Băsescu: Îl văd nevinovat pe Ponta. S-a operat la Istanbul pentru că din UE putea fi adus la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat astăzi, la Gândul Live, că acuzaţia de conflict de interese pe care procurorii i-o aduc premierului Victor Ponta este forţată. În ce priveşte alegerea premierului de a se opera la Istanbul, Băsescu a opinat că Ponta a ales să facă intervenţia chirurgicală în Turcia pentru a evita să fie adus în România cu un mandat european.

Întrebat cum vede faptul că premierul Victor Ponta a calificat punerea sa sub acuzare drept lovitură de stat, Băsescu a răspuns că vede numai o „iresponsabilitate“ a prim-ministrului.

„Atunci (n.r.: în 2012) a fost suspendată activitatea unor instituţii. Acum, Victor Ponta şi-a tras una în genunchi. Venind în zona politică, cred că este o iresponsabilitate a lui Ponta faptul că s-a operat în afara UE. Nu ştiu de ce a trebuit Istanbul, când te puteai opera oriune în UE. E o opţiune a fiecăruia, nu ştiu de ce a optat pentru o ţară în afara UE. Conta foarte mult, măcar şi ca imagine şi nu poate spune nimeni că e mai sigură o operaţie la Istanbul decât la Paris. Asta nu mă poate convinge nimeni.

Pe de altă parte, lăsând la o parte chestiunea de opţiune, deşi are o legătură cu absenţa lui Ponta, în UE în orice moment putea fi adus la DNA cu un mandat european de aducere. A plecat să vadă ce se întâmplă, pentru a nu putea fi adus cu mandat european“, a spus Băsescu la Gândul Live.

PSD fierbe. Sunt convins că Iliescu i-ar spune lui Ponta: « Măi, băiete, un prim-ministru nu stă afară trei săptămâni pentru o operaţie la genunchi! » Fostul preşedinte Traian Băsescu

În ce priveşte acuzaţia de conflict de interese adusă premierului Ponta, fostul preşedinte a declarat că nu crede în validitatea acesteia.

 „Nu sunt de acord cu abordarea procurorilor legată de conflictul de interese. El  a avut nişte afaceri mai mult sau mai puţin curate cu Şova. Să vii să spui că în baza acelor afaceri din 2007-2008 l-a numit ministru pe Şova mi se pare o exagerare, cel puţin în diagnosticul penal pus, conflict de interese pentru că au avut nişte afaceri, fie ele şi la Turceni, în 2007-2008. Nu mi se pare că se poate forţa atât de mult definiţia conflictului de interese încât să ceri ridicarea imunităţii unui prim-ministru. Nu va rezista în instanţă o astfel de acuzaţie. Pe mine  mă îngrijorează uşurinţa cu care poţi să faci să cadă un Guvern. Forţezi o acuzaţie de conflict de interese după care toată lumea cere demisia premierului.  Cred că Victor Ponta va pierde Guvernul. Dacă va avea dosare consistente,  nu cred că acesta va fi. S-ar putea să fie privatizarea CFR Marfă sau altele“, a mai spus Băsescu.

"Văd o altă coaliţie. Dacă e în interes naţional, Oprea o va face"

Fostul preşedinte Traian Băsescu a spus, referindu-se la o eventuală altă coaliţie de guvernare, că acest lucru depinde de ”atitudinea şi deciziile lui Victor Ponta”.

”Dacă Ponta decide să rămână Guvernul, atunci Oprea va rămâne. Dacă va avea însă în continuare abordări ambigue ca acum şi o să-l lase pe Oprea în continuare în ambiguitate...atunci Oprea va găsi motivul să-i spună că iese”, a mai spus Băsescu, menţionând că vede ”o altă coaliţie”.

”Văd o altă coaliţie. Dacă e în interes naţional, Oprea o va face”, a spus Băsescu râzând.

Întrebat dacă lui Gabriel Oprea i se potriveşte funcţia de premier, Băsescu a spus că nu, pentru că în primul rând nu are pregătire economică.

”Categoric nu i se potriveşte funcţia de premier. Dacă are o zonă în care poate fi util, este cea de securitate naţională, fără să fie cel mai mare specialist pe securitate naţională. Să-l cocoţi în fruntea Guvernului e o greseală, nu are niciun fel de pregătire şi experienţă economică. Din economie nu înţelege nimic”, a afirmat fostul preşedinte.

De asemenea, întrebat cum comentează votul UNPR în Parlament pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, Traian Băsescu a spus că nu i s-a părut corect.

”Nu mi s-a părut corect. În numele interesului naţional nu faci jocul unui preşedinte care greşeşte că şi-a pus apropiaţii la servicii. Greşeala (preşedintelui Klaus Iohannis -n.r.) este că şi-a pus apropiaţi la servicii, Hellvig şi Ungureanu, deşi nu contest calităţile niciunuia dintre ei. Acţiunile serviciilor îi vor fi puse în cârcă (preşedintelui -n.r.). (...) I se va reproşa că apropiaţii sunt şefi de servicii”, a mai spus fostul şef al statului, declarându-se ”mulţumit” de numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE.

Traian Băsescu a mai spus, referindu-se la Gabriel Oprea, că ”interesul naţional nu poate fi folosit ca manta de vreme rea”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite