Normele de aplicare a legii antifumat, excesiv de dure: restricţii aplicate balcoanelor şi teraselor în aer liber

Normele de aplicare a legii antifumat, excesiv de dure: restricţii aplicate balcoanelor şi teraselor în aer liber

Restricţiile aplicate spaţiilor din aer liber sunt considerate prea dure de industria HORECA

Autorităţile au elaborat draftul pentru aplicarea legii antifumat, care va intra în vigoare de la 16 martie. Normele sunt catalogate de industria HORECA drept excesiv de dure, în special în ceea ce priveşte restricţiile aplicate spaţiilor din aer liber. În plus, fumatul este interzis şi în maşina de serviciu, dar şi în construcţiile proprietate privată aflate pe terenuri care aparţin autorităţilor.

Prima variantă a normelor de implementare şi aplicare a Legii nr 15/2016 pentru interzicerea în spaţiile publice închise se află în prezent în proces de definitivare, adică în circuitul interinstituţional la Guvern. Documentul reprezintă şi baza pe care va fi elaborat ghidul de bune practici în acest domeniu. 
 
Interpretările date până acum de autorităţi legii antifumat îi nemulţumesc pe patronii de restaurante, baruri şi cluburi. Spaţiile vizate de restricţii sunt cele catalogate drept închise şi publice. 
 
Spaţiul public este definit drept orice spaţiu accesibil publicului (de ex. din domeniul cultural-artistic, sănătate, învăţământ, alimentaţiei publice, petrecerii timpului liber – cluburi, discoteci, restaurante, cafenele, pizzerii, etc -, spaţiile autorităţilor centrale şi locale, etc) sau destinat utilizării colective (de ex. pentru activităţi sportive, târguri, expoziţii, etc), indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces.
 
Spaţiul închis este definit drept acela care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
 
În aprecierea caracterului de închis/ deschis al unui spaţiu, nu se va ţine cont de:
 
- natura materialului din care sunt confecţionaţi pereţii şi/ sau tavanul/ plafonul/ acoperişul. Oricare ar fi materialul folosit la construcţia pereţilor şi/ sau tavanului (zidărie, textil, lemn, perdea de aer, folie plastic, etc), şi oricare ar fi densitatea materialului (material perforat, etc), atâta timp cât există un tavan şi cel puţin 2 pereţi, spaţiul respectiv va fi considerat ”spaţiu închis”. 
 
- caracterul temporar sau permanent al pereţilor sau spaţiului. Atâta timp cât un element de construcţie poate îndeplini funcţia de ”perete” (limitează, separă sau izolează), spaţiul din care face parte va fi considerat ”spaţiu închis” chiar dacă elementul respectiv se poate plia, ridica, porni (perdea de aer), etc adică este perete doar temporar. De asemenea, nu se va ţine cont de caracterul sezonier al unui spaţiu: atâta timp cât există un tavan şi cel puţin 2 pereţi, spaţiul respectiv va fi considerat ”spaţiu închis”. 
 
În aceşti parametri, normele de aplicare fac diferenţa între corturile cu un perete şi cele cu doi pereţi - în primul se poate fuma, în cel de-al doilea, nu. Spre deosebire de vecinii maghiari, care nu au voie să fumeze în staţiile pentru mijloacele de transport în comun, în România nu există astfel de restricţii - bineînţeles, în cazul în care staţia sau peronul nu are plafon/tavan şi doi pereţi, moment în care se supune interdicţiei. 

Nu se mai fumează în „firmele de apartament”
 
În „firmele de apartament” nu se va mai putea fuma. Dacă într-o locuinţă proprietate privată se desfăşoară şi activităţi economice, atunci aceasta devine „loc de muncă” (chiar dacă activitatea se desfăşoară doar într-o cameră), iar fumatul este interzis. 

În construcţiile private aflate pe domeniul public, fumatul este de asemenea interzis. În balcoanele clădirlor administrative, fumatul rămâne permis, însă doar dacă balconul este catalogat drept „deschis”. 

Fără ţigară pe scara blocului
 
Spaţiile comune din clădirile rezidenţiale sunt considerate publice, aşa că nu se va mai putea fuma nici pe scara blocului. 
 
Fumatul este interzis în toate cluburile, inclusiv în cele private, cu acces restricţionat. 
 
Maşina de serviciu este considerată „loc de muncă”, aşa că fumatul este interzis. La fel şi în taxi. 
 
În pensiuni, hoteluri şi hosteluri, fumatul va fi permis doar în interiorul camerelor închiriate de clienţi. Aceeaşi regulă se aplică şi în căminele pentru bătrâni şi alte spaţii cu destinaţie similară. 
 
Deţinuţii din penitenciarele de maximă siguranţă vor avea voie să fumeze în celule, cei din închisorile obişnuite se vor deplasa în spaţii special amenajate, la fel şi personalul administrativ. 
citeste totul despre: