Poliţia Română împlineşte azi 191 de ani. Bucureştenii sunt aşteptaţi la exerciţii demonstrative şi la o expoziţie de arme şi echipamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi se sărbătoresc 191 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române Moderne. Cu această ocazie, poliţiştii bucureşteni au pregătit o serie de manifestări, printre care o expoziţie de arme şi echipamente, dar şi câteva exerciţii demonstrative de intervenţie.

Prin urmare, bucureştenii sunt aşteptaţi în centrul comercial Afi Palace Cotroceni, începând cu ora 17.00.

Astfel, în intervalul 17.00 – 17.45, poliţiştii de la Serviciile de Acţiuni Speciale, Poliţie Canină şi Pirotehnic vor prezenta exerciţii demonstrative de intervenţie, dresaj canin, patrulare, prindere şi imobilizare a infractorilor, apărare la atacul prin surprindere şi moduri de acţiune în cazuri în care a fost semnalată amplasarea unui dispozitiv pirotehnic.

Ulterior, cei interesaţi vor putea vizita o expoziţie de arme şi costume ale Serviciului de Acţiuni Speciale şi ale secţiilor de poliţie.

Tot în incinta complexului, poliţiştii criminalişti vor prezenta echipamentele folosite pentru realizarea cercetării la locul comiterii unei infracţiuni şi vor explica modul în care sunt descoperite şi ridicate amprentele sau alte tipuri de urme şi cum se realizează un portret robot.

De asemenea, poliţiştii vor organiza un concurs cu premii între echipe formate din elevi ai unor unităţi şcolare din sectorul 6.

Pe toată durata evenimentului, vor fi împărţite pliante cu diferitele campanii desfăşurate de Poliţia Capitalei pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite