Starea de sănătate a comentatorului sportiv Cristian Ţopescu, favorabilă
0Starea de sănătate a comentatorului sportiv Cristian Ţopescu este favorabilă, susţine medicul Silviu Negoiţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Elias din Capitală.
Potrivit acestuia, Cristian Ţopescu va fi supus unor investigaţii suplimentare în cursul acestei zile. În prezent, comentatorul sportiv este internat pe secţia de terapie intensivă, fiind conştient şi cooperant.
Reamintim că Ţopescu a ajuns ieri la Spitalul Elias, în urma unui diabet dezechilibrat.
Cristian Ţopescu are 81 de ani şi a fost comentator sportiv şi politician, fiind ales senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008. Cristian Ţopescu s-a născut la 26 martie 1937, la Bucureşti, fiind fiul ofiţerului de cavalerie Felix Ţopescu, membru al echipei hipice a României, participantă la Olimpiada din Berlin din anul 1936.
Cristian Ţopescu a urmat cariera tatălui său, absolvind Şcoala de Grăniceri de la Oradea. Este apoi licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport. În lunga sa carieră de comentator sportiv a avut peste 5.000 de transmisii în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene.