UPDATE Un microbuz al Jandarmeriei a intrat într-o clădire din Valu lui Traian. Mai multe persoane sunt rănite grav
0Un microbuz al Jandarmeriei a fost implicat în această după-amiază într-un accident grav în urma căruia mai multe persoane au fost rănite. Din primele informaţii, microbuzul în care se aflau 11 persoane dintre care nouă jandarmi a intrat într-o clădire din comuna Valu lui Traian din judeţul Constanţa. Potrivit oficialilor Ministerului Afacerilor Interne la faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe.
UPDATE Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, în microbuzul Jandarmeriei erau 11 persoane, cinci dintre acestea fiind duse la spital cu răni uşoare. Acestea prezentau traumatisme craniene şi toracice. „Dintre jandarmii care se aflau în microbuz, 6 au fost răniţi, doi grav, patru uşor”, au explicat oficialii Ministerului de Interne.
De asemenea, cei doi şoferi ai celorlalte două autoturisme implicate au fost duşi la spital pentru investigaţii aceştia prezentând de asemenea traumatisme craniene şi toracice.
La faţa locului au intervenit o maşină de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă, trei ambulanţe SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române precizează că pe DN 3, în zona în care s-a produs accidentul rutier, se circulă greu.
La faţa locului se află poliţia rutieră care ia măsuri pentru salvarea de vieţi omeneşti, limitarea pagubelor, preîntâmpinarea producerii unor situaţii mai grave, fluidizarea traficului şi efectuarea cercetărilor ce se impun.
Conducătorii auto care circulă prin zonă sunt sfătuiţi să aştepte în coloană, iar când traficul se va relua, să circule cu atenţie sporită şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor.
Microbuzul aparţine Jandarmeriei Române
La faţa locului a fost trimisă şi o maşină de descarcerare după ce autorităţile au fost informate că mai multe persoane sunt prinse între fiarele maşinii. Microbuzul, ce aparţine Jandarmeriei, transporta nouă pasageri.
Accidentul ar fi fost provocat de un autoturism care ar fi întors neregulamentar pe linia continuă. Microbuzul a derapat şi a intrat într-o clădire. În accident a fost implicat încă un autoturism.
Cei doi şoferi ai autoturismelor sunt nevătămaţi, dar în rândul pasagerilor autovehiculului ce aparţine Jandarmeriei sunt mai multe victime.
Traficul se desfăşoară cu dificultate, pe o singură bandă şi deja s-a format o coadă de maşini pe câţiva kilometri.
Accidentul s-a produs pe un drum naţional care trece chiar prin centrul localităţii Valu lui Traian, situate în apropiere de municipiul Constanţa.