REPORTAJ VIDEO Rubar şi Armanchi, românii care luptă voluntar contra Statului Islamic

Rubar şi Armanchi (dreapta), cei doi români originari din Bucureşti care luptă împotriva Statului Islamic pe frontul din Siria. FOTO Mircea Barbu

„Adevărul” continuă azi seria de reportaje de pe frontul din Orientul Mijlociu şi vă prezintă povestea celor doi voluntari români care luptă pe frontul sirian împotriva Statului Islamic, alături de mişcările paramilitare kurde.

Faptul că mii de tineri occidentali au abandonat confortul şi siguranţa Europei ca să lupte în cel mai violent conflict armat modern nu mai surpinde pe nimeni. Presa occidentală a vorbit pe larg despre fenomenul recrutării tinerilor, bărbaţi şi femei deopotrivă, de către mişcările şi grupările care luptă pe frontul din Orientul Mijlociu. Însă ideea că doi tineri născuţi într-un cartier muncitoresc din Bucureşti, cu un trecut absolut normal şi liniştit. au ales să pună mâna pe arme şi să lupte contra Statului Islamic, cea mai violentă mişcare teroristă din istoria recentă, este un gest greu de înţeles pentru cei mai mulţi oameni, judecat şi apreciat deopotrivă de familie, prieteni şi cei apropiaţi. În ultimele luni, cei doi tineri români au înfruntat moartea alături de alţi voluntari străini şi au trăit o experienţa care, aşa cum au mărturisit, le va marca profund destinul.  

Un război în dulcele grai românesc

O tabără de antrenament a gherilelor kurde de la graniţa cu Siria e ultimul loc unde te-ai aştepta să auzi vorbindu-se limba română. Şi totuşi, undeva într-un colţ al unui cort militar, un tânăr înalt, cu privire blajină, e tachinat de camarazii săi cu privire la originile sale „vampirice”. E poreclit „Dracula” de către prietenii săi americani, care asociază crâmpeiul de informaţii pe care îl cunosc despre România cu camaradul lor venit din ţara vampirilor şi vârcolacilor ca să lupte cot la cot cu ei împotriva jihadiştilor Statului Islamic.   

Dracula, pe numele său kurd Armanchi, e un tânăr bucureştean, venit să lupte în Siria la începutul acestui an. L-am întâlnit în tabără kurdă din nordul Irakului, chiar la graniţa cu Siria, în drumul său înapoi din prima linie. „Am părăsit România pe 18 februarie 2015. Am luat autocarul din Bucureşti până la München şi apoi avionul până în Suleimania. Odată ajuns, am plătit un şofer de taxi să ne treacă graniţa în Siria şi pe urmă am fost întâmpinaţi de YPG ( n.r. - Unităţile de Protecţie ale Poporului Kurd, organizaţie militară activă în Siria). 

Armanchi a studiat foarte atent conflictul din Siria înainte să se decidă să plece în prima linie. „Faptul că Statul Islamic omoară femei, copii, civili într-un cuvânt, e un motiv destul de întemeiat de a veni. Ceea ce se întâmplă aici este un genocid”, susţine tânărul român, vădit afectat de evenimentele recente din regiune. 

Românul Armanchi povesteşte cum a ajuns să lupte alături de kurzi împotriva Statului Islamic 

Sătul să privească ororile pe care jihadiştii le comit împotriva civililor din Siria şi Irak, Armanchi a decis să ia legătura cu o pagină de socializare dedicată celor care doresc să se ofere voluntari ca să lupte împotriva ISIS, alături de kurzi. „Am încercat să găsesc o cale de a lupta împotriva lor. Aşa am dat de pagina de Facebook care m-a ajutat să ajung în Siria. Au fost mai multe criterii de selecţie. M-au întrebat despre trecutul meu, dacă am comis o crimă sau dacă am experienţă militară.” 

Acelaşi lucru l-a simţit şi Rubar, celălalt român care luptă pe frontul sirian. Pe numele său real Ruben, bucureşteanul în vârstă de 25 de ani a fost pentru o scrurtă perioadă înrolat în Legiunea Străină, dar stilul cazon şi regulile stricte l-au determinat să abandoneze Legiunea în favoarea unei vieţi petrecute între Italia şi România. Originar din cartierul bucureştean Berceni, Rubar a părăsit România la o vârstă fragedă, pentru a se stabili alături de mama sa în Italia. În aceste zile, românul se află în prima linie a războiului împotriva ISIS, la mai puţin de trei kilometri de avamposturile jihadiştilor, departe de confortul Occidentului şi liniştea familiei. 

Într-un sat abandonat din regiunea oraşului sirian Amuda, Rubar şi camarazii săi aşteaptă noi instrucţiuni cu privire la avansul grupei sale. Şi-au pierdut recent comandantul, când acesta a călcat pe o mină, şi acum îşi caută un lider, pentru a relua lupta. Rămaşi fără lider, românul şi cei câţiva străini au la dispoziţie câteva momente pentru a contempla motivele ce i-au determinat să se înroleze. „Am aflat cum să vin aici dintr-un articol scris de presa americană despre Jordan Matson ( n.r. - liderul informal al voluntarilor străini din Siria). Am venit din aceleaşi motive pentru care toată lumea e aici – ca să lupt împotriva Statului Islamic.” O combinaţie de altruism şi aventură, Rubar se simte împăcat cu decizia şi motivele pentru care se află în aceste zile în prima linie a conflictului sirian, departe de Bucureştiul natal. 

Totul pentru ţară şi conducător

Atât tabăra de antrenament, cât şi avamposturile din prima linie sunt împânzite de de steaguri şi imagini cu Abduallah Ocalan (Appo, aşa cum îi spun luptătorii kurzi), o amintire constantă a legăturii ideologice dintre PKK şi YPG. Cei mai mulţi voluntari străini, printre care şi cei doi români, nu sunt de acord cu idelogia de stânga a mişcării. „Am venit să luptăm alături de ei, nu cu ei”, susţine Armanchi, vădit dezamăgit de ideologia marxistă care predomină în rândul camarazilor săi kurzi. „Nu sunt adeptul acestei ideologi şi nu mă identific deloc cu ea. Sunt aici ca să lupt împotriva Statului Islamic, nu să fiu îndoctrinat.” Opinia sa e împărtăşită şi de Rubar, celălalt român, dar şi de cei mai mulţi luptători străini. „Dacă vor să vină oameni aici să lupte pentru ideologie, e problema lor. Eu am venit aici ca să lupt împotriva Statului Islamic”, a declarat Jordan Matson, liderul informal al voluntarilor străini din Siria. 

Rubar este originar din cartierulul bucureştean Berceni 

Antrenamentul e sumar. Durează, în cele mai bune cazuri, o săptămână, la „Academia din Rojava”, un centru de antrenament de pe partea siriană a Kurdistanului. Acolo, voluntarilor li se prezintă sumar armamentul şi au ocazia să tragă câteva focuri înainte de afi aruncaţi în luptă. Câteva zile de ideologie marxistă şi explicaţie a contextului istoric - şi kurzii consideră că luptătorii sunt pregătiţi să se ia în piept cu Statul Islamic. 

Însă nu toţi voluntarii au ocazia să lupte din primele zile. Odată ajunşi în taboor-ul (n.r. - unitate militară de mici dimensiuni) unde sunt repartizaţi, aceştia petrec săptămâni sau luni bune înainte să vadă o luptă reală. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu românii. Aceştia au insistat să participe activ la operaţiunile militare din prima linie şi, după o evaluare din partea comandaţilor de grupă, li s-a permis să-şi îndeplinească visul. 

Voluntariatul financiar

Ideologia e o chestiune relativ abstractă, comparativ cu problemele mundane pe care fiecare luptător le întâmpină pe durata acestui conflict. Toţi luptătorii străini aflaţi pe frontul din Siria sunt voluntari. Îşi plătesc singuri transportul şi o mare parte din echipament. Odată ajunşi în taberele de antrenament, aceştia primesc uniformă, mâncare şi arme din partea mişcării şi, în unele ocazii, o soldă simbolică, sub o sută de dolari pe lună. „Nu suntem plătiţi. Din contră, o bună parte din echipament mi l-am cumpărat singur sau l-am obţinut cu eforturi deosebite odată ajuns aici”, susţine Rubar, în timp ce colegii săi europeni îl aprobă. Şi-ar dori cu toţii echipamente mai bune, arme şi accesorii militare care să le permită să acţioneze mai eficient, dar fondurile limitate ale mişcării îi impiedică pe luptătorii kurzi să investească în tehnică de ultimă generaţie. „Spre deosebire de noi, forţele Peşmerga primesc armament, muniţie şi echipament din partea Statelor Unite”, adaugâ Rubar. „Noi trebuie să ne descurcăm cu ce avem!”, pare să se resemneze bucureşteanul confruntat cu lipsurile de zi cu zi ale vieţii pe frontul sirian. 

Nici hrana nu e cine ştie ce. O masă compusă din orez fiert, câteva lipii şi mult ceai îndulcit e masa de seară a voluntarilor străini şi a kurzilor deopotrivă. Pe un acoperiş al unei case pe jumătate bombardate, la numai câţiva kilometri de avamposturile ISIS, Rubar şi camarazii săi par să fie împăcaţi cu alegerea pe care au făcut-o. În ciuda lipsurilor, voluntarii străini sunt conştienţi că experienţa ultimelor luni îi va schimba definitiv, într-un mod iremediabil.       

De ce luptă românii împotriva Statului Islamic? (Partea I)

În ceea ce priveşte revenirea în ţară, ambii par să accepte cu greu o psoibilă întoarcere. „Va fi greu să revin acasă. Totul mi se pare foarte ciudat când mă gândesc la asta. De aceea îmi doresc foarte mult să rămân în Irak şi să mă stabilesc aici,” susţine Armanchi. „Voi reveni pentru o perioadă, să-mi vizitez familia, dar cred că locul meu e aici. Mă simt deja ca acasă aici.” Rubar e de aceeaşi părere. Familia sa nu ştie că se află pe frontul din Siria. Ei cred că el e încă undeva prin Franţa, în siguranţâ şi departe de orice pericol. „Le voi spune în câteva zile, dar mi-a fost teamă că nu vor înţelege. Eu vreau să revin acasă. Acolo mă simt cel mai bine. Dar mai este mult de lucru aici până să mă gândesc la o întoarcere.” 

Va urma

În ediţia de mâine, citiţi despre faptele de arme ale celor doi pe frontul împotriva Statului Islamic.