Alina Bica, condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare
0Curtea Supremă i-a condamnat joi pe Alina Bica la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pe Horia Simu la 4 ani, şi pe Şerban Pop la 5 ani în dosarul privind fapte de corupţie legate de soluţionarea favorabilă a unui dosar al lui Simu. Decizia nu este definitivă şi va putea fi contestată la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Completul format din judecătoarele Leontina Şerban, Geanina Cristina Arghir şi Cristina Rotaru le-a schimbat celor trei inculpaţi încadrările juridice şi i-a condamnat pentru aceste fapte.
Alina Bica a primit pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului, nu pentru luare de mită, acuzaţia care era în rechizitoriul procurorilor.
Horia Simu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă, nu pentru dare de mită, iar Şerban Pop a primit pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, nu pentru complicitate la dare de mită, faptă pentru care fusese trimis în judecată de procurorii DNA.
Instanţa a mai dispus confiscarea de la Şerban Pop a sumei de 150.000 de euro şi a ridicat sechestrul de pe bunurile Alinei Bica.
Cei trei inculpaţi şi procurorii pot contesta sentinţa la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va da o decizie definitivă în acest dosar.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut condamnarea Alinei Bica la o pedeapsă cu executare, aplicarea unei pedepse complementare pe o perioadă de cinci ani, confiscarea a 17.500 de euro şi menţinerea măsurilor asigurătorii. De asemenea, DNA a solicitat condamnarea la pedepse cu executare a fostului şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Şerban Pop şi confiscarea de la acesta a 150.000 de euro, precum şi a lui Horia Simu.
Ce au cerut procurorii DNA
La termenul din 12 ianuarie, când era aşteptată sentinţa în acest dosar, instanţa a decis să repună cauza pe rol pentru schimbarea încadrării juridice în cazul celor trei inculpaţi, considerând că Horia Simu nu trebuie judecat pentru dare de mită, ci pentru cumpărare de influenţă, Şerban Pop nu trebuie judecat pentru complicitate la dare de mită, ci ar trebui acuzat de trafic de influenţă, iar Alina Bica nu ar trebui judecată pentru luare de mită, ci pentru favorizarea făptuitorului.
Atunci instanţa a stabilit pronunţarea pe schimbarea încadrărilor şi pe fond pentru 18 ianuarie, dar la acel termen pronunţarea a fost amânată petnru 26 ianuarie.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut condamnarea Alinei Bica la o pedeapsă cu executare pentru luare de mită, aplicarea unei pedepse complementare pe o perioadă de cinci ani, confiscarea a 17.500 de euro şi menţinerea măsurilor asigurătorii.
De asemenea, DNA a solicitat condamnarea la pedepse cu executare a fostului şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Şerban Pop pentru fapta de complicitate la dare de mită, precum şi confiscarea a 150.000 de euro, şi a lui Horia Simu, pentru dare de mită.
Avocaţii Alinei Bica au solicitat achitarea acesteia, arătând că fapta de care este acuzată nu poate fi probată.
În ultimul cuvânt, Bica a spus că nu poate accepta să se ducă la puşcărie pentru 17.000 de euro, bani pe care nu i-ar fi luat.
În septembrie 2015, fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost trimişi în judecată pentru luare de mită şi respectiv complicitate la dare de mită, pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar al omului de afaceri Horia Simu, acuzat de dare de mită.
“La data de 8 noiembrie 2014, inculpata Bica Alina Mihaela, în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban. Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranşe, pe parcursul a opt luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat mai sus”, au arătat procurorii în rechizitoriu.
Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor primiţi, Alina Bica ar fi determinat înlocuirea procurorului de caz şi ar fi făcut presiuni asupra unui alt subordonat de-al său, pentru a fi pronunţată o soluţie de clasare în dosarul în care Horia Simu era urmărit penal.
Bica, judecata in mai multe dosare
Alina Bica este judecată în mai multe dosare de corupţie. Fosta şefă a DIICOT a fost condamnată de instanţa supremă la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus achitarea Alinei Bica pentru două fapte de abuz în serviciu şi o faptă de favorizare a făptuitorului, respectiv a lui Adriean Videanu, dar au condamnat-o la patru ani de închisoare cu executare pentru o altă faptă de favorizare a făptuitorului, repectiv a lui Ovidiu Tender .
Din pedeapsa Alinei Bica va fi scăzută perioada în care fosta şefă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a stat în arest preventiv, respectiv din ianuarie până în iunie 2015.