Câte bilete de tratament balnear a alocat Guvernul pentru anul 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relaxare
Relaxare

Guvernul a stabilit în şedinţa de joi numărul biletelor de tratament balnear acordate prin Casa Naţională de Pensii Publice, pentru anul 2017. Astfel, pentru anul în curs, Guvernul asigură un număr de 56.394 de locuri, cu aproximativ 3.000 mai puţin decât anul trecut.

Biletele de tratament pentru pensionari şi asiguraţii sistemului public de pensii sunt finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Locurile vor fi repartizate pe maximum 18 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile. Preţul biletului de tratament balnear include tariful pentru cazare, masă şi 12 zile de tratament.

La numărul de bilete de tratament acordate prin Casa Naţională de Pensii Publice, se adaugă numărul de locuri  ce urmează să fie contractate cu alţi operatori economici interesaţi, în limita sumelor prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, se arată într-un comunicat al Guvernului. 

Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete. Persoanele îndreptăţite pot beneficia de un singur bilet de tratament în perioada unui an calendaristic.

Casa Naţională de Pensii Publice distribuie biletele de tratament balnear prin casele teritoriale de pensii şi decontează costul acestora din fondurile aprobate prin Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2017.

În anul 2016, a fost asigurat un număr de 59.641 de biletele de tratament balnear prin unităţile de tratament balnear ale Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP). În anul 2016 s-au contractat, în total, 234.880 de bilete de tratament balnear.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite