...craţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toată istoria ţării noastre poate fi descrisă în trei verbe: trebuia, trebuie, ar trebui. După un sfert şi ceva de veac de la Independenţă, tot penibili suntem. Şi pe verticală, şi pe orizontală. Semnele maturizării ca stat şi naţiune întârzie să apară. Iar democraţia ne-a luat pe nepregătite.

Nu am fost pregătiţi să înţelegem, să anticipăm că izbăvirea de un control autoritar ne poate arunca într-un desfrâu semianarhic, că vom fi mult prea tentaţi să sfidăm legile şi regulile. Şi în comportamentul social, şi în cel politic. Din păcate, ne lipsesc frânele interne, mai ales după atâtea decenii cât am fost ţinuţi în frâie.

În democraţie n-am zidit, ci am cheltuit. Ce-am avut, am risipit sau apropriat (adică am furat). Ce-am dobândit, am mâncat. Ce-am născut şi am crescut, am cam pierdut prin emigrare.

Democraţia reprezentativă, aşa cum a fost ea realizată la noi, s-a dovedit a fi o bomboană amară în învelitoare colorată şi atractivă. Ne-am alimentat cu iluzii. Guvernările s-au perindat fără a performa, iar schimbările ne-au creat dezamăgiri.

Se vede că nu avem capacitatea de autoadministrare, nu ne putem organiza. Istoria din ultimele veacuri ne-a obişnuit să fim guvernaţi, ghidaţi, ajutaţi, învăţaţi, plesniţi peste mână. Am fost vreme îndelungată gospodari sub stăpânire şi acum nu ştim cum să gospodărim pe cont propriu. Şi nici nu vom şti degrabă.

Ne este caracteristic un soi de colectivism lipsit de virtuţile sale obişnuite: solidaritatea, tovărăşia, sprijinul. E colectivă doar mentalitatea; acţiunile sunt egocentrice şi pizmaşe.

În general, dacă e să pamfletizez un pic, se pare că grecii nu s-au făcut înţeleşi corect. Democraţia a fost, de fapt, o Demo versiune (sau poate chiar o diversiune), pentru a arăta cum funcţionează sistemul pe termen scurt şi în spaţii mici. O campanie de PR, altfel zis. Sau un experiment.

În societăţile formate din milioane de cetăţeni, democraţia este expresia celor mulţi, nu neapărat a celor buni sau luminaţi.

Noi am luat povestea în serios şi acum nu înţelegem de ce nu funcţionează jucăria. Adevărat se zice: teme-te de darurile grecilor. Ei înşişi au dezbătut pe îndelete subiectul. În „Lahes”, Socrate întreabă cu o subtilă maliţiozitate: „O bună hotărâre se cade să fie luată după ştiinţă, şi nu în funcţie de mulţimea celor care judecă, nu-i aşa?”. Să ne amintim, tot aici, că prin votul majorităţii Socrate a fost osândit la moarte…

În societăţile formate din milioane de cetăţeni, democraţia este expresia celor mulţi, nu neapărat a celor buni sau luminaţi. Altfel, se numea aristocraţie sau elitocraţie. De altfel, în unele ţări la care ne uităm de jos în sus încă se mai păstrează reflexele selectării elitiste, aproape aristocratice a elitelor. Democraţia acolo e mai curând o faţadă, e un brand care dă bine la mulţime.

Destule ţări serioase se bazează pe tradiţii seculare de guvernare (cu anumite împrumuturi din liberalism), unele dintre ele au regi (sau domnitori) şi râd pe sub mustaţă de naivitatea noastră. Să nu uităm, bunăoară, că fascinantele ţări scandinave sunt monarhii constituţionale.

Însă chiar şi în ţările respective votul maselor poate fi uneori decisiv şi cu rezultate jenante. Occidentul a reuşit să ne surprindă neplăcut în ultimii ani. Vedem cum într-o lume tot mai ignorantă şi mai răsfăţată, democraţia prin vot general capătă handicapuri şi cauzează tot mai multe insatisfacţii. Clivajele sociale produc anomalii ale puterii. Şi anomii.

Acum o să-ţi mai spun ceva ce o să te enerveze: votul tău nu contează. Practic, deloc. Votarea este o procedură a maselor, nu a indivizilor. Votul personal contează, poate, în vreun sat, nicidecum într-un stat. Statistic vorbind, votul unui individ luat în parte este esenţialmente insignifiant, infim.

Dincolo de asta, a încerca prin votul tău să schimbi lucrurile în bine e ca şi cum ai încerca prin propria respiraţie să cureţi aerul prost dintr-o încăpere aglomerată. Nici respiraţia ta nu devine mai curată, nici atmosfera din încăpere nu devine mai oxigenată. Coparticipi la consolidarea unui sistem care propulsează sus mediocrităţi, indivizi cinici, diverşi parveniţi şi fanfaroni şi alte entităţi ambiţioase.

Nu toţi sunt aşa, dar destui ca să le impună celorlalţi regulile jocului. De fapt, regulile sunt scrise demult, de alţii şi în alte părţi. Apoi, puterea corupe. Cei bine intenţionaţi, odată ajunşi la putere, devin bine aprovizionaţi. Devin infatuaţi. Li se schimbă scara de valori. Lumea e privită dintr-un alt unghi, superior. Cu alte cuvinte, situaţiunea eclipsează naţiunea.

Votul e un act ineficient şi chiar nociv adeseori, fiindcă ceva nu e în regulă cu mecanismul.

Ca să operez cu un calambur, dacă votaRea ar fi fost bună, se numea altfel. Ea a devenit un fel de masochism instituţionalizat. Majoritatea cetăţenilor sunt nemulţumiţi de rezultatele votării, dar continuă să participe la votare. În speranţa că... vor alege un „rău mai mic”. Ce logică anapoda.

Votul e un act ineficient şi chiar nociv adeseori, fiindcă ceva nu e în regulă cu mecanismul. L-am montat pe o matrice cu care nu se combină. O democraţie fără oameni pregătiţi pentru ea iese prost, formează un mediu mai neprielnic decât a fost până la democraţie.

Dacă tot felul de fonduri internaţionale ar investi la fel de mult (sau măcar o treime) în cercetare şi educaţie la cât investesc ele în „dezvoltarea proceselor democratice”, lumea ar fi considerabil mai cultă, mai competentă şi mai bună. Şi gândire democratică, apropo, ar fi mai multă. Greşeala lor e că au încercat să croiască o formă pe un conţinut falimentar. Şi prin asta au compromis şi investiţiile în formă, în structură. Din lipsa unei temelii culturale şi educaţionale, s-a pomenit compromisă şi acea democraţie susţinută aiurea cu alocări de milioane şi milioane. Au pus căruţa înaintea cailor, vorba ţăranului.

E dreptul meu să critic acest sistem, tot aşa cum e dreptul tău să-l aperi şi să votezi. E şi asta o alegere, nu? Democratic....

Bineînţeles, cunoaştem vorba ceea înţeleaptă şi celebră care spune că democraţia nu e perfectă, dar ceva mai bun nu a fost inventat. Le place unora să o aducă drept argument „imbatabil”. Să zicem că e greu de identificat altceva? Dar oare e un motiv să ne oprim la ce avem? Nu mai căutăm, nu mai punem în discuţie?

Nu încercăm să adaptăm sistemul de guvernare la felul nostru de a fi, la mentalitatea noastră? Bat-o vina de mentalitate...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite