Procuror DNA implicat într-un accident auto. Magistratul era în concediu şi s-a urcat beat la volan. Kovesi a cerut CSM revocarea din funcţie a acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii DNA-Craiova verifică cum s-au împărţit banii şi funcţiile în PNL Dolj în 2012

Procurorul DNA Eugen Stoina a fost implicat joi, în jurul orei 15.00, într-un accident de circulaţie fără victime, pe care l-a cauzat. Stoina se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii incidentului. Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut CSM revocarea din funcţie a lui Eugen Stoina, potrivit unui comunicat al DNA. Dosarul privind accidentul este instrumentat de Parchetul General.

În conformitate cu notificarea făcută de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 11 ianuarie 2018, ora 19:30, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect un accident rutier în care a fost implicat un autoturism care aparţine şi care era condus de procurorul Stoina Eugen, informează DNA într-un comunciat remis „Adevărul“

.

Accidentul s-a produs în Bucureşti la data de 11 ianuarie 2018, în jurul orei 15:00, iar în urma impactului nu au rezultat victime care să fie spitalizate. 

Cel care a produs accidentul de circulaţie, prin aceea că nu a păstrat distanţa regulamentară între vehicule, este procurorul Stoina Eugen, informează sursa citată, care precizează că Stoina se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Procurorul se afla în concediul legal de odihnă pentru perioada 11-12 ianuarie 2018, aprobat de şeful de secţie, susţine DNA.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis în joi seară, către Secţia pentru Procurori a C.S.M., solicitarea de aviz în vederea revocării domnului Stoina Eugen din funcţia de procuror D.N.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 87 alin. 8 rap. la art. 87 alin. 2 din Legea 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite