Şedinţă PNL. Alina Gorghiu devine şefă unică peste PNL. Fostul PDL primeşte o funcţie de prim-vicepreşedinte. Ce subiecte îi mai fierb pe liberali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL se reuneşte, sâmbătă, pentru Consiliul Naţional de Coordonare, pentru validarea deciziei luate de democrat-liberali, privind preşedinţia unică a partidului şi desemnarea lui Daniel Buda prim-vicepreşedinte, pentru a contrasemna listele la alegerile parlamentare. Pe lângă votul privind această schimbare în conducere, liberalii vor discuta şi de problemele din diferite filiale.

Convocarea Consiului Naţional de Coordonare (CNC) are loc în condiţiile în care Daniel Buda, desemnat de aripa PDL a partidului să contrasemneze listele la parlamentare, în calitate de prim-vicepreşedinte, nu deţine această funcţie, încă, el fiind preşedintele PNL Cluj şi preşedintele comisiei de etică a partidului. 

„Cred că este calea cea mai corectă. Aveţi încredere că partidul va găsi resorturi să treacă peste aceste momente şi să iasă întărit“, a afirmat sâmbăta trecută fostul copreşedinte PNL Vasile Blaga. 

Pe lângă rezolvarea acestei probleme care ţine mai mult de detaliile tehnice ale partidului, Vasile Blaga, Gheorghe Falcă (şeful de campanie) şi Alina Gorghiu vor adresa mesaje prin care le vor cere liderilor locali ai partidului să meargă şi să muncească pentru un rezultat cât mai bun. Potrivit unor surse, teme ca unitatea partidului, lupta împotriva PSD, atragerea de fonduri de către autorităţile locale, şi continuarea proiectelor bune ale Guvernului vor fi abordate de cei care vor lua cuvântul. 

Nemulţumiri în teritoriu

Însă, venirea la Bucureşti a membrilor din teritoriu va fi şi un prilej ca, în spatele uşilor, liderii PNL să calmeze spiritele în organizaţiile din teritoriu unde au fost şi sunt probleme, aşa cum e cazul organizaţiilor PNL Vrancea şi PNL Prahova. De exemplu, la Vrancea, la începutul săptămânii a fost trimis de la centru Teodor Atanasiu să rezolve problema finalizării listelor pentru  Camera Deputaţilor şi Senat. Până la urmă, pe aceste liste nu s-a mai regăsit deputatul Nini Săpunaru, cel care între timp a anunţat că va rămâne însă în PNL, însă nici Corneal Noană, directorul Colegiului Unirea din Focşani care, din candidat pe poziţie eligibilă, a dispărut complet de pe listă. 

De asemenea, o altă problemă a liberalilor este şi la organizaţia de Prahova unde reprezentanţii din teritoriu sunt nemulţumiţi că le este trimis de la centru Petre Roman, candidat pentru un mandat de senator. Potrivit unor surse, unii membri PNL susţin că înainte de a candida în Prahova, Roman ar trebui să-şi rezolve problemele cu ANI şi să lase pe altcineva din judeţ să intre în cursă pe un loc eligibil.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite