Ce a făcut Dragnea sâmbătă în timp ce preşedintele le cerea susţinătorilor PNL să „elibereze“ România: grătar cu Daea la Sibiu, în fieful lui Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea şi Petre Daea discută cu oierii sibieni, prin fumul grătarului. Preşesintele PSD a învârtit şi în mămăligă Foto Facebook.com / Liviu Dragnea
Liviu Dragnea şi Petre Daea discută cu oierii sibieni, prin fumul grătarului. Preşesintele PSD a învârtit şi în mămăligă Foto Facebook.com / Liviu Dragnea

În timp ce Klaus Iohannis era prezentat susţinătorilor PNL de către Ludovic Orban drept un stejar care ţine piept ciumei roşii, în Piaţa Victoriei din Capitală, la Sibiu, Liviu Dragnea petrecea la un grătar în cadru restrâns, cu Petre Daea şi câţiva oieri din Poiana Sibiului.

După ce vineri, la Topoloveni, Liviu Dragnea a participat la ceea ce autorităţile au catalogat drept un eveniment privat, soldat cu reţinerea de către jandarmi a unor protestatari paşnici, liderul PSD şi-a informat susţinătorii de pe Facebook că şi-a petrecut sâmbăta la Sibiu, în fieful lui Klaus Iohannis, alături de Petre Daea şi mai mulţi crescători de oi din zonă. Preşedintele PSD a făcut un grătar, în cadru restrâns. La Bucureşti, preşedintele Iohannis era aplaudat de zecile de mii de susţinători ai PNL care au participat la mitingul în care liberalii şi-au promovat candidaţii la europarlamentare şi au îndemnat românii să voteze DA la referendumul pentru justiţie.

Preşedintele PSD a scris pe Facebook că a discutat despre „un program pe termen scurt şi mediu în aşa fel încât oieritul în România să revină la ce era odată“ şi a indicat câteva direcţii privind dezvoltarea domeniului zootehnic, inclusiv dezvoltarea unei flote navale pentru transportul de animale necesar exportatorilor.

Potrivit News.ro, care citează publicaţia sibiană Turnul Sfatului, Dragnea şi Daea ar fi invitaţii emisiunii „Viaţa Satului“ de la TVR 1, care va fi difuzată duminică. Nu este clar dacă emisiunea a fost înregistrată sau va fi difuzată în direct. Liderul PSD a mai fost invitat la aceeaşi emisiune şi duminica trecută, atrăgând criticile opoziţiei care acuza TVR de partizanat, emisiunea nefiind declarată oficial drept dezbatere electorală.

”Sâmbăta aceasta am petrecut-o alături de oierii din Poiana Sibiului. (...) Alături de Petre Daea, le-am ascultat problemele şi am pus pe hârtie un program pe termen scurt şi mediu în aşa fel încât oieritul în România să revină la ce era odată. Am făcut o serie de paşi importanţi cu programul pentru lână, cu înfiinţarea Casei de Comerţ şi subvenţiile acordate. A venit însă momentul să trecem la nivelul următor. Aşa că ne-am propus ca în perioada următoare să mai aducem modificări în privinţa legislaţiei pentru zilieri, pentru a încuraja forţa de muncă, să acordăm o subvenţie pentru mieluţe pentru creşterea efectivelor şi acordarea unei subvenţii de 2 lei pe kilogramul de lâna dar şi înfiinţarea mai multor spălătorii de lână. De asemenea vrem ca prin Casa Română de Comerţ să dezvoltăm centre de preluare, centre de prelucrare, centre de îngraşare, flota de vase pentru transport extern de animale şi nu în ultimul rând magazine”, a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook, unde a ataşat o galerie foto.

În Piaţa Victoriei, Ludovic Orban îl prezenta pe Klaus Iohannis mulţimii de susţinători PNL ca pe un stejar care care stă „în calea furtunilor pornite de ciuma roşie“. 

PSD şi-a anulat mitingul din Capitală, anunţat pentru 21 mai, după mai multe manifestaţii în ţară în care Liviu Dragnea şi ceilalţi lideri social-democraţi au fost ţinta huiduielilor protestatarilor nemulţumiţi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite