S-a deschis Festivalul George Enescu, festivalul marilor orchestre simfonice

Cu certitudine, actuala ediţie a Festivalului enescian poate fi considerată un veritabil festival al marilor ansambluri simfonice. Aproape douăzeci de colective simfonice europene, altele din Israel, din Statele Unite, vor fi prezente la Bucureşti pe scena de la Sala Palatului.

Sunt ansambluri cu valoare istorică şi artistică uriaşă cum sunt Filarmonica berlineză, Filamonica din Viena sau Capela de Stat din Dresda; …sau Orchestra Concertgebouw din Amsterdam. Li se alătură cele câteva orchestre ale ţării; marea lor majoritate vor evolua în faţa publicului bucureştean într-o grandioasă mişcare destinată promovării marilor valori umaniste ale patrimoniului artistic. Nu este puţin lucru.

Enescu însuşi s-a considerat a fi un simfonist, un gânditor care propune, care dezvoltă pentru noi, idei dintre cele mai importante ale umanismului primei jumătăţi a secolului trecut.

Festivalul Enescu, un preţios brand de ţară

De remarcat, în contextul marilor festivaluri privind promovarea valorilor muzicii culte, date fiind ideile directoare ale acestuia, Festivalul bucureştean devine în egală măsură un preţios brand de ţară, o adevărată emblemă naţională. Care atrage lume… din toată lumea.

“În acest moment, în lume, nu cred că există un alt festival atât de mare de muzică clasică, eveniment al cărui nume să fie închinat unui compozitor”, remarca celebra violonistă Sarah Chang pe parcursul conferinţei de presă ce a precedat momentul deschiderii; “România ar trebui să fie mândră de Festivalul Enescu; este o mare reuşită pentru această ţară!”

Orchestra Română de Tineret, o imensă speranţă pentru viitor

Cu totul semnificativ îmi apare faptul că tocmai Orchestrei Române de Tineret i-a fost oferită preţioasa ocazie de a deschide actuala ediţie, cea de a XXII-a; s-a petrecut în compania a două dintre importantele personalităţi ale tinerei generaţii a maeştrilor, în compania celebrei violoniste, a dirijorului Kristjan Järvi (FOTO), artişti de spectaculoasă circulaţie în peisajul vieţii muzicale actuale.

Rapsodia 1-a a răsunat în deschiderea Festivalului.

Nu poţi să nu constaţi, pe bună dreptate Festivalul a început cu o celebră pagină simfonică enesciană, cu prima Rapsodie în la major; …cântată, e drept, în anume secţiuni, într-un tempo mai alert decât cel cu care suntem obişnuiţi prin tradiţie; a fost accentuată spectaculozitatea şi mai puţin savoarea expresivă a muzicii. Totuşi, dară fiind  natura rapsodică a lucrării, aceasta oferă largi posibilităţi unor interpretări dintre cele mai diferite.

Pe de altă parte, am fost martorii unei excepţionale relaţii stabilite dintre valoarea expresivă a sunetului violonistic pe care îl dezvoltă Sarah Chang şi entitatea tematică de care dispune Concertul pentru vioară şi orchestră de Jean Sibelius; …în zona romantismului târziu de început de secol XX. Geniul melodic al compozitorului se împleteşte cu imaginaţia constructivă, căci forma lucrării completează în chip magistral, în primii ani ai secolului, inovaţiile aduse cu decenii mai în urmă de Mendelssohn şi Schumann în zona concertului romantic. O dovadă certă a acestei speciale creativităţi o reprezintă marea cadenţă solistică, secţiunea dezvoltătoare a primei părţi, moment pe care Chang l-a definit, însă, cu o inexplicabilă timiditate. Greu de apreciat, în condiţiile mediului acustic artificial al Sălii Palatului, dacă inginerul de sunet sau dirijorul a fost cel care nu a reuşit să menţină un just echilibru între sonoritatea deseori covârşitoare a ansamblului orchestral şi evoluţia solistică.

Cu ani în urmă, ne aducem aminte, violonista Anna Ţifu, laureată a Concursului Enescu, a dat o interpretare seducătoare a acestei pagini concertante.

Carmina Burana, un brand al succesului de public

Momentul de specială greutate al concertului de deschiere l-a constituit prezentarea celebrei lucrării oratoriale Carmina Burana de Carl Orff, lucrare de grandioasă construcţie bazată pe texte muzicale şi poetice medievale, lucrare compusă în cheia percepţiei omului perioadei interbelice de secol XX, un opus foarte popular şi în zilele noastre. A fost gândită şi construită de Cristian Järvi de o manieră spectaculoasă, realmente grandioasă. Este exaltat sentimental vitalităţii în relaţia cu natura, cu natura umană,  cu întâmplările fericite şi mai puţin fericite ale existenţei.

S-a dispus de o bună echipă de solişti, anume de soprana înaltă Jennifer O’Loughlin, de  contratenorul Max Emanuel Cenčić, de bas-baritonul Daniel Schmutzhard, de Corul Academic al Filarmonicii bucureştene, condus de Iosif Ion Prunner, de Corul de Copii Radio condus de Voicu Popescu. Nu se poate uita, cu decenii în urmă marea noastră soprană Emilia Petrescu construia aici un rol absolut magistral ce nu poate fi uitat, un moment definit de o uimitoare suavitate a glasului.

Kristjan Järvi este muzicianul marelui spectacol  al muzicii; dispune de un dinamism mobilizator ce animă în mod necondiţionat grupul tinerilor muzicieni; …care au reacţionat pe măsură, cu prospeţimea unei angajări exemnlare.

O.R.T. asigură educaţia înaltă a cântului în ansamblu                                               

Nu pot să nu insist asupra prezenţei în Festival a Orchestrei Române de Tineret, ansamblu a cărui concepere a fost imaginată cu şapte ani în urmă de maestrul Marin Cazacu alături de maestrul Cristian Mandeal. Ani de-a rândul au fost alături pe parcursul concertelor festivalului de la Sinaia, al concertelor din miez de vară de la Atheneul Român; …au concertat de asemenea la Berlin în sala Filarmonicii, apoi în celebra sala de la Konzerthaus, la Paris şi la Strassburg, la Roma, la Academia de muzică  Santa Cecilia, la Ravello, la Festivaluol Mahler de la graniţa italo-austriacă, la Russe, în Bulgaria, cu totul recent la Milano în cadrul Expoziţiei Universale; după concertul de la Bucureşti concertează în aceste zile în cadrul Festivalului de la Aix en Provence. Căci a cânta în ansamblu înseamnă mult mai mult decât a cânta împreună; înseamnă a constitui un organism unitar, viu şi funcţional, o entitate în care fiecare se regăseşte pe sine vis-à-vis de sine însuşi, de propria partidă instrumentală din care face parte, de întregul ansamblu şi de indicaţiile, de pretenţiile dirijorale. Iar aceasta în relaţia cu muzica însăşi.    

Sosiţi din toate zonele ţării, de asemenea din Moldova de peste Prut, unii dintre aceştia invitaţi din alte câteva ţări europene, tinerii muzicieni parcurg împreună o înaltă şcoală a muzicii; pentru a deveni muzicieni profesionişti cu valabile disponibilităţi ce pot fi fructificate ulterior în diferitele colective orchestrale din ţară; …din marea lume a muzicii. 

Notam în debutul acestor gânduri că actuala ediţie a Festivalului enescian ni se conturează drept un veritabil regal al orchestrelor filarmonice, cele care cultivă sonoritatea unitară, complex structurată, constituită istoric şi diferenţiară stilistic, aflată în slujba marilor valori ale culturii muzicale europene, de la Haydn şi Mozart la Beethoven şi Brahms… ; de la Berlioz la Wangner, Mahler şi Richard Strauss, de la Cesar Franck la Debussy şi Ravel, de la Rimsky Korsakov la Strawinsky. Apoi, în prima parte a secolului trecut, Prokofiev, Şostakovici, Enescu… au adus semnificative descinderi faţă de acest eşalon fundamental al gândirii simfonice; sunt mijloace dintre cele mai complexe ce stau în slujba marilor idei ce aparţin zonelor fundamentale ale spiritualităţii europene. O dovedeşte întreaga sa operă; caci Enescu a fost unul dintre marii sinfonişti ai secolului trecut.

Materialul a apărut iniţial în revista România Literară.