Cererea pentru referendum, trimisă de Iohannis la Parlament. Tema naşte riposta PSD: Nu se foloseşte graţiere. Probabil şi-a dat seama că este ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedura privind organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă.

UPDATE Premierul Sorin Grindeanu:  Am primit şi eu hârtia de la Administraţia Prezidenţială. Ce mi se pare ciudat, faţă de ce am văzut aseară în anunţ, că nu se foloseşte termenul de graţiere. Probabil şi-a dat seama domnul preşedinte că nu e legal. 

UPDATE Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu: Documentul cu scrisoarea preşedintelui prin care anunţă că a declanşat procedura privind organizarea unui referendum naţional a fost dat întâi la presă, pentru că nu era făcut pentru Parlament. Era făcut ca să facă valuri în presă. La Parlament noi avem un regulament şi o lege, care ne obligă în actualele condiţii, să dăm drumul la procedurile care se impun pentru organizarea referendumului cerut de preşedinte. Vom discuta acest lucru în Biroul Permanent şi vom stabili paşii care trebuiesc urmaţi.

UPDATE Liderul senatorilor PSD Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei Juridice, pentru România TV: Cred că şi-a dat seama că nu poate organiza un Referendum pe o temă de legiferare, care este de competenţa Parlamentului. PSD, ALDE şi UDMR nu au exprimat o poziţie contrară luptei împotriva corupţiei. Va trebui să-i explicăm, în cuvinte clare, că pe o chestiune precum lupta împotriva corupţiei nu există o controversă în societate. 

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

În acest sens, Preşedintele României a transmis o scrisoare preşedinţilor celor două Camere solicitând consultarea Parlamentului cu privire la problema sus menţionată“, arată Administraţie Prezidenţială. 

Preşedintele Iohannis a anunţat, luni seară, organizarea unui referendum pe tema modificării legilor justiţiei, afirmând că există un larg interes pentru modificarea codurilor penale şi graţierii, iar poporul trebuie să se pronunţe asupra acestor teme. 

Dragnea: Preşedintele îşi cere suspendarea

În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni seara, la România TV, că preşedintele Iohannis „îşi cere suspendarea”, pentru a avea din nou „o tribună” şi să meargă în ţară „ca să se victimizeze”, dar social-democraţii nu sunt interesaţi la acest moment de o posibilă suspendare a şefului statului.

„Pentru preşedinte, legislaţia şi Constituţia nu prevăd posibilitatea să fie tras la răspundere. Începe să fie evident că preşedintele îşi cere suspendarea pentru a avea o tribună să începe să victimizeze. Nu suntem interesaţi de asta. Nu sunt interesat de ideea de suspendare. Nu este foarte limpede dacă poate să organizeze referendum pe o posibilă ordonanţă. Vorbim de intenţii. Se spune care sunt domeniile, este o decizie care spune că poate decide şi în alte domenii, există articolul 74 din Constituţie care spune că cetăţenii nu pot avea iniţiativă pentru politică fiscală, pentru graţiere şi amnistie. Dacă cetăţenii nu au drept, nu ştiu dacă se poate. Intră în contradicţie. Să vedem ce spune CCR“, a spus Dragnea. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite