VIDEO FOTO Rolul Scutului de la Deveselu în conflictul dintre Iran şi SUA

Scutul de la Deveselu este capabil să anihileze rachetele balistice iraniene

Pe fondul tensiunilor tot mai acute dintre Statele Unite şi Iran şi având în vedere că Teheranul a ordonat tiruri de rachete balistice asupra unor baze militare americane din Irak sau, mai recent, asupra Zonei Verzi din Bagdad, Scutul de la Deveselul a ajuns un obiectiv cu o importanţă strategică deosebită pentru securitatea Europei.

Concret, sistemul antibalistic Aegis plasat în România de militarii americani şi operat acum sub comandă NATO este cel care va avea misiunea de a distruge rachetele iraniene în cazul în care Teheranul se decide să atace Europa.  

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, admite că pericolul unui atac iranian asupra Europei există, dar că are convingerea că totul se va rezolva, în final, pe cale diplomatică. „În ceea ce priveşte ameninţarea strictă (...), sigur că există. (...) Această structură (Scutul de la Deveselu-n.red.) poate să asigure apărarea antirachetă a întreg spaţiului aliat pe raza de acţiune care i se cuvine.  Eu cred că este important să liniştim oarecum opinia publică, pentru că tot ceea ce s-a întâmplat azi-noapte (noaptea de marţi spre miercuri-n.red.) este o reacţie care a avut loc într-un anumit context şi ca răspuns specific pentru o anumită acţiune. (...) Pare că situaţia oarecum capătă un anumit trend de a se continua discuţiile, de a se găsi o soluţie diplomatică“, a punctat ministrul Apărării.

La rândul său, fostul director al SRI Costin Gergescu  crede că Teheranul nu va escalada scara violenţei. „Nu va reacţiona mai violent pentru că realizează că poate fi efectiv distrus de forţele americane. În plus, există Scutul de la Deveselu care se dovedeşte acum relevant în arhitectură de securitate a NATO. Oricum, partea americană pare să le fi dat chiar satisfacţie iranienilor. Ştiau că vor lovi şi şi-a retras militarii. Problema este că Iranul ar putea comanda organizaţiilor teroriste pe care coordonează să pună în practică atentate oriunde în lume împotriva intereselor americane, occidentale, în general“, a precizat Costin Gergescu.

Cum funcţionează sistemul de la Deveselu

Sistemul de la Deveselu este unul complex şi, recent, a primit ultima generaţie de interceptoare care sunt plasate în trei baterii de tragere. Este vorba de rachete de tip SM-3 block IIA, care au fost intens testate de forţele americane înainte de a fi trimise către bateriile proprii sau ale aliaţilor. Un astfel de interceptor de ultimă generaţie costă în jur de 20 milioane de dolari şi are o rază de acţiune de 2.500 de kilometri, de aproape trei ori mai mare în comparaţie cu generaţia mai veche. Cu 4,5 kilometri pe secundă (de 13 ori mai rapid decât viteza sunetului) interceptorul de ultimă generaţie are şi o viteză net superioară celor care au fost în dotarea bazei de la Deveselu şi care atingeau numai 3 kilometri pe secundă. La fel ca şi variantele mai vechi, interceptorii SM-3 block IIA  nu au încărcătură explozivă sau periculoasă (nucleară, biologică sau chimică) şi sunt proiectaţi să distrugă rachetele ostile la impact. Sistemul de la Deveselu a costat un miliard de dolari şi gazduieşte 44 de rachete.

Sala de comandă a Scutului de la Deveselu a fost recent dezvăluită presei române

În sala de comandă a sistemului sunt permanent 11 operatori care sunt gata să acţioneze în orice moment. Scutul se activează rapid ori de câte ori radarele fixe sau sateliţii depistează o rachetă ostilă. În prima fază, senzorii detectează lansarea rachetei şi calculează traseul. Calculatoarele stabilesc, mai apoi, cea mai bună traiectorie pentru a neutraliza ţinta după care urmează riposta.

Cu ce ar putea lovi Teheranul

Iranul are în dotare şase tipuri de rachete balistice. Este vorba de Shahab-1, Shahab-2, Shahab-3, Qiam-1, Fateh-110 şi Zolfaghar. Dintre acestea cinci au raze de lovire de cel mult 750 de kilometri şi deci nu pot atinge zona europeană. În schimb, Shahab-3 are o rază de acţiune de 2.000 de kilometri şi poate lovi Polonia, România, Ungaria, Bulgaria, Grecia sau Turcia chiar şi cu încărcături nucleare. De altfel dezvoltarea de către Iran a acestor rachete a fost unul dintre motivele amplasării sistemului Aegis la Deveselu. 

Iranul a dezvoltat acest tip de rachetă pornind de la modelul nord-coreean Nodong-1 care avea o rază de acţiune mai mică, de numai 1.000 de kilometri. 

Considerate de experţii occidentali oarecum depăşite tehnologic rachetele Shahab-3 au totuşi, cel puţin teoretic, performanţe demne de luat în seamă. Pot transporta o încărcătură convenţională sau nucleară de aproximativ 300 de kilograme, la o altitudine maximă de 400 de kilometri, cu o viteza maximă de 2,4 kilometri de secundă (aproape jumătate din viteza dezvoltată de rachetele lansate de la Scutul de la Deveselu). Experţii militari americani consideră că Teheranul este în posesia a aproximativ 50 de rachete Shahab-3.