Actorul George Piştereanu „va fluiera“ în PDL

Actorul principal din filmul „Eu când vreau să fluier, fluier“, George Piştereanu, s-a înscris în Organizaţia de tineret a PDL, convins că împărtăşeşte aceleaşi valori şi viziune politică cu acest partid.

George Piştereanu debutează în lungmetraj odată cu rolul lui Silviu din „Eu când vreau să fluier, fluier". Pe când lucra la filmul lui Florin Şerban, actorul bucureştean se afla în clasa a XII-a a Liceului „Dinu Lipatti".George are 23 de ani şi este student la actorie. Rolul din pelicula premiată cu Ursul de Argint de la Berlin şi regizată de Florin Şerban reprezintă debutul lui în cinematografie.

George Piştereanu a câştigat premiul pentru cel mai bun actor din cadrul Festivalului de Film de la Stockholm, pentru lungmetrajul "Eu când vreau să fluier, fluier". La Festivalul de Film de la Pristina, "Loverboy" a câştigat marele premiu pentru cel mai bun film al anului, iar George Piştereanu - premiul pentru cel mai bun actor.

George Piştereanu, noul membru al Organizaţiei de tineret PDL, a oferit un interviu în anul 2010, pentru Adevărul, şi povestea că viaţa sa nu a fost tocmai uşoară, fiind nevoit să muncească încă de la vârsta de 14 ani.

„N-am fost ţinut în puf. Am muncit de la 14 ani, îmi ajutam tatăl în construcţii, în Italia. Am muncit şi în România, la casa pe care a construit-o tata pentru noi. Nu am avut timp de găinării. Şi nici educaţia din familie nu era în zona asta“, a adăugat actorul.

Întrebat ce le-ar spune copiilor care au părinţi la muncă în străinătate, George Piştereanu a răspuns, cu multă siguranţă:  „Le-aş zice să încerce - e greu, dar să o facă - să-şi vadă de şcoală. Să menţină contactul cu familia şi să se gândească la ce vor să fie ei în viaţă. Să facă un exerciţiu şi să se întrebe: „Cine vreau să fiu eu peste zece ani?“, a transmis Piştereanu.

Pentru filmările de la „Eu când vreau să fluier, fluier“, George Piştereanu a trebuit să intre în contact cu mai mulţi prizonieri şi să fie unul dintre ei. „Existau momente când trebuia să ne disputăm şmecheria, forţa de reacţie la întrebări, la glume. Trebuia să fac glume mereu, să-i iau pe unii dintre ei la mişto. Şi mai trebuia să mă înţeleg foarte bine cu greii din puşcărie, cu şefii. Se considera nasol şi degradant, în mediul acela, să stau la vorbă cu cei de jos“, a aconchis Piştereanu.