Box prezidenţial

Nu dau nici două parale pe confruntările dintre nişte candidaţi. E un spectacol ieftin, pentru oameni mediocri, căutat de televiziuni pentru mult trîmbiţatul rating, împănat cu reprize de publicitate. Seamănă cu un concurs de „cine ştie cîştigă” în care oameni serioşi sînt scoşi la tablă pentru a li se pune întrebări încuietoare contra cronometru.

Ca şi cînd pentru asta ar trebui să fie pregătit un preşedinte, să scoată iute din joben răspunsuri, să reacţioneze ca un pompier, ca un paramedic, ca un hingher... Ca şi cînd la conducerea ţării ar fi lăsat să se descurce singur, părăsit de consilieri şi de aparatul pe care e chemat să-l coordoneze. Un astfel de concurs nu poate scoate în evidenţă calităţile de conducător.

Cred că aceste concursuri nu sînt edificatoare decît în măsura în care la concurs vin rezultatele finite ale unei munci îndelungate, ale unei munci colective, concluziile studierii diferitelor variante, vezi la arhitectură, după 2-3 luni de căutări de soluţii sau de inspiraţie ăsta e rezultatul şi juriul decide. Altfel se înregistrează doar un scor al momentului.

Oricine poate avea o zi proastă. Campionul care la antrenament a doborît recordul mondial, în concurs nu prinde nicio medalie. Pianistul virtuoz, după săptămîni de repetiţii, ratează concertul din cauza unei unghii tăiate prea scurt în ziua concursului. Pînă şi o echipă, pregătită luni de zile pentru o confruntare, poate întîmpina o zi nefastă, o neînţelegere între coechipieri, poate rata o calificare. O să ziceţi că sînt mai multe runde, că eşecurile se pot recupera în altă rundă, în altă zi, mai bună, că şi după 12 runde de box profesionist, fără knock-out, arbitrii pot să acorde centura de campion celui care a punctat mai mult. Calităţile unui candidat nu se pot cîntări aşa.

Rezultatul unei astfel de confruntări poate fi o „impresie artistică” bună pentru oameni ce nu au voinţa, răbdarea sau capacitatea să analizeze, să interpreteze, să sintetizeze ştiri, comentarii, declaraţii, programe şi care se limitează la confruntarea finală, directă –„Ai văzut dom’le cum i-a zis-o?”

Rezultatul unei astfel de confruntări poate fi o înregistrare a unei situaţii punctuale, deloc relevantă. Ce criterii avem la dispoziţie ca să stabilim cine cîştigă confruntarea?

Cine are mai mult tupeu, care e mai „alunecos” în conversaţie şi face volte cu uşurinţă, care e mai exaltat şi care mai cumpătat, care e mai superficial şi care mai profund, care e mai agresiv şi care mai defensiv... Sînt astea relevante pentru ocuparea fotoliului prezidenţial?
Sînt oameni care gîndesc mai mult şi vorbesc mai puţin, vorbesc mai puţin şi fac mai mult, fac mai mult şi se laudă mai puţin, numără pînă la zece înainte de a spune ceva, spun ceva mai rar, mai încet, mai concis, dar mai consistent. Sînt astea defecte?

„Omul e stăpînul vorbelor pe care nu le-a spus şi sclavul vorbelor pe care le-a spus”.

Sînt oameni locvace, au logoree, abordează cu aplomb orice subiect, îşi acoperă incompetenţa sau lacunele cu exprimări stufoase şi, adeseori, redundante, apelează la date ori la documente ce nu pot fi verificate pe loc, mizează pe cacialmale, execută atacuri strecurate în subtext, scurte abateri şi aluzii ce nu sînt decît încercări de a semăna panică şi nervozitate subliminală adversarului şi nu în ultimul rînd trag dezbaterea pe terenul lor convenabil – de exemplu se discută probleme de guvernare în locul atribuţiunilor şi prerogativelor prezidenţiale. Sînt astea calităţi? Sînt metode care nu dovedesc altceva decît abilitatea de a se descurca bine într-o bătaie de maidan.

Nu vreau să mă influenţeze această bătaie programată şi publică, în văzul lumii, acest turnir stupid, acest duel de operetă, vetust ca însăşi opereta, acest joc de prost gust cu reguli stabilite ad-hoc de către arbitrii ad-hoc care, pe deasupra, nu sînt nici imparţiali ba, dimpotrivă, partizani.

Ce vreau să zic? Că se aşteaptă prea mult de la aceste match-uri. Că părerile consolidate nu vor fi clintite de o confruntare de 90 de minute dintre care jumătate sînt atacuri la persoană,  la familie, ori pur şi simplu şicane. În schimb părerile neformate şi nefondate pot fi influenţate de lipsa de principialitate şi de substanţă, de percepţiile superficiale induse de „notorietatea” falsă a televiziunilor. Ţara nu va fi prezidată de la televizor! Că se pune prea mult accent pe „confruntarea finală”,  că se vor comenta fără măsură fiecare gest şi fiecare cuvînt ca şi cînd boxul ăsta ar fi concludent.

Ce vreau să zic? Că nu sînt singurul care aş renunţa bucuros la acest spectacol primitiv şi vulgar, „să se lupte căpeteniile, şefii de trib” şi aş pleda cu entuziasm pentru altceva, pentru altă metodă,  mai elaborată, care să scoată în evidenţă calităţile de care are nevoie un preşedinte în afară de jocul de picioare, alonja, poziţia gărzii, rezistenţa la pumni...

Spectacolul din studiourile TV se adresează spiritelor simple, suporterilor de football, sindicaliştilor descărcaţi din autobuze, dotaţi cu fluiere şi pancarte, făcătorilor de nimic din faţa blocului, băieţilor de cartier „dealeri” de diverse, Dorelilor rezemaţi în lopată, băutorilor de bere, răcanilor, miliţienilor, babelor adormite la televizor între două telenovele, pelerinilor, gospodinelor depăşite de griji şi de vremuri...

Mi-e frică de ei din cauză că votul fiecăruia e egal cu al meu.