Stratagemele lui Voiculescu ca să evite executarea silită

Stratagemele lui Voiculescu ca să evite executarea silită

Dan Voiculescu nu cedează în faţa demersurilor statului de a-i confisca averea FOTO Mediafax

Avocaţii familiei Voiculescu nu ştiu ce să mai inventeze pentru a împiedica statul să confişte sediul Antenei 3, decizie luată în dosarul privatizării ICA. Antena 3 a pus la cale un nou tertip: a acuzat statul că vrea să îmbogăţească „fără justă cauză“. Pentru asta, familia Voiculescu a deschis un nou proces, care va bloca executarea silită.

Ştiri pe aceeaşi temă

De aproape 2 ani Fiscul încearcă fără succes să pună mâna pe bunurile familiei Voiculescu, pentru recuperarea prejudiciului din dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), de care a fost găsit vinovat  Dan Voiculescu. Tertipurile folosite de acesta au avut succes până acum.

În urmă cu fix o săptămână, la solicitarea ANAF, Curtea de Apel - instanţa care a judecat dosarul ICA, stabilea că nu există niciun impediment pentru ca decizia de confiscare să nu poată fi pusă în aplicare.

Avocaţii lui Voiculescu au scos însă din mânecă un alt as pentru ca sediul Antenei 3 să rămână în continuare în familie. Astfel că, pe 25 februarie, la Judecătoria Sectorului 5 va fi primul termen al unui nou proces intentat de Antena 3 statului român, pe motiv de „îmbogăţire fără justă cauză“.

Concret, postul de televiziune cere magistraţilor ca statul român, prin Ministerul Finanţelor, să-i plătească suma de 50.000 de lei, bani pe care i-ar fi investit în sediul vizat de acţiunea de executare silită. În plus, Antena 3 cere ca până când statul îi va da banii înapoi, să-i fie recunoscut dreptul de retenţie asupra imobilului. Este vorba de dreptul care îi permite folosirea clădirii, până când se va face plata celor 50.000 de lei.

Implicit, familia Voiculescu cere ca executarea silită a imobilului sau scoaterea acestuia la licitaţie să fie blocată până când statul îi dă banii înapoi. Experţi consultaţi de „Adevărul“ au explicat că Antena 3 ar avea dreptul să primească despăgubirile solicitate, dar este clar că acest proces are doar scopul de a tergiversa executarea silită, dat fiind suma foarte mică cerută.

Antena 3 îi plăteşte chirie lui Voiculescu

Clădirea în care funcţionează Antena 3 a fost proprietatea ICA, iar acum este deţinut de Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii (CCAI) - firma care controlează ICA Research & Development. Pe 18 noiembrie 2013, CCAI a închiriat acest sediu Antenei 3, durata de valabilitate a contractului fiind până pe 1 august 2016. Principalii acţionari ai CCAI sunt Camelia şi Corina Voiculescu care deţin fiecare câte 45,1% din acţiuni.  Practic, deşi este un imobil confiscat de stat, Antena 3 plăteşte chiria unei firme controlate de familia Voiculescu.

Avocaţii arată că postul de televiziune a adus mai multe îmbunătăţiri şi investiţii în imobil: sistem de ventilaţie, sistem de iluminat, amenajări interioare şi exterioare ale clădirii, lucrări de instalaţie electrice etc. Antena 3 susţine că dacă nu ar recupera banii investiţi în imobil, „îmbunătăţirile şi investiţiile efectuate în locaţia respectivă, toate acestea s-ar constitui într-o îmbogăţire fără justă cauză a Statului Român“.

Reprezentanţii postului de televiziune mai precizează că prin noul proces deschis nu se poate interpreta că recunoaşte ca temeinică şi legală decizia justiţiei din dosarul ICA. „În cursul anului 2014, Statul Român a efectuat demersurile necesare privind înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra spaţiului închiriat. În prezent, astfel cum rezultă şi din extrasul de carte funciară anexat prezentei cereri, calitatea de titlular al dreptului de proprietate asupra spaţiului închiriat aparţine statului Român“, arată avocaţii Antena 3.

Chichiţele avocaţilor

De probleme în punerea în aplicare a sentinţei dată de instanţă în dosarul „ICA” s-a plâns de curând şi şeful Fiscului. Astfel, Gelu Diaconu declara că regimul juridic neclar al unor imobile confiscate în dosarul ICA ar sta în calea executării silite a bunurilor omului de afaceri Dan Voiculescu. „Sunt hotărâri ale unor instanţe care, chiar dacă nu sunt definitive, consacră un drept de preemţiune în sarcina actualilor proprietari“, spunea Diaconu.

Era vorba de mai multe procese deschise în civil de avocaţii lui Dan Voiculescu, care au împiedicat Fiscul să pună mâna pe bunurile familiei. Tertipurile folosite de acesta au avut succes până acum. Astfel, doar puţin peste 1% din prejudiciul stabilit de judecători, circa 60 de milioane de euro,  a recuperat statul român, deşi a trecut un an şi jumătate de la condamnarea lui Voiculescu.

Una dintre decizii era a Tribunalului Bucureşti, care a stabilit că Antena 3 poate rămâne în sediul închiriat de la CCAI până când expiră contractul de închiriere, pe 1 august 2016, şi că are drept de preemţiune - de a fi preferat, la cumpărarea acestui imobil.  Decizia a fost întoarsă la Curtea de Apel Bucureşti, dar mai are o cale de atac la Curtea Supremă.

Dosarul „Şantaj la Antene“. Dan Voiculescu:  „Faceţi, tată, faceţi plângeri!”

Nu este prima oară când familia Voiculescu apelează la pârghii legale, pentru a urmări un scop fraudulos.

Dan Voiculescu şi Camelia, fiica sa cea mică, sunt judecaţi pentru complicitate la şantaj în dosarul în care directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantajarea administratorului firmei RCS&RDS, Ioan Bendei, în urma unui diferend comercial intervenit între firma de cablu şi Antena 3. Dosarul este pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti.

Concret, postul tv ar fi difuzat un spot publicitar care anunţa o dezvăluire jurnalistică privind posibile fapte de corupţie în care ar fi fost implicat Ioan Bendei. Decizia de a rula spoturile ar fi fost luată de Sorin Alexandrescu şi Camelia Voiculescu.

După ce procurorii DNA au deschis dosar penal pentru şantaj, Voiculescu a pus la cale o strategie. Acesta a dat dispoziţie ca subalternii săi de la Antena 3 să depună foarte multe plângeri penale împotriva celor care i-au acuzat de şantaj, pentru a face presiune asupra anchetatorilor, dar şi pentru a crea un curent de opinie favorabil postului tv.

Dan Voiculescu a fost interceptat de anchetatori când discuta cu fiica sa Camelia despre strategia plângerilor penale.

Dan Voiculescu: Mă, tată, da' faceţi plângere penală, tată, nu vorbe.
Camelia Voiculescu: Păi, facem. Eu ce spun?! Asta zic, acum avem dovada. 

Dan Voiculescu: Când o depui?
Camelia Voiculescu: Păi, luni, când s-o depun?!
Dan Voiculescu: Depuneţi plângere penală împotriva lu' Dragomir (n.r. Dumitru Dragomir, şeful LPF)...
Camelia Voiculescu: Da. Da.
Dan Voiculescu: Depuneţi plângere penală împotriva lu' RCS.
Camelia Voiculescu: Da.
Dan Voiculescu: Depuneţi hârtii, tăticule, că nu pe vorbe se face treaba.
Camelia Voiculescu: Da, da, da. Da' tre' să găseşti... Da.
Dan Voiculescu: Păi, ce?! De aia e procuratură, să caute dovezi.
Camelia Voiculescu: Da, corect. OK! Bine. Am scris.
Dan Voiculescu: Da?
Camelia Voiculescu: Da. Te pup! Te pup!
Dan Voiculescu: Bine.
Camelia Voiculescu: Te mai sun. Nu te deranjez dacă te mai sun? Că dacă mai am aşa o idee, te sun, te întreb, tu mă suni, mă întrebi.

citeste totul despre: