FOTO VIDEO Victor Ponta s-a întors în ţară. Dimineaţă s-a dus la Guvern în cârje şi cu barbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României, Victor Ponta, s-a întors în ţară acesta ajungând, miercuri dimineaţă, la sediul Guvernului unde a avut loc şedinţa săptămânală. Ponta a fost plecat trei săptămâni în Turcia pentru a se opera la genunchi, iar astăzi s-a întors la serviciu în cârje şi cu barbă. El l-a anunţat pe preşedintele Iohannis că-şi reia atribuţiile de premier începând de joi.

UPDATE Victor Ponta a plecat, în jurul orei 14.00, de la sediul Guvernului însoţit de fiul său Andrei. Premierul a coborât scările foarte încet, şchiopătând, folosindu-se de cele două cârje. 

Fiul lui Victor Ponta, Andrei, a ajuns la Guvern în jurul orei 12.30, însoţit de un ofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). Andrei Ponta a intrat în clădire având în mână un skateboard.

UPDATE Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis solicitarea de a lua act că începând de joi să îşi reia atribuţiile de premier.

„Având în vedere înlăturarea cauzelor care au generat imposibilitatea exercitării atribuţiilor de prim-ministru, vă rog să luaţi act, conform legii, de reluarea activităţii mele la Guvern, începând cu data de 9 iulie, şi de încetarea interimatului în funcţia de prim-ministru, potrivit prevederilor art. 107, alin.3, teza finală din Constituţia României, republicată”, se menţionează în adresa transmisă de Ponta Administraţiei Prezidenţiale, potrivit Mediafax.

Adresa transmisă Preşedinţiei este datată 8 iulie şi este semnată atât de Victor Ponta, cât şi de Gabriel Oprea, în calitate de premier interimar.

La intrarea în sediul Guvernului, Ponta a fost întâmpinat de Gabriel Oprea şi de ministrul Rovana Plumb.

Ponta a mers la Palatul Victoria de acasă, după ce a ajuns, marţi seara, în Bucureşti. Nu anunţase oficial când se întoarce în ţară şi nici la serviciu. De altfel, nici atunci când a plecat să se opereze nu a spus nimic oficial.

Timp de cinci săptămâni de la operaţie premierul nu va avea voie să calce pe piciorul stâng, Altfel, Ponta riscă să repete operaţia.

Cazanciuc despre întoarcerea premierului: „Nu pot decât să mă bucur”

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri că se bucură că premierul s-a întors în ţară, însă a precizat că nu a vorbit cu acesta.

„Nu am vorbit cu premierul Ponta astăzi, am vorbit acum câteva zile, aşa cum v-am spus ultima dată. Am văzut pe fluxurile de ştiri că s-a întors la Guvern astăzi. Nu pot decât să mă bucur de acest lucru", a spus Cazanciuc la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii.

Întrebat când va merge Victor Ponta la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), ministrul Justiţiei a spus: „Este o chestiune pe care şi-o gestionează, cu siguranţă, împreună cu avocatul său".

„Nu ştiu când va merge, dar cu siguranţă va merge”, a adăugat ministrul Justiţiei.

Întrebat dacă ştie ce discuţii despre o eventuală demisie a lui Victor Ponta, Cazanciuc a răspuns: „Cum v-am mai spus, din punctul meu de vedere cred că premierul Ponta nu are motive să-şi dea demisia”.

Ponta a fost internat pe 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.

Pe 28 iunie, Victor Ponta declara că va reveni în ţară, „pe picioare, nu în scaun cu rotile sau cârje”, în maximum două săptămâni, interval în care medicii i-au transmis că nu poate pune piciorul jos.

Premierul, operat în ziua în care trebuia să fie audiat la DNA

Pe 15 iunie, în ziua în care era operat la clinica din Turcia, Victor Ponta fusese citat să se prezinte în faţa procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat, după ce cu zece zile înainte fusese anunţat că 

image

este urmărit penal pentru trei infracţiuni, în dosarul lui Dan Şova.

Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă premierului, pe 5 iunie, că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

DNA a cerut atunci Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputaţi, pe 8 iunie.

Pe 29 iunie, premierul Victor Ponta afirma că în prima zi în care va veni în ţară va merge şi la DNA pentru o nouă audiere în dosarul aflat în fază de urmărire penală, spunând că este posibil ca procurorul să decidă inclusiv control judiciar.

Anterior, deputatul Sebastian Ghiţă afirma că procurorii urmăresc să îl determine pe premierul Victor Ponta să demisioneze de la conducerea Guvernului, fiind posibil în acest sens să-l pună sub control judiciar şi să-i interzică să intre în clădirea Guvernului. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite