UPDATE/INTERCEPTĂRI. Cum se împarte şpaga la un spital de copii. Doi medici de la "Grigore Alexandrescu" sunt acuzaţi că cereau bani pentru a opera

UPDATE/INTERCEPTĂRI. Cum se împarte şpaga la un spital de copii. Doi medici de la

Un medic şi un anestezist de la Spitalul Grigore Alexandrescu sunt acuzaţi de luare de mită

Doi medici de la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală au fost reţinuţi luni seara pentru luare de mită. Este vorba despre chirurgul ortoped Ştefan Ozsvath şi despre medicul anestezist Florin Rusu. Cei doi sunt acuzaţi că ar fi cerut bani de la familiile unor copii care aveau nevoie de operaţie. Judecătorii însă au decis cercetarea lor în stare de libertate.

Chirurgul ortoped Ştefan Ozsvath şi medicul anestezist Florin Rusu de la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“ condiţionează actul medical de primirea unor sume de bani, inducând astfel opiniei publice convingerea că aceasta este singura modalitate în care o persoană poate beneficia de servicii medicale corespunzătoare.

Afirmaţia le aparţine procurorilor bucureşteni care au cerut ieri arestarea celor doi pentru comiterea mai multor infracţiuni de luare de mită.

Concret, cei doi medici sunt acuzaţi că ar fi cerut bani de la familiile unor copii care aveau nevoie de operaţie.


Banii trebuiau puşi în plicuri separate

Ancheta în acest dosar a fost demarată după ce părinţii unui adolescent de 16 ani au depus un denunţ la Parchetul Tribunalului Bucureşti în care arătau că medicul chirurg Ştefan Ozsvath le-a cerut 600 de lei pentru a le opera fiul.

„Tânărul a fost internat pe 2 aprilie. A fost dus la spital de sora lui mai mare pentru că părinţii nu-şi permiteau să lipsească de la serviciu. Pe 5 aprilie, adolescentul şi-a sunat părinţii şi le-a spus că trebuie totuşi să vină la spital să discute cu medicul chirurg. Cu această ocazie, medicul Ozsvath le-a comunicat că fiul lor va fi operat pe 8 aprilie, în jurul orei 8.00, şi i-a avertizat «să fie pregătiţi». Tatăl tânărului nu a înţeles însă semnificaţia acestei cereri şi l-a întrebat pe medic în ce sens «să fie pregătit». Fără niciun fel de jenă, chirurgul i-a explicat că trebuie să pregătească o suma de 600 de lei pentru el, una de 200 de lei pentru medicul anestezist (A.T.I.),  Florin Rusu, şi 100 de lei pentru un alt cadru medical care va asista la operaţie. Se referea la rezidentul Alin Sterian“, au explicat surse apropiate anchetei.

De asemenea, medicul le-a explicat părinţilor să pună banii în plicuri separate, pentru a le putea da mai uşor fiecărui cadru medical în parte.

Imediat ce a fost declanşată ancheta, procurorii au decis şi interceptarea şi înregistrarea audio şi video a medicilor acuzaţi. Astfel, doctorii au fost surprinşi luând bani de la majoritatea familiilor cărora urmau să le fie operaţi copiii.

„Am constatat că  medicul anestezist Rusu, deşi nu pretinde şi nu discută cu însoţitorii pacienţilor despre banii pe care aceştia trebuie să îi dea pentru efectuarea operaţiilor, din probele administrate reiese că această sarcină îi revine medicului chirurg care anunţă în prealabil pacienţii cu privire la faptul că trebuie «să aibă grijă» şi de ceilalţi medici, indicându-le ce sume de bani trebuie să le remită şi prezentându-i pe medici însoţitorilor pentru a le da posibilitatea de înmânare a sumelor de bani, practică pe care medicul anestezist o cunoştea şi care devenise o cutumă. În acest mod se realiza o condiţionare a actului medical de primirea unor sume de bani, condiţionare uneori doar tacită având în vedere că se crease o practică şi că medicii când nu cereau expres sume de bani, îndrumau însoţitorii să discute cu alţi aparţinători ai pacienţilor pentru a afla de la aceştia cuantumul sumelor de bani care trebuie remise”, se arată în referatul procurorilor prin care au cerut arestarea preventivă a medicilor.

De altfel, în momentul în care au fost reţinuţi asupra chirurgului Ştefan Ozsvath s-a găsit suma de 3.076 de lei, iar asupra medicului anestezist Florin Rusu s-au găsit 3.050 de lei.

„Florin Rusu avea banii în mai multe plicuri pe care erau menţionate numele persoanelor de la care îi primise. Unele dintre bancnote erau rulate şi prinse cu un elastic”, au mai arătat anchetatorii. 

Cei doi medici au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia de luare de mită, iar ieri după-amiază au fost prezentaţi magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorii au decis însă cercetarea lor în stare de libertate, dar cu interdicţia de a părăsi Capitala.

Spitalul va demara o anchetă internă

Colegii celor doi medici nu s-au arătat surprinşi de faptul că aceştia au fost reţinuţi. Mai mult, conducerea spitalului a anunţat că va demara o anchetă internă în acest caz, după cum a explicat profesorul Dan Enescu, managerul unităţii sanitare. Contrar a ceea ce spun ceilalţi medici, Enescu susţine că până în acest moment nu au existat reclamaţii împotriva celor doi din partea familiilor pacienţilor care au fost trataţi în spital.

„Vom face o anchetă în cazul celor doi doctori. Îmi pare rău pentru acest incident. Spre exemplu, Florin Rusu este chiar şeful Clinicii de Anestezie Terapie Intensivă, el a reuşit să îi ţină în viaţă pe cei cinci bebeluşi arşi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti”, a declarat profesorul Enescu.

 

Burnei: „E un atac la sănătatea copiilor!“

În opinia profesorului Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică de la Spitalul de Copii „Marie Curie“ din Capitală, condiţionarea actului medical e un atac la sănătatea copiilor. „Nu pot să comentez gestul celor doi medici, dar consider că ceea ce se întâmplă în unele spitale româneşti e un atac direct asupra integrităţii celor care sunt bolnavi. Dacă un medic este nemulţumit de nivelul salarizării din spitalul public, are şansa să îşi desfăşoare activitatea şi în sistemul privat. Legea nu o interzice. Nu sunt de acord sub nicio formă cu condiţionarea actului medical, mai ales atunci când vine vorba de copii”, a explicat profesorul Burnei.

Medicul a categorisit incidentul de la „Grigore Alexandrescu“ ca fiind unul extrem de neplăcut pentru specialitatea din care face parte, mai ales că specialiştii în acest domeniu pot fi număraţi pe degete.

Colegiul Medicilor se va autosesiza după proces

Preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), profesorul Ioan Lascăr, susţine că în momentul în care va exista o hotărâre definitivă în acest caz, organizaţia profesională se va autosesiza, iar dosarele medicilor Ştefan

Ozsvath şi Florin Rusu vor fi analizate de Comisia de Disciplină. „Sancţiunile pot pleca de la mustrare până la ridicarea dreptului de liberă practică temporar sau definitiv, în funcţie de gravitatea faptelor. Referitor la cei doi medici reţinuţi, urmează să vedem ce decide justiţia. Până în acel moment, există prezumţia de nevinovăţie”, a explicat profesorul Lascăr.


Condamnăm şpaga şi condiţionarea actului medical

Reprezentanţii pacienţilor condamnă, la rândul lor, astfel de practici. Aceştia spun că încrederea pacienţilor în sistem, dar şi în profesionişti scade pe zi ce trece. „Din păcate, condiţionarea actului medical este un fenomen tot mai frecvent întâlnit de pacienţii români. Noi vom sancţiona astfel de practici şi le vom monitoriza. Bolnavii care sunt nevoiţi să dea şpagă pot să apeleze la noi şi vom face propria noastră anchetă”, a explicat Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR). ;

 

Mercurialul mitei - interceptările procurorilor

Chirurgul Ştefan Ozsvath a fost interceptat audio şi video de către anchetatori în timp ce cerea mită. Redăm o parte dintre interceptările care se află în referatul prin care procurorii au cerut arestarea preventivă a acestuia şi a anestezistului Florin Rusu.

 

Ozsvath Ştefan: Nu, nu, da’ tu ţine ăia la tine, ce trebuie să dai anestezistului şi medicului care mă ajută (...) Îţi fac io cunoştinţă cu ei, tu stai acolo......că nu ştiu când vine... Tu-mi dai mie...

Denunţător: ...şase milioane...

Ozsvath Ştefan:...şase milioane...restu’...doi şi...unu’, dai dincolo...

Denunţător: Da, da, da...

Între timp,  denunţătorul începe să numere cei 600 de lei pe care trebuia să-i dea chirurgului.

Ozsvath Ştefan: V-am spus, trebuia să băgaţi într-un plic...ceva...ca să nu...neinteligibil...

Denunţător: N-am găsit...(n.r. – se referă la plicuri).

Ozsvath Ştefan: Cum poţi să-i numeri aşa? Când vin ăia, le bagi în buzunar.

Denunţător: Aşa, şi...domnului anestezist...şi mai trebuie la cineva, am înţeles...

Ozsvath Ştefan:...care m-ajută. Îi dai un milion ăluia. Îţi spun eu cine e.

Denunţător: Da?

Ozsvath Ştefan: Îţi spun io, „domn doctor care m-ajută.“, „domn doctor anestezist...“ Anestezistu’ e unu’ cu burta mai mare (face un gest sugestiv în dreptul abdomenului), doctoru’ Rusu, cam de vârsta mea. Pune-i separat ca să-i ai pregătiţi.

 

După ce a primit suma de bani a introdus-o în buzunarul drept al halatului. După o vreme, în salon vine medicul rezident pe care denunţătorul îl confundă cu anestezistul. Drept urmare îi bagă în buzunar 200 de lei, nu 100 cât îi spusese chirurgul să-i dea. A apucat însă să-şi dea seama la timp şi i-a cerut rezidentului o parte din bani.

Denunţător: Ia staţi numai un pic…dumneavoastră sunteţi anestezistul?

Rezidentul Sterian Alin: Nu, nu, nu, eu sunt

Denunţător: Staţi un pic că…Numai niţel că v-am dat mai mult. Mai daţi-mi unu’ încoa’ că eu v-am dat două că am zis că e anestezistul, am încurcat borcanele. Mă scuzaţi.

 

Cine sunt cei doi medici

Doctorul Ştefan Ozsvath are 62 de ani şi este medic primar în specialitatea chirurgie şi ortopedie pediatrică în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu. Acesta este membru în Societatea Română de Ortopedie-Traumatologie Pediatrică.

Medicul Florin Rusu are 59 de ani şi este şeful secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală încă din 1988. Acesta a fost decorat, în decembrie 2011, de preşedintele Traian Băsescu, pentru modul în care a acţionat la salvarea nou născuţilor în cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti.
 

 

 

citeste totul despre: