STENOGRAME Cum a ajuns fostul şef al Poliţiei Române „naşul masonic” al unui judecător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chestorul Liviu Popa şi judecătorul Ovidiu Daniel Galea
Chestorul Liviu Popa şi judecătorul Ovidiu Daniel Galea

Un caz fără precedent în Justiţia din România: un fost şef al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, şi judecătorul Ovidiu Daniel Galea sunt acuzaţi de fals în declaraţii în formă continuată pentru că nu şi-au declarat public apartenenţa la Masonerie. Dosarul conţine interceptări şi mărturii ale unor masoni. Cei doi au negat acuzaţiile DNA.

Fostul şef al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa (48 de ani) şi judecătorul Ovidiu Daniel Galea (48 de ani), de la Tribunalul Bihor sunt membri ai Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România, potrivit unei anchete a procurorilor DNA. Detaliile apar în dosarul în care Popa a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi fals în declaraţii în formă continuată, iar magistratul Galea pentru fals în declaraţii în formă continuată.

Acuzaţiile de fals în declaraţii în formă continuată au legătură cu apartenenţa lor la Masonerie, aspect pe care nu l-au precizat niciodată în declaraţiile de interese, care se depun anual. În acest caz, mai sunt trimişi în judecată mai mulţi funcţionari şi agenţi şi ofiţeri de poliţie din Bihor, pentru infracţiuni de corupţie.

Judecătorul Ovidiu Daniel Galea a urmat cursurile Şcolii de ofiţeri de Miliţie Băneasa, motiv pentru care în anul 1995 şi-a completat studiile la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai Cluj-Napoca, este judecător la Tribunalul Bihor, este căsătorit şi nu este cunoscut cu antecedente penale. În timpul anchetei el a negat acuzaţiile procurorilor DNA.

Chestorul Liviu Popa este absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, promoţia 1995, a obţinut titlul de doctor în domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională la data de 23 martie 2010, cu teza ”Managementul prevenirii şi combaterii criminalităţii informatice”, a fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, este căsătorit, are doi copii din care unul minor şi nu este cunoscut cu antecedente penale. Pe parcursul urmăririi penale, el a negat acuzaţiile procurorilor DNA. După consultarea dosarului, chestorul s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Ce s-a găsit în biroul lui Liviu Popa:

Pe 19 septembrie 2016, procurorii DNA au percheziţionat biroul lui Liviu Popa. Chestorul ocupa funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. La descinderi au fost găsite printre altele:

  • un dosar plic de culoare albastră având antetul „Marea Lojă Naţională din România”, în partea de mijloc un însemn heraldic cu menţiunile „Vincere aut mori” şi „Marea Lojă Naţională din România”, iar în partea inferioară cu menţiunea „The National Lodge of Romania”,, conţinând un înscris tipizat intitulat „Brevet nr. 1692”, având la antet menţiunile „Masoneria Universală, MArea Lojă Naţională din România, Comisia Cancelaria Distincţiilor Marii Loji Naţionale din România”, prin care se conferă „Ordinul Meritul Masonic Fratelui Popa Liviu”, având în partea de jos stânga numărul 211;
  • un dosar având menţiunile pe prima pagină „Cele şapte manuscrise sau pergamente” şi „Popa Liviu, (urmează adresa chestorului din Oradea –nr)”, în cuprinsul celor 16 file ale pergamentelor autorul adresându-se „domnului Liviu”;
  • o broşură format A4, având 20 file şi coperţi de culoare verde, intitulată „Oracolul Divinatoriu”;
  • o cutie tip plachetă din carton de culoare albastră conţinând o medalie din metal cu fond albastru conţinând pe avers un însemn heraldic cu menţiunea „Vincere aut mori” şi „Marea Lojă Naţională din România”, respectiv sigla „IGMAAU”, iar pe revers menţiunea „Ordinul Meritul Masonic”, medalia fiind prevăzută cu o panglică din material de culoare roşie.

DNA: Iniţierea a început în 2007

Potrivit probelor, interceptări şi mărturii ale unor masoni de frunte, Liviu Popa (foto) s-a înscris în Asociaţia Marea Lojă Naţională din România în cursul anului 2007, când a depus jurământul „ucenicului”, fiind iniţiat în Loja Ţara Crişurilor, nr. 162, unde a activat în mod continuu până în prezent.

image

Membrii Marii Loji Naţionale din România au trei grade: ucenic, calfă şi maestru mason, în limbaj masonic membrii M.L.N.R. fiind numiţi „Fraţi” sau „Fraţi masoni”. La data de 6 martie 2009, chestorul de poliţie Liviu Popa a dobândit gradul de „Maestru Mason” în cadrul Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România, depunând în acest sens jurământul maestrului.

Gradul de „Maestru Mason” reprezintă „gradul sublim în Masoneria Simbolică”, conform Regulamentului General al Marii Loji Naţionale din România.

Acest grad, de „Maestru Mason”, se obţine după „cel puţin 12 luni de la obţinerea gradului de Calfă sau la orice termen prin puterea Marelui Maestru”, iar gradul de „Calfă” după „cel puţin 6 luni vechime de la iniţiere (şi obţinerea gradului de Ucenic) sau la orice termen prin puterea Marelui Maestru”.  Din 2007, până în prezent, Liviu Popa nu a consemnat apartenenţa sa la Loja Masonică în declaraţiile de interese depuse.

Cum s-a ajuns la judecător

Ancheta DNA a mers mai departe, şi a ieşit la iveală că judecătorul Ovidu Daniel Galea a depus jurământul ucenicului pe data de 13 martie 2014, fiind iniţiat în Loja Ţara Crişurilor, nr. 162, din Oradea. Potrivit datelor de la DNA, anterior depunerii jurământului, la data de 21 octombrie 2013, magistratul a întocmit, datat şi semnat „Petiţia de iniţiere” în cadrul Marii Loji Naţionale din România, „Declaraţia pe proprie răspundere” şi „Declaraţia-angajament”.

Totodată, la data de 13 martie 2014 a fost întocmită „Fişa masonică” a judecătorului Galea, care cuprinde fotografia magistratului, toate datele sale de identificare, profesia, funcţia, educaţia, experienţa profesională, activitatea masonică şi recomandarea Maeştrilor Masoni. La rubrica „activitatea masonică” a fost menţionată data iniţierii „13.03.6016” în Liga „Ţara Crişurilor nr. 162 Oradea”, iar la rubrica „recomandarea Maeştrilor Masoni” au fost menţionaţi „Mintaş Ioan”- afacerist şi „Popa Liviu”, aceştia devenind naşi masonici potrivit Codului de conduită masonică. Procurorii DNA au atras atenţia că din funcţia sa de judecător la Tribunalul Bihor, Galea ar fi avut acces la informaţii care-i privea pe ambii săi naşi masonici. Fişa masonică a fost semnată de Maestrul Venerabil la acel moment, Rotar Marius, de secretarul Kristo Gheorghe şi de Oratorul Popa Liviu. (Foto: Liviu Popa, Ovidiu Daniel Galea şi Ioan Mintaş)

Popa Mintas Galea

Marea Lojă Naţională din România, potrivit Codului de conduită masonică, recunoaşte instituţia cutumiară a „Naşului Masonic”, „în sensul în care maestrul mason care l-a recomandat pe un profan înspre iniţiere într-o Lojă Simbolică din Obedienţa MLNR este răspunzător de instruirea masonică a acestuia şi răspunde de abaterile acestuia de la legislaţia masonică”, iar „una dintre obligaţiile sine qua non ale «Finului Masonic» este aceea de a acorda respectul cuvenit Naşului său”.

Ce spune unul dintre liderii masonilor

Unul dintre liderii Ligii „Ţara Crişurilor nr. 162 Oradea” a explicat la DNA, în declaraţia de martor, această procedură a iniţierii. De altfel, mai mulţi membri ai acestei Ligi au dat detalii similare la DNA.

„Inculpatul Galea Ovidiu Daniel este membru al Marii Loji Naţionale din România din toamna anului 2013 sau primăvara anului 2014, fiind iniţiat în cadrul Lojei Ţării Crişurilor din Oradea. Prin prisma funcţiei de secretar deţinute, am gestionat şi actele de iniţiere ale lui Galea Ovidiu Daniel. Astfel, inculpatul Galea Ovidiu Daniel a completat în faţa mea formularele tipizate de iniţiere, respectiv un CV, petiţia de iniţiere, declaraţia pe proprie răspundere şi declaraţia angajament. Ulterior, pe baza acestor înscrisuri completate de Galea Ovidiu Daniel, a cazierului  judiciar, a unei fotografii şi a verificărilor făcute de doi maeştri masoni, alţii decât naşii masonici care l-au recomandat pentru iniţiere, am întocmit fişa masonică a inculpatului Galea Ovidiu Daniel. Totodată, arăt că inculpatul Galea Ovidiu Daniel a semnat cu ocazia iniţierii în masonerie un jurământ în faţa maestrului venerabil în funcţie al Lojei Ţara Crişurilor şi în faţa mea, în calitate de secretar. Fac precizarea că aceasta este procedura standard în cazul iniţierii de noi membri în cadrul MLNR – Loja Ţării Crişurilor. După parcurgerea procedurilor de iniţiere, toate documentele întocmite în acest sens, în original, le înaintez către secretariatul zonal Timişoara, iar aceştia ulterior le transmit către secretariatul M.L.N.R. de la Bucureşti. Inculpatul Galea Ovidiu Daniel a activat în calitate de membru mason al M.L.N.R. – Loja Ţării Crişurilor pe toată perioada de la iniţiere până în prezent. În general, Galea Ovidiu Daniel participa la toate ţinutele Lojei Ţării Crişurilor, cu excepţia situaţiilor când anunţa că nu poate participa la întruniri”, a explicat martorul la DNA.

DNA: S-au înscris pentru a obţine protecţia

Procurorii DNA au încercat să explice în rechizitorul trimis judecătorilor care ar fi fost motivaţia lui Liviu Popa şi al lui Ovidiu Daniel Galea de a adera la MLNR. 

„Astfel, apartenenţa celor doi inculpaţi la o Asociaţie de tipul MLNR, Asociaţie ce s-ar caracteriza, raportat la scopul înfiinţării sale, ca având deziderate umane şi spirituale înalte, urmărind cultivarea în rândul membrilor săi a unor importante valori morale, Asociaţie care în raport de aceste obiective duce la selectarea membrilor săi ca o categorie elitistă a societăţii, implicând în mod logic acceptarea unor persoane, personalităţi, cu nivel ridicat de instruire, pregătire profesională şi, consecvent acestora, cu funcţii sau poziţii importante în domeniul lor de activitate, ilustrează intenţia celor doi inculpaţi, aflaţi în incompatibilitate vădită cu aceste idealuri morale, de a se integra unui cerc de persoane cu funcţii şi poziţii importante în societate pentru a obţine protecţia acestora şi în acelaşi timp de a-şi disimula postura infracţională”, susţin procurorii DNA.

Procurorii DNA mai arată că atât Popa cât şi Galea sunt cercetaţi penal şi pentru alte fapte penale, chestorul de poliţie pentru fapte de corupţie, iar judecătorul pentru infracţiuni în legătură cu serviciul (anterior fiind cercetat şi pentru fapte de corupţie), „în concret infracţiuni în legătură directă cu integritatea în exercitarea profesiei şi corupţia în cadrul instituţiilor publice”. Mai mult, Galea ar fi judecat un proces în „civil”, în care celălalt naş masonic al său, Ioan Mintaş, avea calitatea de reclamant.

De altfel, data iniţierii judecătorului Galea în masonerie prin depunerea jurământului de credinţă, respectiv 13 martie 2014, reprezintă şi data emiterii primei citaţii pe numele magistratului în vederea audierii în calitate de suspect într-un dosar penal.

Atribuţiile „Marelui Venerabil” Liviu Popa

Calitatea lui Liviu Popa de membru mason în cadrul Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România este dovedită şi de interceptările telefonice realizate în perioada 17 septembrie 2015 – 14 martie 2016, când acesta a deţinut şi funcţia de Maestru Venerabil al Lojei Ţara Crişurilor nr. 162 Oradea.

Pentru ocuparea respectivei funcţii este necesar ca Fratele „să fie Maestru Mason cel puţin trei ani şi membru activ şi în bună regulă în Lojă, cu o activitatea masonică neîntreruptă de cel puţin doi ani”, „să fi deţinut anterior o altă funcţie de Demnitar sau Ofiţer în Lojă”, „să nu fi lipsit la Ţinute nemotivat mai mult de trei ori în anul masonic precedent”, „să se fi remarcat în viaţa şi activitatea masonică sau să fi adus contribuţii demne de luat în seamă la dezvoltarea Ordinului în general şi a Lojii în special”, să nu se afle sub interdicţii şi să nu fi fost niciodată sancţionat, conform Regulamentului General al MLNR.

Printre puterile şi atribuţiile Maestrului Venerabil se numără: conducerea lucrărilor şi reprezentarea Lojii în toate ocaziile, convocarea tuturor membrilor activi, stabilirea ordinii de zi a Ţinutelor, supravegherea Demnitarilor Lojii, prezidarea iniţierilor, exercitarea autorităţii disciplinare, verificarea regularităţii şi calităţii de mason a oricărui vizitator, fiind „de drept preşedintele oricărei comisii şi şeful oricărei delegaţii”, semnând toate actele oficiale ale Lojii, având un vot în toate discuţiile din Lojă şi neputând fi întrerupt de nimeni în timpul Ţinutei. Maestrul Venerabil are îndatorirea „de a da un exemplu pozitiv prin comportamentul său, atât în cadrul Lojii, cât şi în afara acesteia”.

simbol masonic

„Îşi exprimă dorinţa de a cunoaşte adresa şi orarul nostru”

Pe data de 19 ianuarie 2016, o angajată a MLNR l-a contactat pe Liviu Popa.

Angajată MLNR: Bună ziua! Rodica D. sunt, de la Marea Lojă. Deranjez?

Liviu Popa: Sărut mâna! Vă rog!

Angajată MLNR: V-am sunat să vă rog să-mi trimiteţi un borderou cu, cu... fraţii pentru care s-a plătit templu'.

Liviu Popa: Bine! Sărut mâna!

Pe data de 17 septembrie 2015, Liviu Popa este contactat de un alt mason. 


Mason: No, hai să-ţi spun repede,ă…noi avem un mail, deci un … de la…de la MLNR, fiecare Lojă are un mail. Ă…de mailu′ ăsta, de adresa de e-mail se ocupă DACI. Când nu se poate el ocupa, m-o rugat pe mine să mă uit să văd ce-i p-acolo. Ă…îs informările alea oficiale, şi aşa mai departe, da′ acum o intrat un mail care îi forwardat de la secretariatul… de la Marele Secretar al MLNR, în care, ă…ne trimite un mail trimis lor de către un pachistanez care stă în Oradea, care îi în ceva lojă de-a lor, care ataşează vreo 5 poze cu paşaportul masonic vizat şi aşa mai dăparte, prin care el îşi exprimă dorinţa de a cunoaşte adresa şi orarul nostru, deci cum lucrăm noi aicea.

interceptari telefoane

Liviu Popa: Da!

Mason: Şi Daci o zis că… No, eu l-am sunat pe Daci. Daci o zis să te sun, să-ţi spun despre ce-i vorba şi, ă…să vedem dacă îi răspund în vreun fel sau nu. Daci zicea, bă, vorbeşte prima dată cu Liviu, vezi dacă, no, te întâlneşti cu el în oraş, dacă zice Liviu, şi dacă îi ok, când o să avem ţinută şi Venerabilu′ decide să îl accepte, să îl invităm, totu-i ok.

Liviu Popa: Da, da!

Mason: Dar… io am zis că …

Liviu Popa: Dă-i datele tale de contact, te rog, că…(neinteligibil)

Mason: Deci (neinteligibil)

Liviu Popa: …împuternicesc pe tine să, să mergi cu el să îl evaluezi un pic.

Mason: OK! Bun! Bun!

Liviu Popa primea şi diverse sms-uri cu privire la evenimentele din Masonerie: „Iubiti Frati,Va rog ca astăzi să definitivati participarea la Convent si Bal. Până acum nu am primit nimic de la 22, 33, 45, 74, 195, 309, 333, 421, 182, 96 si 97.TAF”, „Iubiti Frati MV, Va reamintesc ca azi de la ora 18 avem Consiliul Venerabililor. Daca nu puteţi participa va rog sa trimiteţi un reprezentant sau sa vorbiti cu Fratele Inspector Expert al Atelierului Vostru. Cu drag si TAF Dani” sau „Iubiti Frati,_Va reamintesc ca maine, 03.03 ora 15:30, in sala de conferinte a Hotelului Continental va avea loc intalnirea de lucru a Marelui Maestru cu MV, MVT si Demnitarii Zonei IV. Va rog frumos sa fiti punctuali. Daca nu reusiti sa ajungeti, va rog sa trimiteri un reprezentant._Cu drag si TAF_Dani”.

Invitaţie: „La ora 18.45 la templu”

Convocările membrilor masoni la Ţinutele Lojii Liga Ţării Crişurilor nr. 162 Oradea din cadrul Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România erau stabilite de „Marele Venerabil” Liviu , fiind transmise prin SMS de secretarului Gheorghe Kristo.

Kristo, sms către Popa: „Convocam pe mine?”

Popa, sms către Kristo: „Da.”

Kristo, sms către Popa: „Va asteptam miine, Marti 29 sept. La ora 18.45 la templu in tr.Va rog sa veniti pregatiti pt.echilibrare cu metale la voi.Astept confirmari”.

Kristo, sms către Popa: „Marti 20.10 la ora 18.00 sunteti invitati la o tinuta alba in atelier.Prezenta obligatorie)))”

Kristo, sms către Popa: „Miine 10.11. avem intilnire la Templ.in tinuta rit.incepind cu ora 18.00”

Kristo, sms către Popa: Marti24.11.015 incepind cu ora 19.00 avem T.R in locul stiut.Cei care s-au inscris pt. Balul din Cluj din 4 dec.va rog sa aduceti metale)))”

Kristo, sms către Popa: „Miine 12.01 de la ora 19.00 avem T.R.la Templu.va rugam sa participati cu totii deoarece avem de luat decizii importante si sa aveti la voi metale.Multumim)))”

Magistratul a negat vehement acuzaţiile

Atunci când a fost audiat al DNA, judecătorul Galea nu a recunoscut acuzaţia de fals în declaraţii, în concret acesta susţinând că nu avea reprezentarea calităţii sale de membru al Asociaţiei MLNR întrucât nu i-a fost predată o legitimaţie în acest sens şi nu i s-a adus la cunoştinţă de către asociaţie în mod explicit această calitate; că nu cunoştea că organizaţia masonică este o asociaţie în sensul Ordonanţei 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, având dimpotrivă convingerea că această asociaţie reprezenta un ordin spiritual, iniţiatic, şi pe cale de consecinţă nu cunoştea că apartenenţa la aceasta asociaţie ar cădea sub incidenţa obligaţiei de menţionare în declaraţia de interese.

Procurorii au arătat că în plus, Galea, prin natura profesiei, era supus unor restricţii în ce priveşte manifestările şi activităţile exterioare profesiei. „Evident că existenţa unor astfel de exigenţe face ca un magistrat înainte de a adera la o asociaţie, organizaţie, să verifice natura şi statutul acesteia. Tratarea cu neglijenţă a acestui aspect, deşi de principiu ar fi posibilă, este exclusă în cauza de faţă, datorită prezenţei unor elemente obiective ce relevă un interes al inculpatului în a-şi disimula această calitate”, arată procurorii DNA.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite