INTERVIU Voicu Popescu, dirijor. Noua tinereţe a vechiului Madrigal

Voicu Popescu, dirijorul Corului Naţional de Cameră „Madrigal“ FOTO Arhiva Festivalului George Enescu

Muzicianul a dirijat Corul Naţional de Cameră „Madrigal“ luni, la Ateneul Român. În program au fost misse şi muzică bizantină.

Articol realizat de: Laura Ana Mânzat

La 23 de ani, Voicu Popescu era membru al corului „Madrigal“. De doi ani, este dirijor principal al grupului, despre care spune că aduce o lumină caldă, învăluitoare. În programul de la Ateneu, muzicianul a ales să abordeze două lumi sonore diferite (zona bizantină şi cea catolică), care au o rădăcină comună – sacrul, spiritualul.

Laura Ana Mânzat : Aţi susţinut o serie întreagă de concerte în acest an aniversar, toate dedicate împlinirii a 50 de ani de existenţă a „Madrigalului“. Şi concertul din Festivalul „Enescu“ este de factură festivă?

Voicu Popescu: Este chiar un punct culminant în evoluţiile acestui an aniversar pentru un public doritor să vadă şi să asculte „Madrigalul“, dar în acelaşi timp să fie şi părtaş la o sărbătoare în care vom omagia pe cei care de-a lungul timpului au ajutat şi au fost alături de „Madrigal“. 

Care e diferenţa între „Madrigalul“ de acum şi cel de mai demult? 

E o diferenţă generată de particularităţile care ţin de generaţii. Generaţiile noastre, ale celor care am fost în partea de început a evoluţiei „Madrigalului“, aveam anumite caracteristici. În primul rând, varietatea de vârstă era puţin mai mare decât este acum pentru că se întâlneau acolo oameni cu o experienţă bogată în arta cântului, oameni ajunşi la o anumită maturitate, atât din punct de vedere vocal, cât şi al înţelegerii discursului muzical, lucru care ne ajuta la vremea aceea pe noi tinerii să ne integrăm într-un anume fel în acel climat. Ceea ce se întâmplă acum, tinereţea aceasta a „Madrigalului“ actual, se bazează pe oameni care au cunoştinţe muzicale destul de avansate, dar o tehnică de cânt care este clădită pe alte tipuri de practică muzicală. De aceea, tinereţii şi acuităţii intelectuale de acum, îi pot pune ca revers maturitatea şi dobândirea unor calităţi vocale de o anumită profunzime, care la vremea respectivă, anii ’70-’80, asigura un climat sonor şi o expresivitate cu totul speciale ale corului „Madrigal“.

Concertul dumneavoastră din septembrie va fi o colecţie de misse îmbinate cu muzică bizantină. Cum v-a venit această idee şi pe ce se bazează alăturarea a două lumi sonore totuşi diferite? 

Eu am pornit de la ideea că, în acea perioadă a construcţiei discursului muzical care avea să creeze arta cultă a Europei, atât cântăreţii din zona bizantină, cât şi cei din zona catolică aveau rădăcini comune. Papa Grigore, cel care a reformat tot ceea ce înseamnă muzica de cult din zona catolică, s-a instruit la fostul Constantinopol. Originile au fost aşadar comune. Pe mine mă interesează de fapt perioada în care s-a înfăptuit spiritul cult european. Am dorit o pendulare între polifonic şi monodic, iar punctul de plecare este Missa de la Notre Dame, prima missă compusă da capo al fine, cu toate cele cinci părţi, în 1364 de Guillaume de Machault. Sonorităţile aici sunt încă stranii, polifonia este una de tip neimitativ, să spunem concomitent, se simt încă rezonanţele Evului Mediu acolo. Aş menţiona şi Gloria din missa Pange Lingua de Josquin des Prés, o altă lucrare de referinţă în evoluţia genului, apoi Credo din missa Papae Marcelli de Palestrina, cel care a stabilit cu totul alte jaloane de construcţie ale materialului sonor, şcoala engleză şi germană, sau Agnus Dei din missa O magnum misterium de Tommaso Ludovico da Vittoria, un romantic al Renaşterii, cu sonorităţi blânde şi ample, dar şi cu o mare deschidere către zona spirituală.

Până la urmă, punctul comun între cele două tradiţii este tocmai sacrul, spiritualul. Şi aţi reuşit să contopiţi, prin muzică, cele două tradiţii - ortodoxă şi catolică.

Exact; până la urmă, rădăcina este comună şi ţinta este comună. Se despart doar prin maniera de expresie, prin construirea diferită a discursului muzical. Astăzi, când suntem mai mult ca niciodată preocupaţi de ecumenism sau de interconfesionalism, este util, zic eu, ca lumea spirituală să îşi găsească o rezonanţă puternică, prin muzică, pentru a pregăti generaţiile viitoare în evoluţia lor. Este vorba de un mesaj clar, pe care vrem să îl dăm atât generaţiilor tinere, cât şi celor care cunosc această zonă, de a nu abandona spiritualitatea ca mod de existenţă.

Cum percepeţi participarea la Festivalul „Enescu“ din acest an alături de Corul Naţional de Cameră „Madrigal“?

Este o onoare să intru în acest fabulos circuit pe care Festivalul „Enescu“ îl oferă artiştilor români şi de peste hotare.