Crin Antonescu: „Relu Fenechiu a fost ireproşabil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă seara, într-o emisiune la Antena 3, că fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a avut o activitate ministerială care nu poate fi contestată din punct de vedere profesional.

Liderul liberal susţine că Relu Fenechiu a fost numit ministru pentru că avea toate calităţile necesare, iar în timpul mandatului început în decembrie 2012 şi încheiat săptămâna trecută, nimeni din alianţa social-liberală nu i-a reproşat ceva privind aspectul cinstei sale.

În continuarea discursului despre fostul ministru al Transporturilor, Crin Antonescu a recunoscut că Fenechiu se află într-o situaţie grea, iar declaraţia acestuia privind procesul pe care a spus că nu l-a luat în serios a fost neinspirată.

Preşedintele liberal s-a arătat nemulţumit şi de faptul că  “ideea propagandei băsiste este că Antonescu este protectorul marilor mafioţi: Hellvig, Diaconu, Silaghi etc.”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite