central.

La fel de drept este şi că cei mai cunoscuţi şi promiţători comunişti şi rudele lor, precum şi rudele foştilor miniştri comunişti, generali de securitate sau de armată şi ale altor securişti superinfluenţi, precum şi turnători celebri, sunt sau au fost în conducerea PSD.  Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta, Cristian Diaconescu, dar şi Meleşcanu, Oprescu sunt toţi, mânca-i-ar mama, în situaţia asta.

Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist Român cuprinde documente deosebit de laudative despre Nicolae Văcăroiu, Ioan Mircea Paşcu, Dorneanu, Cozmîncă şi mulţi alţi PSD-işti de marcă. Şeful filialei PSD Brăila apare şi el în Arhivă, Gabriel Simionescu, omul care l-a promovat pe premierul Tudose, era în 1985 ales în Comitetul Central al UTC. 

Ei, da, mare noroc cu tine, fiu de miliţian competent si cinstit, că ai venit să lupţi din interior cu inamicii onestităţii şi ai moralei. Da, Liviule, tu eşti lumina verticalităţii în ţărişoara asta.

Sigur că oamenii ăia verticali, modelele alea de etică şi morală jurnalistică din unele studiouri care discută în fiecare zi de justiţie aşa cum îţi place ţie nu sunt plătiţi de PSD, ci fac zeci de ore săptămânal voluntariat pentru „binili“ PSD-ist al naţiunii. 

Acum, tot drept e că aveţi şi alţi oameni valoroşi care vă promovează agenda. Generalul Abraham, fost maior de securitate, Sergiu Andon, fost procuror comunist şi membru în Comisia de propagandă a CC al UTC, Roşca Stănescu, fost turnător la securitate, ei sunt spuma oamenilor de bine. 

Se întâmplă că mai toţi cei menţionaţi până acum sunt sau au fost plătiţi sau angajaţi de PSD, de Ghiţă sau de Voiculescu într-un fel sau altul, aşa cum tot întâmplare este şi că Radu Tudor a fost consultant pentru Tel Drum.

La fel de drept este şi că zdrobitoarea majoritate a invitaţilor care discută despre justiţie la orele de maximă audienţă sunt plini de echidistanţă. În cazul rar în care nu sunt în proporţie de minimum 3 la 1 pro PSD-ALDE, sunt oameni care au fost sau sunt investigaţi de DNA, care au făcut puşcărie sau care au apărat oameni politici acuzaţi de corupţie.

Dar, Liviule, eu zic să nu ne încurcăm în fapte, logică şi coincidenţe, că doar cocotierii din Brazilia şi sutele de milioane de euro nu sunt ai tăi, ci ai copiilor, ai prietenilor şi ai nepoţilor tăi. 

Şi ai putea să treci în programul ăla de guvernare, la realizări, şi promovarea corupţilor, a mârlanilor, a proştilor siniştri şi a foştilor puşcăriaşi ca modele adevărate ale societăţii româneşti multilateral dezvoltate PSD-ALDE-iste.

Nu de alta, dar ieri, într-un studio TV, o agramată cu liceul terminat cu chiu cu vai, la fel cum a terminat Nicolicea facultatea de Drept, reprezentantă a ALDE, consilieră a prim-ministrului, îi recomanda domnului Liiceanu ce să citească.

Şi eu zic că ar trebui să îl programezi pe Iordache, Nicolae, Nicolicea, Codrin, Olguţa şi Firea să atace la jugulară şi să zică pe drept cu e cu duşmanii. Să iasă, bre, în faţă şi să expună logica, bunul-simţ şi mai ales cinstea, Liviule, ca chestii străine, soroşiste, duşmanii adevăraţi şi de moarte ai poporului ăsta sfânt atât de bine condus de matale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite