Turişti străini, jecmăniţi de controlorii RATB
0Mai mulţi turişti străini au simţit pe pielea lor ce înseamnă „ospitalitatea românească“, după o întâlnire cu controlorii RATB. Deşi au validat cartelele de călătorie, au fost amendaţi. Mai mult, controlorii au vrut să-i taxeze cu câte 50 de euro, nu cu 50 de lei cât este amenda pentru lipsa biletului.
Au avut parte de o experienţă tristă, care le-a schimbat părerea despre România. Este vorba de mai mulţi străini, care au aterizat la Otopeni, pentru a-şi petrece vacanţa la noi. Însă n-au fost întâmpinaţi cu ospitalitatea tradiţională românească, iar de această data de vină nu au fost taximetriştii, renumiţi pentru modul în care îi jecmănesc la aeroport pe clienţi, mai ales pe străini. De data aceasta, în prim-plan s-a aflat o gaşcă de controlori ai Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).
Incidentul a fost relatat pe Facebook de un martor ocular indignat. Acesta a povestit că turiştii şi-au cumpărat cartele de călătorie şi au urcat într-un autobuz al liniei 783, dornici să ajungă cât mai repede în centrul Capitalei. Au lipit cardurile de aparatele de taxat şi au crezut că au validat călătoria, numai că s-au înşelat.
Sincopele aparatelor de taxat ale RATB sunt bine-cunoscute bucureştenilor, care s-au obişnuit cu ele. Evident, turiştii străini n-aveau de unde să ştie asta. Nici n-au apucat bieţii oameni să se dumirească asupra situaţiei, că au şi fost luaţi pe sus de controlori, care au mirosit o pradă uşoară.
Aceştia le-au spus, iniţial, străinilor că amenda este de 50 de euro, în loc de 50 de lei, cât este de fapt. Abia la insistenţele pasagerilor controlorii au rectificat „greşeala“.
Păţania străinilor, relatată de un martor
„ De ce credeţi că s-a întâmplat asta ? Pentru că aparatele nu funcţionează prea bine. Ştiţi, în instrucţiuni spune că trebuie să se audă un sunet. Sunetul s-a auzit, dar se pare că nu era cel corect. De unde ar putea şti asta o persoană care călătoreşte prima dată cu RATB şi care nu ştie limba română? Culmea este că atunci când controlorii încearcă să le explice în limba română (că normal, noi nu putem avea nici măcar în aeroport un vorbitor de engleză) cum se foloseşte cardul , aparatul nu funcţionează. Nici la prima încercare, nici la a doua. A treia e cu «noroc». Însă , amenda era scrisă deja. Şi ce e şi mai gra : din grabă, aşa, se menţionează că suprataxa e 50 de... euro. După foarte, foarte multe insistente din partea noastră, în care le explicăm că nu este normal ce fac, că oamenii aceia nu călătoreau fraudulos, că în ţara lor şi în toate ţările civilizate există un angajat în aeroport care ajută la validarea cartelei (sau chiar şoferul este cel care dă aceste explicaţii), îşi aduc aminte să specifice că suprataxa e 50 de lei nu euro“, a scris revoltată pe Facebook martora incidentului.
„Şmecherie românească“
„Bunul simţ şi respectarea demnităţii sunt nişte valori pe care trebuie să ni le asumăm. Aceste valori ar trebui transmise din educaţia timpurie, de la familie şi de la şcoală. Când vedem astfel de cazuri trebuie să ne întrebăm ce tip de valori transmitem noi copiilor. Ne place să clamăm anumite valori, dar avem o mare problemă de cultură. Nu trebuie să ne mire că astfel de oameni lucrează în instituţiile statului. Genul acesta de şmecheri sunt peste tot – de la controlorul de bilete, la medic. Tipul ăsta de şmecherie românească nu este considerat o încălcare a legii, ci un mod de a te descurca în viaţă. Dacă am fi avut anumite valori, nu am fi votat anumiţi politicieni şi nici oamenii ca Gigi Becali nu ar fi fost consideraţi un model“, a explicat, pentru „Adevărul“, sociologul Gelu Duminică.
Potrivit acestuia, incidentul este cu atât mai regretabil cu cât victimă a fost un străin, care, cel mai probabil, nu va mai călca prea curând în România.
„Prima impresie întotdeauna contează. Atunci când călătoreşti pentru prima oară înt-o ţară şi ai treci print-o astfel de întâmplare vei pune imediat o etichetă. Este teoria etichetării sociale. În acel moment ţi se activează nişte resorturi mentale. Atunci când turistul vede cum îl tratează un funcţionar, în condiţiile în care, garantat, înainte de a veni în România a citit despre corupţia de la noi, impresia lui despre noi e deja formată“, a mai spus sociologul.
O problemă de sistem
La rândul său, analistul Adi Zăbavă atrage atenţia asupra unei probleme sistemice care ar afecta RATB. „Incidentul nu trebuie privit izolat, ci ca parte a problemei sistemului de transport de la noi. Sistemul acesta cu controlori, care de multe ori au un comportament condamnabil, nu este o soluţie pentru un transport civilizat, aşa cum se doreşte. În continuare se călătoreşte fără bilet, în continuare există oameni în acest contingent al controlorilor care se comportă abuziv. Uneori, este şi vina unor călători, dar e clar că sistemul nu funcţionează. Incidentul este extrem de regretabil, mai ales că este vorba de nişte turişti străini care ne etichetează pe toţi după asta. Problema trebuie rezolvată urgent. Nu ştiu cum se face selecţia angajaţilor RATB, dar e clar că nu e în regulă. Preblema în sine este una generalizată. RATB, ca orice instituţie a statului care învârte foarte mulţi bani, este la cherem politic. Practic, acolo nu se vede niciun interes să se schimbe ceva, ca această instituţie să funcţioneze mai bine, în interesul cetăţeanului, dar şi al statului“, a explicat Adi Zăbavă.
Abuzurile controlorilor
Controlorii de bilete bucureşteni şi-au căpătat o faimă tristă. Nenumărate filmuleţe care au devenit virale pe internet stau mărturie asupra abuzurilor angajaţilor RATB. Ultima oară, controlorii şi-au dat în petec la începutut lunii martie. O elevă care nu avea bilet, a fost bruscată de angajaţii RATB, care au folosit şi un limbaj suburban. Un călător care a filmat toată scena a avut şi el parte de acelaşi tratament. Mai mult, la plecarea tramvaiului din staţie o controloare i-a dat o palmă peste telefonul cu care filma şi i-a făcut semne obscene.
În toamna anului trecut, un alt tânăr a căzut victimă controlorilor. Pentru că victima nu avea bilet, angajaţii RATB au vrut să-l legitimeze cu forţa, blocând uşa tramvaiului 11. Controlorii care trăgeau de pasagerul clandestin au stârnit un cor de vociferări din partea călătorilor. Iar unii au filmat toată scena. În imagini, se vede cum controlorii sunt strânşi în jurul tânărului care stă în genunchi pe jos şi se ţine cu mâna de braţ.