Alegeri prezidenţiale 2014. Ce formidabilă harababură!

Caricatură de Vali Ivan

Vulnerabilităţile de orice fel ale oricărui deţinător ori aspirant la demnităţi publice, cu atât mai mult la cea mai înaltă funcţie în Stat, sunt, orice s-ar spune, chestiuni de interes public.

Un trecut marcat de afaceri necurate, cu iz mafiot, de prea multe compromisuri, de opţiuni nefericite de odinioară, concretizate în câte un pact condamnabil cu personaje ori cu instituţii bănuite de afaceri la limita ori dincolo de limita legalităţii, opţiuni ce ar putea reveni în actualitate şi reprezenta surse şi motive de şantaj în activitatea viitoare a cuiva care prin votul electoratului ar putea ajunge să ocupe funcţii - cheie nu sunt nicidecum chestiuni minore sau lipsite de importanţă. Dezvăluirea şi transferarea în zona dezbaterilor şi aprecierilor publice a afacerilor tenebroase în care ar fi sau au fost implicaţi apropiaţi ai candidatului sau membrii familiei sale nu sunt nici ele aspecte defective de interes. La fel cum nici cunoaşterea stării de sănătate, fizică şi mentală, a celui ce solicită încrederea publicului şi votul popular nu ar trebui să fie calificată drept o ingerinţă nepermisă în intimitatea acestuia.

În democraţiile consolidate, există un interes real al cetăţenilor pentru detalii precum cele menţionate mai sus. Interes cărora le răspund atât candidaţii cât şi medii de informare dintre cele mai serioase, asupra cărora nu planează nici cea mai mică bănuială de tabloidizare. Încercările de muşamalizare ale unor aspecte nu din cale afară de luminoase din trecutul candidaţilor ca şi tentativele necinstite de manipulare ale opiniei publice prin furnizarea de informaţii false sau trunchiate, strecurate ori difuzate de presă, sunt amendate drastic. Ele îi costă scump atât pe candidaţi cât şi pe ziariştii şi mediile de presă ce au căzut în greşeală. Sancţionate sunt, în civil, financiar şi moral tentativele de manipulare sau de defăimare. Derapaje există fără doar şi poate şi acolo, dar există deopotrivă şi mijloace, şi instrumente, şi coduri cu ajutorul cărora ele pot fi neutralizate.

Oricât de mare ar fi interesul pentru astfel de informaţii, el nu izbuteşte să acopere ori să elimine cu totul dezbaterea pe adevăratele, pe marile teme ale oricărei campanii electorale. E foarte adevărat că o atare dezbatere serioasă şi la obiect e favorizată de faptul că, mai peste tot în lumea democratică cu solidă experienţă în domeniu, numărul candidaţilor pentru funcţia supremă în Stat este relativ redus, că înscrierea şi rămânerea în cursă a mai mult de 3-4 candidaţi e excepţie şi nu regulă. Se ştie foarte bine că în Statele Unite, de pildă, doar doi competitori contează cu adevărat, că ei sunt desemnaţi în urma unor operaţiuni de selecţie destul de complicate de cele două mari partide din ţară- Democrat şi Republican- că orice campanie electorală presupune mult, foarte mult spectacol, dar şi că spectacolul nu sacrifică nicidecum dezbaterile de idei.

Cu puţine săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din România spectacolul e grotesc.Impresia e de Ţiganiadă, de bâlci colorat, de circ de joasă speţă. 

Dezbaterile de programe sunt cvasi-inexistente. Uneori şi fiindcă, în pofida unor regulamente altminteri clare, accesul la principalele medii de informare electronică al unor candidaţi este limitat.

Fapt denunţat pe bună dreptate în cursul săptămânii ce se încheie de doamna Monica Macovei. Nu în sensul că doamna Macovei sau alţi candidaţi asemenea domniei-sale nu ar beneficia de timpul de antenă prevăzut de lege, ci că moderatorii procedează în aşa fel încât interlocutorul lor nu îşi poate duce până la capăt nici măcar o singură frază.

Campania electorală românească a fost marcată în săptămâna ce se sfârşeşte azi de dezvăluiri senzaţionaliste despre trecutul lui Victor Ponta. Despre care am aflat că ar fi marele James Bond al României. De dosare cu coperte roşii, conţinând documente mai mult sau mai puţin secrete uitate ca din întâmplare în studiouri de televiziune de contracandidatul care nu candidează al d-lui Ponta, preşedintele Traian Băsescu. Un preşedinte care, numai că ar suferi de bolile lui Agamiţă Dandanache, nu poate fi suspectat, în ciuda unor imunde invenţii de această factură lansate pe piaţă de o televiziune extrem de apropiată de actualul premier şi cam la fel de compromisă ca şi idolul său.

Dacă dl. Băsescu a împrumutat totuşi ceva din caracteristicile celebrului personaj caragialean, atunci acel ceva e viclenia. În aliaj cu un pic de lichelism. Lichelism metamorfozat în uşurinţa şi iresponsabilitatea ce îl determină să spună verzi şi uscate despre mai toţi aşa-zişii candidaţi ai Dreptei numai şi numai pentru a-i mai spori, măcar cu un procent, debilele şanse de câştig ale produsului politic al domniei sale, revendicat ca atare. Doamna Elena Udrea.

Nefirescul campaniei electorale româneşti din toamna anului 2014 nu e că preşedintele în exerciţiu face ce face şi îşi pregăteşte o defel onorantă ieşire din scenă. Ci că Traian Băsescu şi zicerile sale continuă să fie unul dintre principalele puncte de atracţie şi de discuţie nu doar pentru părerologii de ocazie ce prestează pe la televiziunile comerciale, ci şi pentru analiştii politici serioşi, care scriu în reviste cu pretenţii.

Un detaliu care arată că, de fapt, dincolo de impresia de harababură formidabilă şi absolută, viaţa politică românească e una seacă, stătută. Cu un scăzut apetit pentru sondarea viitorului. Ceea ce numai bine nu e.