Culisele unui atac la CCR: Avocatul Poporului s-a răzgândit doar de dragul lui Liviu Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Argumentaţia prin care Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, contestă la Curtea Constituţională legea care interzice unui condamnat penal să fie membru al Guvernului contrazice nu doar jurisprudenţa constantă a CCR, ci chiar argumentele pe care Victor Ciorbea le-a exprimat, în faţa CCR, în speţe asemănătoare.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a atacat joi la Curtea Constituţională articolul din Legea 90/2001 privind funcţionarea Guvernului care interzice persoanelor condamnate penal să fie membri ai Guvernului. Victor Ciorbea aduce trei categorii de argumente în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate:

1. Lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii clare şi unitare de integritate în cadrul celor trei puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească. În esenţă, acuză că interdicţiile legate de cazierul penal diferă foarte mult de la o putere la alta, de la absenţa oricărei interdicţii în cazul preşedintelui României până la o interdicţie absolută în cazul miniştrilor sau al magistraţilor. În opinia lui Victor Ciorbea, această stare de fapt ar afecta echilibrul puterilor în stat, prevăzut de Constituţie.

2. Lipsa de previzibilitate şi de claritate a sintagmei „nu au suferit condamnări penale” din legea 90/2001, cu privire la persoanele care pot fi membri ai Guvernului. Avocatul Poporului consideră că nu e clar dacă interdicţia se referă la orice condamnare penală sau doar la cele în care instanţa a dispus explicit şi interdicţia de a ocupa o funcţie publică. Iar Curtea Constituţională a statuat în mod constant că o lege neclară şi lipsită de previzibilitate este neconstituţională.

3. Lipsa unui tratament juridic diferenţiat faţă de persoane care se află în situaţii juridice diferite. Aici, Avocatul Poporului acuză faptul că interdicţia de a fi ministru se aplică deopotrivă atât celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, cât şi celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite din culpă, deşi situaţia lor juridică este diferită. În susţinerea acestei acuzaţii, Victor Ciorbea invocă o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, luată în cazul ”Thlimenos contra Greciei”.

Urmează ca judecătorii Curţii Constituţionale să examineze sesizarea depusă de Avocatul Poporului. Dacă admit excepţia, prevederea declarată neconstituţională se suspendă de la aplicare timp de 45 de zile, iar dacă Parlamentul nu o corectează în acest interval, se abrogă de drept.

Însă o bogată jurisprudenţă arată că, ori de câte ori a fost sesizată cu legi care conţin interdicţii legate de cazierul penal, Curtea Constituţională le-a respins ca neîntemeiate, considerând că Statul are o largă marjă de apreciere atunci când impune restricţii menite să protejeze o anume funcţie publică sau o anumită profesie. Şi, spre deosebire de instanţele regulate, CCR lucrează pe bază de precedent judiciar, similar ca la CEDO sau ca în dreptul anglo-saxon, iar deciziile sale sunt izvor de lege.

Ce a decis CCR în situaţii similare

Ştiaţi că un tehnician dentar nu-şi poate exercita profesia în România dacă a suferit o condamnare penală, indiferent dacă e cu executare sau cu suspendare şi indiferent de gravitatea faptei? Aşa spune legea de organizare a acestei profesii. De fapt, sunt zeci de legi care reglementează diverse meserii, profesii sau funcţii publice şi care conţin restricţii legate de cazierul penal:  gardian public, bonă, salvator speolog, traducător autorizat, paznic, broker, poliţist, executor jduecătoresc, magistrat, notar, ministru.

În unele cazuri, aceste interdicţii sunt absolute: indiferent de natura condamnării sau de gravitatea faptei, persoanei în cauză îi este interzis accesul la funcţia dorită. În alte cazuri, interdicţia este atenuată, prin formulări precum „cu excepţia situaţiei în care a survenit reabilitarea” sau condamnarea să fi fost „pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie”.

De-a lungul anilor, numeroşi cetăţeni care fie au fost concediaţi, fie n-au putut ocupa o funcţie din cazua unor condamnări penale au criticat aceste prevederi la Curtea Constituţională - şi de fiecare dată acţiunile lor au fost respinse. Dintre aceste cazuri, am selectat unul care este asemănător cu cel în care se află acum Liviu Dragnea în privinţa modului în care este reglementată interdicţia.

Cazul Drânceanu

În anul 2014, Gheorghe Drânceanu, funcţionar în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) din Piatra Neamţ, a fost condamnat la doi ani cu suspendare pentru o fraudă cu fonduri europene pe care o comisese anterior angajării la ADRNE, pe când lucra la Consiliul Judeţean Iaşi.

Agenţiile de Dezvoltare Regională, opt la număr, sunt asocieri de Consilii Judeţene, cu statut de utilitate publică, înfiinţate cu scopul de a implementa programe regionale. În legea lor de funcţionare, 315/2004, se prevede că nu pot fi angajate persoane care au suferit condamnări penale, punct. Ca urmare a condamnării, Gheorghe Drânceanu a fost concediat. El a atacat în instanţă decizia de concediere şi a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederii în baza căreia a fost concediat. Drânceanu a susţinut că i-a fost încălcat dreptul constituţional la muncă, întrucât concedierea sa a avut drept temei exclusiv articolul din Legea Agenţiilor de Dezvoltare Regională, şi nu abateri de la locul său de muncă.

Prin Decizia 55 din 2015, Curtea Constituţională a respins însă excepţia, arătând că articolul criticat are scopul de a proteja funcţiile din cadrul Agenţiilor de Dezvoltare Regională şi că dreptul la muncă nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile.

Ce spunea atunci Victor Ciorbea

Mult mai interesant, în actualul context, a fost punctul de vedere al Avocatului Poporului, post pe care la momentul procesului îl ocupa tot Victor Ciorbea. Îl redăm aşa cum a fost el rezumat în decizia CCR:

Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat are ca scop descurajarea săvârşirii de fapte penale de către persoanele care doresc să ocupe funcţii în cadrul unor organisme nonguvernamentale de utilitate publică. Se susţine că interdicţia reglementată prin prevederile art.22 alin. (2) din Legea nr.315/2004 are un caracter rezonabil, persoanele vizate putând ocupa alte locuri de muncă. Este reţinut faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, semnificaţia dreptului prevăzut la art.41 alin.(1) din Constituţie este aceea că orice persoană este liberă să aleagă locul de muncă pe care îl doreşte, fără nicio discriminare, dacă îndeplineşte condiţiile legale impuse pentru respectiva profesie sau activitate. În plus, se subliniază că libertatea alegerii profesiei, meseriei şi a locului de muncă nu presupune dreptul oricărei persoane de a exercita orice profesie sau meserie, oricând şi în orice condiţii”.

De altminteri, în toate cazurile judecate la CCR privind asemenea interdicţii, Avocatul Poporului a exprimat poziţii similare precum cea de mai sus. S-a răzgândit doar atunci când interdicţia îl vizează pe liderul PSD Liviu Dragnea.

Această decizie a CCR mai aduce însă un element important. Curtea arată că în dreptul penal există şi instituţia reabilitării, care face să înceteze decăderile, interdicţiile şi incapacităţile care rezultă din condamnare - deci persoana condamnată poate aspira la orice funcţie după ce intervine reabilitarea. În cazul lui Liviu Dragnea, condamnat la doi ani cu suspendare şi patru ani termen de încercare, reabilitarea de drept intervine pe 22 aprilie 2020, când se împlinesc cei patru ani de la pronunţarea sentinţei. Din acel moment poate să fie şi premier.

Falsul precedent de la CEDO

Cauza de la CEDO ”Thlimenos contra Greciei”, pe care Victor Ciorbea o invocă în acţiunea înaintată la CCR, este de cu totul altă natură decât cea pentru care pledează acum Avocatul Poporului. În 1983, cetăţeanul grec Iakovos Thlimmenos a fost condamnat la patru ani de închisoare, din care a executat doi, pentru că a refuzat să facă armata din cazua convingerilor sale religioase. În 1988, a aplicat pentru a ocupa o funcţie publică, dar a fost respins din cazua condamnării penale. CEDO a sancţionat Grecia pentru că, atunci când a impus interdicţia ca persoanele condamnate să ocupe funcţii publice, ar fi trebuit să facă o diferenţă între cei condamnaţi pentru orice altă faptă penală şi cei condamnaţi pentru convingerile lor religioase. Folosind acest precedent, Victor Ciorbea pledează că statul român, când impune restricţii privitoare la cazier, ar trebui să facă diferenţă între cei condamnaţi pentru infracţiuni intenţionate şi cei condamnaţi pentru infracţiuni din culpă. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite