Traian Băsescu, despre referendum: Să vedeţi cum vine PSD pe cai mari dacă nu se face cvorum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam
FOTO Inquam

Fostul preşedinte Traian Băsescu a analizat, la Digi 24, şansele de reuşită ale celor două teme propuse de Klaus Iohannis pentru referendumul din 26 mai, acestea fiind interzicerea aministiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi interzicerea adoptării de OUG în domeniul justiţiei.

„Nu ştiu cum vor fi create întrebările, dacă temele se menţin. Ceri poporului să spună dacă e de acord să nu se dea amnistie şi graţiere pentru cei acuzaţi de corpţie, dar pe de o parte e neconstituţional, pentru că se creează tratament diferit pentru o parte din cei condamnaţi. Pe de altă parte nu eşti de acord cu graţierea şi amniestirea celor cu acte de corupţie, deşi unii sunt la mica corupţie.

Deci, un medic prins cu 600 de lei, condamnat, nu poate primi graţiere, în timp ce un violator sau un tâlhar pot primi, un criminal, pedofil pot primi.Trebuie multă atenţie, cred că e pripit enunţată tema. 

În Constituţie se spune pentru ce nu se pot da ordonanţe de urgenţă. Preşedintele ar trebui să aibă dreptul de a ataca ordonanţe de urgenţă. Nu CSM, nu Înalta Curte. Să-şi vadă de treaba lor.

Sunt foarte sceptic legat de şansele unui astfel de referendum, deşi, având în vedere riscurile eşecului, îl voi susţine cu toată forţa pe care o mai am. Va fi foarte greu să se transpună aceste teme în nişte întrebări care să primească un răspuns ce nu va solicita modificarea Constituţiei. Nu exclud posibilitatea ca electoratul să fi obosit după atâtea dezbateri despre Justiţie. există riscul să nu se facă cvorumul şi să vedeţi cum vine PSD pe cai mari: «Aha, referendum invalidat, noi avem dreptate, suntem liberi să trecem la ordonanţe pentru a subordona Justiţia». Obiectivul lor de fond e să aibă control asupra Justiţiei, să se revină la epoca din 2004, când stabileau în Kiseleff cui fac dosare“, a declarat fostul preşeinte la Digi 24

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite