Mircea Vasilescu: Gică Popescu a fost deja graţiat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

N-am înţeles mare lucru din zecile de texte, opinii, blogăreli şi postări pe Facebook în legătură cu eventuala graţiere a lui Gică Popescu, deşi m-am străduit. Adică am făcut tot posibilul să înţeleg argumentaţia celor care cereau sau respingeau ideea că Traian Băsescu, preşedintele ţării, ar trebui/n-ar trebui să-l graţieze pe marele fotbalist.

Mă declar total incompetent în chestiuni juridice şi declar pe proprie răspundere că ceea ce scriu reprezintă opinii de „simplu cetăţean”. Dar am înţeles aşa: că graţierea se poate acorda, conform legii, dacă persoana în cauză o solicită. Întreb, ca simplu ceăţean: persoana în cauză a solicitat-o? Am senzaţia că nu. Şi-atunci? De ce se bagă în seamă atîţia oameni propunînd ce le trece lor prin cap drept “soluţie”? Şi de ce cred oamenii că au dreptate, fiecare pe partea lui?

Chestiunea cea mai gravă, după părerea mea, este aceasta: vrem Justiţie corectă şi europeană, da? Da. Ei bine, cînd Justiţia se pronunţă, argumentat şi conform legilor în vigoare, se găsesc nu ştiu cîţi inşi care cer excepţii: păi, cutare e un bun român; cutărică a dat bani la biserici şi îşi face cruci maaari de tot; cutărescu e un simbol naţional şi l-am cunoscut eu pe taică-su care era foarte de treabă, nu se poate pentru ca să înfunde puşcăria... Etc., etc.

Nu înţeleg: vrem Justiţie europeană, modernă, imparţială? Vrem domnia legii? Sau vrem în continuare un Suveran care să dispună că X trebuie graţiat şi Y nu, după cum devine cazul, după numărul de like-uri primite pe Facebook sau după cine ştie ce criterii?

Şi apoi, ca să revenim la chestiuni mai simple şi mai clare: Gică Popescu nu a făcut cerere de graţiere, din cîte cunosc. Ştie cineva (dintre “combatanţii” pro şi contra) ce e în sufletul lui, ce e în gîndul lui? Ştie cineva dacă Gică Popescu vrea sau nu să facă cerere de graţiere? Îi pasă cuiva dintre “combatanţi” de omul Gică Popescu sau toţi vor să se bage în seamă scriind/vorbind despre marele fotbalist, simbolul naţional ş.cl.? Sigur că a fost un mare fotbalist – unul serios şi profesionist, cum puţini am avut. După gustul meu – de nepriceput într-ale fotbalului – doar Hagi îi stă alături, prin faptul că a fost extraordinat de talentat, dar şi extraordinar de muncitor. Plus Dan Petrescu (iar aici sînt cu totul subiectiv, recunosc), un om care mi se pare că nu a trecut degeaba prin fotbal şi prin lume, ci a căutat să înveţe tot timpul ceva, să se perfecţioneze, să rămînă el însuşi. Un mare profesionist.

Citiţi articolul integral pe dilemaveche.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite