Un arbitru a fost rănit la un raliu de o maşină ieşită în decor. Pilotul a pierdut controlul volanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pilotul a fost preluat de un echipaj SMURD şi dus la spital FOTO Arhivă Adevărul
Pilotul a fost preluat de un echipaj SMURD şi dus la spital FOTO Arhivă Adevărul

Un arbitru la un raliu desfăşurat în judeţul Braşov a fost rănit, duminică, de o maşină aflată în competiţie care a ieşit în decor după ce pilotul acesteia a pierdut controlul volanului. Un echipaj SMURD a preluat victima şi a dus-o la spital.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 12.00, pe un câmp de pe raza localităţii Cristian, unde se desfăşoară o competiţie de raliu, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului petnru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, lt. Cuprian Sfreja, citat de Mediafax.

„Victima este un bărbat de 50-55 de ani care a suferit mai multe traumatisme la cap şi corp. Era conştient la sosirea medicilor şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Braşov cu un echipaj SMURD“, a declarat Sfreja.

De asemenea, la locul accidentului a ajuns şi o echipă de Poliţie care a deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Pilotul care a provocat accidentul este un bucureştean de 49 de ani care se pare că în timpul competiţiei a pierdut controlul maşinii, a derapat şi a ieşit în decor lovindu-l pe arbitru.

„Proba competiţiei se desfăşura pe un câmp din localitatea Cristian, deci nu putem vorbi de un accident rutier pentru că nu s-a petrecut pe un drum public. Urmează să stabilim dacă accidentul s-a produs din vina pilotului, dacă organizatorii au respectat regulamentul, dar şi dacă arbitrul se afla în locul unde trebuia. Din primele verificări însă s-a deschis dosar penal pe numele pilotului pentru vătămare corporală din culpă“, a spus comisarul şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov.

Potrivit reprezentantului ISU Braşov, este vorba despre o competiţie privată de raliu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite