E de presupus însă că dl. Hans Klemm a încercat în repetate rânduri să îi convingă pe cei despre care Constituţia spune că ar fi numărul 2 şi 3 în Stat să nu pericliteze încă şi mai puternic poziţia tot mai fragilizată a României, continuând procesul de modificare în regim de urgenţă a legilor Justiţiei. E de presupus deopotrivă că toate eforturile depuse de reprezentantul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti s-au lovit de refuzul încăpăţânat al domnilor Popescu-Tăriceanu şi Dragnea. Care, în vederea satisfacerii propriilor lor interese, printre care şi acela de a-şi rezolva cât mai curând şi cât mai convenabil problemele pe care chiar domniile lor le au cu legea sunt gata să încalce toate normele şi toate regulile de bază ale democraţiei făcând Statul de drept una cu pământul. Făcându-se a nu şti că modificări de amploare celor ce se pregătesc sub directa conducere a d-lui Florin Iordache, deputatul a cărui persoană se confundă cu monstruozitatea numită Ordonanţa 13, se adoptă nu doar prin voinţa majorităţii parlamentare, nu numai prin consultarea unor organisme profesionale apropiate actualei coaliţii de guvernare, ci prin consens. Sau, în cel mai rău caz, după o lungă şi înţeleaptă consultare a tuturor organizaţiilor şi organismelor interesate.

Se prea poate că, în faţa evidenţei că nu se poate institui un dialog real cu reprezentanţii puterii de la Bucureşti, Departamentul de Stat al României să fi luat decizia de a folosi un ton nemaiîntâlnit în relaţiile americano-române post 1989. Aşa cum apare el în Comunicatul Departamentului de Stat al SUA care, în traducerea în limba română dată pe fluxul agenţiilor de presă, sună cerem imperios/ de urgenţă Parlamentului să respingă propunerile de modificare a legilor Justiţiei care slăbesc  Statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei“.

Într-adevăr, în textul original redactat în limba engleză apare verbul we urge. Numai că verbul to urge poate însemna, conform unor dicţionare, nu doar a cere, ci şi a îndemna, a încuraja, a invita. Dar şi a forţa,a sili. Complementul de mod imperios ar putea totuşi să indice că la mijloc nu mai e nimic tandru. Numai că el, ca şi de urgenţă apare doar în unele traduceri, nu şi în ceea ce se află pe site-ul Departamentului de Stat al SUA. Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a dat traducerea îndemnăm.

Însă, la urma urmei, nu de chestiuni de plurisemantism este însă vorba aici şi nici despre acele traduceri cu suflet din vremea guvernării d-lui Adrian Năstase. Ci despre ceea ce se poate deduce, din punct de vedere politic, citind atent textul comunicatului. Fiindcă e clar, în nici un caz, Departamentul de Stat nu mai vrea să roage.

Nu, nu îi voi da dreptate d-lui Dan Andronic, patronul de ziar care are mari probleme cu legea, atunci când acesta regăseşte tonul şi exprimările din Epoca de Aur, spunând că am avea de-a face cu un amestec în politica internă a României. Pe de altă parte, mărturisesc că nu mă simt deloc confortabil văzând că iniţiativa este preluată de un organism din afara ţării. Îi dau dreptate d-lui Cristian Tudor Popescu care, luni seara, socotind că to urge înseamnă a cere, într-o intervenţie la postul de televiziune Digi 24 a subliniat că „poziţia Statelor Unite este corectă, dar nu e dreaptă“ fiindcă, atâta vreme cât Departamentul de Stat nu poate să îi ceară nimic Congresului Statelor Unite, este împotriva regulilor ca acesta să folosească tonul imperativ şi verbul to urge în relaţia cu Parlamentul României. Departamentul de Stat poate să constate, să remarce, să sugereze, să observe, nu să ceară.  

În ceea ce mă priveşte, cred că, atâta vreme cât Parlamentul este rezultatul votului românilor şi el adoptă acte normative neconforme voinţei celor ce i-au dat dreptul legiferării, românii au dreptul să îi ceară acestuia să nu mai acţioneze în interesul unei minorităţi în mod evident certată cu legea. Cererea se poate face printr-o coagulare a voinţei populare. Care are dreptul de a se manifesta şi prin proteste mult mai masive decât cel care s-a consumat duminica trecută în Bucureşti şi în alte câteva mari oraşe ale ţării. Protest care i-a speriat în asemenea măsură pe guvernanţi încât aceştia au hotărât, prin intervenţia tot mai primejdioasei ministrese Carmen Dan, să scoată jandarmii şi caii. Deşi sunt mai mult ca sigur că în mintea unor inşi precum contaminaţii de bolşevism aşa cum sunt pesediştii Liviu Pleşoianu, Codrin Ştefănescu, Florin Iordache, Lia Olguţa Vasilescu, Şerban Nicolae  caii ar cam fi trebuit înlocuiţi cu gloanţe.

Altminteri, dincolo de observaţiile făcute mai pe marginea Comunicatului Departamentului de Stat al SUA, în speţă în legătură cu folosirea verbului to urge, sper ca el să îndemne la reflecţie şi la înţelepciune.

E de sperat că reprezentanţii majorităţii în Comisia Iordache încă mai posedă uzul raţiunii. Fiindcă dincolo de duritatea exprimării, Comunicatul Departamentului de Stat al SUA ne lasă să înţelegem că, pentru partenerul strategic nr. 1 al României, Liviu Dragnea înseamnă un pericol pentru siguranţa României.

După modul violent în care au reacţionat inşi precum ultra-bolşevicii Liviu Pleşoianu şi Norica Nicolai mi-e greu să cred că va fi chiar atât de simplu.