Trei persoane au fost răpite din Bacău şi forţate să muncească gratuit la o stână din Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane sunt acuzate de procurorii DIICOT de trafic  de  minori şi  trafic  de  persoane, în legătură cu răpirea a trei persoane, doi copii şi un bărbat de 59 de ani şi obligarea acestora la muncă foţată în stână.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Benone Grezciuc, Marian Grezciuc şi Ioan Negrea sunt acuzaţi de trafic  de  minori şi  trafic  de  persoane. Procurorii spun că în cauză există suspiciunea rezonabilă că în   perioada  mai - iunie   2017  Benone şi Marian Grezciuc,  împreună cu un alt suspect,  au  recrutat,  prin  răpire  sau  inducere  în  eroare,  un  număr  de   trei  victime   pe  care  ulterior  le-au  transportat  şi  transferat  către  inculpatul  Negrea  Ioan,  în  scopul  exploatării. „Inculpatul  Negrea  Ioan  a  primit  cele  trei  victime,  pe  care  le-a  adăpostit  şi  le-a  exploatat,  prin  aservire  şi  supunerea  la  executarea,  in  mod  forţat,    de  munci   specifice   în   cadrul   stânii   pe  care  o  deţine”, arată anchetatorii.

Ioan Negrea  este   proprietarul  unei  stâni  de  oi  situate  în  comuna  Stânceni (Mureş).   Criza   forţei   de   muncă   în   domeniul   zootehnic   l-ar fi  determinat   pe  acesta  să  apeleze  la  Benone Grezciuc,  domiciliat  în  comuna  Gura  Văii (Bacău)    în  scopul   de  a-i  „procura”  persoane   pe  care  să  le  folosească  la  prestarea,  în  mod  forţat   şi   gratuit,   de   munci   specifice   la  stâna  pe  care  o  deţine.

Prima victimă: răpit de la altă stână

DIICOT arată că în dimineaţa  zilei  de  10 iunie 2017,  în  jurul  orei  08.00,  un băiat în vârsta de  12 ani care se  afla  cu  turma  de  oi   în  zona  pădurii  din  apropierea  stânii situată pe  raza  comunei Gura  Văii (Bacău). Lângă  pădure,  pe  islazul statului,   s-a  deplasat   Marian Greszciuc  cu un   autoturism,  însoţit  de către  unchiul  său, Benone Grezciuc.  

„Inculpatul   Grezciuc  Benone  i-a  solicitat  minorului  să  plece  de  la  stâna  unchiului său  şi  să  vină  la  stâna  sa,  urmând  să  îl  plătească   pentru  munca  pe  care  o  va  presta.  Ȋntrucât  victima  a  refuzat,  inculpatul  Grezciuc  Benone  l-a  prins  pe  minor  de  haine  şi,  prin  folosirea  forţei,  l-a   urcat  în  autoturism.  Totodată,  inculpatul  Grezciuc  Benone   l-a   deposedat  pe   minor de  telefonul  mobil,   din  care  a  scos  cartela  telefonică”, acuză DIICOT.

Benone  şi Marian Grezciuc   şi  Grezciuc  Marian  l-ar fi  transportat  pe   minor până   în  comuna Stânceni (Mureş),   unde  l-ar fi  predat lui Ioan Negrea  Ioan,  proprietar  de  stână.   Aici,  minorul   a  muncit   până  la  data  de  15 iunie 2017,  când  a  fost  identificat  şi  preluat  de către  organele  de  politie. „Deşi  minorul   şi-a   manifestat   dorinţa   de  a  se  întoarce  acasă,  inculpatul  Negrea  Ioan   nu  a   întreprins   niciun   demers  în  acest  sens,  profitând  de  faptul   că  victima   nu  putea  pleca  singură  de  la  stână,  datorită  vârstei  fragede  şi  datorită  faptului  că  se  afla  într-o  zona  izolată   de  munte”, arată DIICOT.
Ȋnainte  ca  minorul  să  fie  predat  organelor  de  poliţie,   Marian Grezciuc  i-ar fi  restituit  minorului  telefonul  mobil,  solicitându-i  să  nu  declare  adevărul  cu  privire  la  împrejurările  în  care  fusese  adus  la  stâna  lui Ioan Negrea.

A doua victimă: Îmbătat şi dus la stână

La  data  de  24 mai 2017,  o a doua persoană vătămată   a  fost  contactată  telefonic  de  către  un consătean care  i-a  propus  să  meargă  la  cosit  două  zile,  la  Benone Grezciuc,  urmând  a  fi  remunerat  cu  suma  de  140  lei  pentru  munca  prestată.    „Persoana   vătămată  a  acceptat,  iar  în  ziua  de  25.05.2017  s-a  întâlnit  cu    inculpatul   Grezciuc  Benone  şi o altă persoană, ocazie cu care aceştia  i-au  oferit  victimei,  spre  consum,    băuturi  alcoolice, după care au   plecat   împreună   cu  maşina,  cu  direcţia   declarată  către  stâna  inculpatului Grezciuc  Benone,  unde  victima  urma  să  cosească”, prezintă siuaţia anchetatorii.

Ȋn  autoturism,  persoana vătămată  a  adormit,  fiind  transportată   de către  Benone Grezciuc  până   în  comuna  Stânceni (Mureş)  unde   i  l-a  predat  lui   Negrea  Ioan. Ȋn  momentul  în  care   s-a  trezit,  victima  a  aflat   că   fusese  adus  de către Benone Grezciuc   pentru  a  desfăşura  activităţi  specifice  la  stână. 
„ Ȋntrucât  persoana  vătămată  şi-a  manifestat  dorinţa  de  a  se  întoarce  acasă,  inculpatul   Negrea  Ioan    i-a  cerut   să  lucreze  pentru  el  două  săptămăni  însă în  cursul  aceleiaşi  zile,  profitând  de   plecarea   inculpatului,   victima a  fugit   de  la  stână.   Persoana  vătămată  a  mers  pe  jos,  iniţial   prin  pădure,   iar   ulterior   pe  un  drum  comunal   peste   13  kilometri  până  în  localitatea  Stânceni”, arată procurorii.

Potrivit DIICOT, pentru   că   băiatul nu   avea  bani  asupra  sa,  victima   a   mai  mers  pe  jos  încă  17  kilometri,  până  în  gara  din  localitatea  Topliţa,  unde  a  luat  trenul  către  municipiul  Oneşti   iar de acolo  s-a deplasat  pe  jos încă  aproximativ  13  kilometri,  pană  în  localitatea  de  domiciliu.

A treia victimă: răpit şi pus sub aservire

Procurorii DIICOT mai arată că  în  seara  zilei  de  22 iunie 2017,  în  jurul  orei  20.30,  o persoană  vătămată   în  vârstă  de  59  ani, cioban  la o  stână de pe raza judeţului Bacău,  păzea  turma  de  oi  la  o  distanta  de  aproximativ  1 km  fata  de  stână.  „La  un  moment-dat   de   victimă    s-a   apropiat  o  căruţă  în  care  se  aflau  inculpatul  Grezciuc Benone  împreună cu un alt suspect.  Inculpatul  Grezciuc  Benone  i-a  solicitat  victimei  să  îl  însoţească  până  într-un anumit loc  pretextând  că  trebuie  să   îi   înmâneze  un  pachet  de  ţigări  din  partea  unei persoane”, susţin anchetatorii.

Ȋntrucât  victima  ar fi  refuzat  să  îi  însoţească,  Grezciuc  l-ar fi  agresat fizic şi profitând  de  faptul  că  victima  se  ghemuise  în  timpul  agresiunii,. Apoi Grezciuc  Benone  împreună cu amicul său  i-ar fi  legat  mainile,  au     urcat-o  cu  forţa  în  căruţă  deposedând-o şi de   telefonul  mobil.

„Ulterior,  inculpaţii  au  transportat victima  cu  o căruţă,  până  într-un  punct  unde  aştepta  un  autoturism    în  care  se  aflau  trei  persoane de sex masculin.  Când  au  ajuns  aproape  de  maşină,  inculpatul Grezciuc  Benone  a  dezlegat  victima  şi  împreună  cu  celălalt suspect,  l-au  introdus  in  mod  fortat  în  autovehicul.   Ulterior,  cele  trei  persoane au transportat victima  la  o  stână  de  pe  raza  comunei  Nicolae  Bălcescu,  jud.  Bacău iar în momentul în care victima  a  insistat  să  fie  lăsată  să  plece aceasta a  fost  amenintată  cu  moartea”, se arată în actele procurorilor.

Persoana  vătămată ar fi lucrat  aproximativ  o  săptămână   la respectiva stână, împotriva  voinţei  sale, fără  a  fi  plătit şi fiind   supravegheat  permanent.  După  această  perioadă, la stână şi-ar fi făcut apariţia   Grezciuc  Benone,  Grezciuc  Marian  împreună cu un alt suspect, ocazie cu care au  determinat  victima  să  urce  în  autovehicul,  spunându-i  că  o  vor  duce  acasă,  după  ce  vor  face  o  deplasare   până  în  comuna  Stâncen (Mureş),  la  stâna  lui Ioan Negrea.

„După ce au ajuns la destinaţie,  inculpaţii au lăsat victima  sub  autoritatea  inculpatului  Negrea  Ioan şi întrucît aceasta a refuzat,  suspectul    a  târât-o   la   o   distanţă  de  câteva  zeci  de  metri  de   autovehicul  după  care   a  fugit  către  maşină  şi  împreună  cu  inculpaţii Grezciuc  Benone  şi  Grezciuc  Marian,   a  părăsit  stâna. Persoana  vătămată  a  lucrat  la  stâna  inculpatului  Negrea  Ioan  împotriva  voinţei  sale  şi  fără  a  fi  plătit aproximativ trei săptămâni, timp în care a fost adusă în stare totală de aservire”, precizează DIICOT.

Ulterior, victima a fost transportată de către inculpaţi într-o altă stână de  pe  raza  judeţului  Sibiu  unde aceasta ar i povestit proprietarului stânei faptul că a fost răpit şi  supus  la  muncă  in  mod  fortat, iar aceasta  aflând  despre  activitatea  ilicită,  l-ar fi   ajutat  să  revină  la  domiciliu.

Arestaţ pentru 30 de zile

La data de 5 octombrie 2017 Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău.

Acţiunea s-a realizat cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa Năsăud, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite