Parchetul confirmă teoria conspiraţiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată după 20 de ani, o instituţie oficială a statului confirmă versiunea populară asupra Revoluţiei române, aceea care fusese mereu cenzurată ca formă de subversiune.

Parchetul a difuzat miercuri un comunicat în care explică extinderea investigaţiilor în Dosarul Revoluţiei, pentru ”infracţiuni contra umanităţii”. E ca şi cum întregul proces s-ar relua dintr-o nouă perspectivă, atentă, de astă dată, la planul de ansamblu, care fusese complet ignorat în toate investigaţiile precedente. Uimitor şi scandalos a fost că, timp de două decenii, parchetele militare au investigat (sau au simulat că investighează) episoade distincte care, pur şi simplu, nu puteau fi articulate între ele.

E un exemplu de şcoală în teoria literară, bătălia de la Waterloo aşa cum a fost ea percepută de eroul romanului lui Stendhal, ”Mânăstirea din Parma”: plonjat în mijlocul bătăliei, Fabrice del Dongo e copleşit de o mulţime de amănunte terifiante care îl împiedică să înţeleagă ce curs urmează evenimentele, cine atacă, cine se retrage, cine pierde sau cine câştigă. Or, procurorii militari s-au purtat timp de 20 de ani ca nişte tineri recruţi pierduţi în mijlocul unei bătălii ininteligibile. Abia acum parchetele militare reuşesc să dobândească imaginea de ansamblu, aşa cum reiese din acest comunicat: ”Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informaţii false, scoaterea în stradă şi înarmarea populaţiei, respectiv crearea aparenţei unui „război civil” în care să se confrunte unităţi înarmate aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne sau aceluiaşi minister, în scopul preluării puterii şi legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română, care a transmis comunicate alarmiste şi uneori false, la tăierea legăturilor telefonice şi aducerea la conducerea ministerelor de forţă a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecinţa generării unui „război” psihologic şi mediatic care a condus la producerea a numeroase victime.”( http://www.mpublic.ro/)

Am reprodus pasajul în întregul său ca să fie mai clar că anchetatorii par să afle, în sfârşit, ceea ce istoria orală, ca şi istoriografia neoficială stabiliseră deja de multă vreme: după 22 decembrie 1989, puterea instituită prin lovitură de stat a simulat luptele de stradă cu scopul de a-şi crea o legitimitate revoluţionară. Parchetele militare admit şi ele, în sfârşit, că Revoluţia a fost, după o anumită dată, o  farsă sângeroasă. ”Cine a tras în noi după 22?” era o întrebare scandată în Piaţa Universităţii, care lumina prin ea însăşi natura situaţiei. Ceauşescu fusese înlăturat de complotişti din intimitatea vechiului regim care nu aveau nicio legitimitate publică şi care aveau nevoie să-şi croiască o aură revoluţionară. Cei care au fost pe străzi în acele zile au sfârşit prin a înţelege destul de repede că, în zilele imediat următoare fugii lui Ceauşescu, administraţia continua să fie controlată de o putere anonimă, care se putea mobiliza cu iuţeala şi eficienţa unui aparat de stat aflat în deplină funcţionalitate.

Comunicatul Parchetului este un eveniment important, deşi nu unul în sensul în care s-ar putea crede. Căci sunt slabe speranţe ca noua investigaţie să-i dezvăluie pe toţi cei implicaţi în complotul din decembrie 1989, să le stabilească cu precizie rolurile şi dimensiunea vinovăţiei, aducându-i în faţa Justiţiei. Dar este totuşi de semnalat că, pentru prima dată după căderea comunismului, o instituţie oficială a statului, una legată intim de resorturile cele mai importante ale Puterii, confirmă versiunea populară asupra Revoluţiei, aceea care fusese mereu cenzurată ca formă de subversiune. E adevărat că s-au scris şi s-au spus multe lucruri, în deplină libertate, dar ele au fost mereu minimalizate ca forme de conspiraţionism naiv şi rău intenţionat. În treacăt fie spus, dacă ”teoria conspiraţiei” a fost dovedită vreodată, atunci, cu siguranţă, acest lucru se întâmplă acum în cazul Revoluţiei române.

Parchetul ne dă o veste bună: ”Cercetările urmează a fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la faptele comise după data de 22.12.1989 pe întreg teritoriul ţării, conform dispoziţiilor reţinute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.”

Dar există şi un revers întunecat, căci adevărul e recunoscut oficial abia după ce se vor fi scurs cele două decenii dintr-o tristă profeţie.

Autor: Horaţiu Pepine

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite