Trei preoţi români, arestaţi pentru furt în Grecia, au fost suspendaţi de la slujire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei preoţi din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului au fost suspendaţi de la slujire după ce au fost arestaţi în Grecia. Aceştia sunt suspectaţi că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie de la o mănăstire.

„Cei trei preoţi cercetaţi de autorităţile elene, care fac parte din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, au fost suspendaţi din slujirea preoţească până la finalizarea anchetei şi lămurirea situaţiei. Această decizie este în conformitate cu articolul 63, aliniatul 2, din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române. La revenirea în ţară, situaţia celor trei preoţi va fi cercetată de autorităţile bisericeşti competente”,potrivit unui comunicat de presă transmis de Patriarhia Română.

Cei trei preoţi, din Satu Mare, erau în Grecia într-un pelerinaj, organizat de o firmă din Deva, la acest pelerinaj participând aproximativ 40 de persoane, potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax.

Când au ajuns la Mănăstirea Mega Spileo, cei trei preoţi, împreună cu o altă persoană, ar fi încercat să fure mâna Sfântului Haralambie, însă au fost prinşi şi arestaţi.

Mănăstirea Mega Spileo este într-o peşteră, aflată la o distanţă de zece kilometri de oraşul grecesc Kalavrita.

Sfântul Haralambie a fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică. Mănăstirea Mega Spileo, construită iniţial în anul 362, este cunoscută pentru icoana sa făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi este unul dintre cele mai importante lăcaşuri ortodoxe din Grecia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite