Marele Premiu la Loto, câştigat cu un bilet gata completat în agenţie

Marele Premiu la Loto, câştigat cu un bilet gata completat în agenţie

Premiul a fost câştigat pe 30 decembrie FOTO Adevărul

Unul dintre cei doi câştigători ai marelui premiu la Loto, un bărbat de 50 de ani din Găeşti, Dâmboviţa, s-a prezentat ieri la sediul Loteriei Române pentru a intra în posesia banilor. El a spus că a câştigat cu un bilet gata completat.

 Specialiştii în probabilităţi sunt uimiţi de faptul că ambele bilete norocoase au fost jucate la Găeşti, o localitate cu 13.300 de locuitori, care a pus în vânzare 1% din biletele puse în joc în seara de 30 decembrie.

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Găeşti, judeţul Dâmboviţa este, începând de ieri, mai bogat cu peste 12 milioane de lei. Dâmboviţeanul este unul din cei doi norocoşi care au completat numerele extrase de Loteria Română la Loto 6/49 la tragerea specială de Anul Nou. Atunci au fost puse în joc la Extragerea Specială, 32 de milioane de lei la categoria I şi, foarte curios, ambele bilete câştigătoare au provenit de la o agenţie din Găeşti, oraş cu o populaţie de 13.300 de locuitori, potrivit ultimului recensământ.

Primul câştigător, jucător fidel la Loto 6/49, s-a prezentat ieri la sediul Loteriei Române pentru a intra în posesia premiului, pe care deja s-a gândit cum îl va fructifica. Planurile legate de modul în care îşi va cheltui banii erau făcute de ceva timp, mai ales că în trecut bărbatul a mai obţinut un premiu la aceeaşi categorie, însă în valoare de doar 600 de lei.

Ce va face câştigătorul cu banii

Intenţionează să îşi ajute copiii şi să îşi facă o livadă, un vis pe care îl are de mult timp dar pe care nu a putut să şi-l îndeplinească până în acest moment. Dâmboviţeanul norocos a spus că a ales biletul în Ajunul Crăciunului, de pe panoul cu bilete gata completate din agenţia Loto 15-013 din Găeşti, o agenţie în care jucătorul nostru nu obişnuia să joace, frecventând, de obicei, cealaltă agenţie loto din oraş. Potrivit Loteriei Române, bărbatul a aflat în primele zile din an că este unul din cei doi mari câştigători, când a mers la agenţie să-şi verifice biletul.

„Crede în tine şi Dumnezeu te va ajuta. Viaţa îţi rezervă surprize pe care nu le aştepţi”, a mărturisit bărbatul.
Specialiştii în probabilităţi şi statistică spun că şansele ca ambele bilete câştigătoare să fie jucate la o agenţie dintr-un oraş nu foarte mare au fost de 1 la 10 milioane.

„Pe lângă faptul că sunt şanse cam de 0.15% să existe o variantă câştigătoare, probabilitatea ca ambele bilete să fie din Găeşti, de unde provin cam 1% din bilete jucate la acea extragere este de tipul 1 la 10 milioane. Adică e o probabilitate foarte mică. E ca atunci când pui pentru prima oară în viaţă un bilet la loto şi câştigi premiul cel mare, adică sunt şanse extrem de mici. E o treabă neverosimilă. Pe de altă parte, ăsta e norocul omului”, a explicat profesorul Gheorghiţă Zbăganu care a adăugat că de Anul nou au fost jucate 1.380.360 de variante la Loto 6/49 ceea ce înseamnă că a existat un total de 13.981.816 variante puse în joc seara extragerilor.

„Cu banii ăştia, aş face oraşul boboc”

Zarvă mare în orăşelul Găeşti, judeţul Dâmboviţa, după ce, joi, Loteria Română a anunţat că unul dintre cei doi norocoşi care au câştigat câte 16 milioane de lei Loto 6/49 s-a prezentat să-şi revendice premiul. Deşi oficialii Loteriei au dat câteva indicii despre câştigător, din care aflăm că este vorba despre un bărbat de vârstă mijlocie, familist, în Găeşti, numele acestuia era, joi, o enigmă, existând doar câteva teorii printre localnici. Un lucru este, însă, cert: norocosul a pus mâna pe o sumă care ar scoate oraşul din anonimat, dacă banii ar ajunge în conturile Primăriei. Sau, cel puţin, asta cred edilii.

„Nu ştim cine ar fi putut să câştige. Nu bănuim pe nimeni. Dacă aş fi câştigat eu banii ceştia, aş fi plecat din ţară de cum puneam mâna pe bani”, mărturiseşte domnul Ştefan, localnic din Găeşti. Alt găeştean spune că oraşul nu va beneficia în niciun fel de pe urma acestui câştig. „E o sumă mare, dar sigur o să îi cheltuiască pentru el şi familie. Nu cred că o să investească vreun leu în Găeşti, într-un oraş aşa mic”, ne-a spus domnul Marian.

Ioniţă Georgeta, vânzătoarea de la agenţia la care s-au jucat, de Sărbători, cele două bilete norocoase, spune că, în urmă cu o săptămână, posibil unul dintre câştigători a trecut pe la ea pentru a-şi verifica biletul. „E o noutate pentru mine. Nu am ştiut că şi-a ridicat premiul. Săptămâna trecută s-a prezentat la noi să îşi revendice premiul un bărbat de vârstă mijlocie. Chiar nu mai ştiu cum arăta exact. Nici măcar nu mai ştiu cum era îmbrăcat. I-am spus că toate câştigurile mari sunt ridicate din Bucureşti. Omul a vrut să aibă o confirmare a faptului că a câştigat, dacă sunt cele şase numere câştigătoare”, ne-a spus Ioniţă Georgeta.

„Misterul se adânceşte”

„E curios, totuşi, că nu ştie nimeni de ei. Am auzit că unul a avut curaj şi s-a dus să îi ridice. Dacă aş fi câştigat eu, mi-aş fi pus la adăpost copiii şi o parte din bani aş fi donat-o la un cămin de bătrâni sau de copii”, spune Tudor Codrea, un localnic care era, joi, la aceeaşi agenţie Loto pentru a juca un bilet. „Vin în fiecare săptămână şi joc. Despre câştigători spun doar atât: dacă sunt amărâţi, foarte bine, dacă sunt de ăştia bogaţi, să le piardă urma”, mai spune un alt localnic.

Edilul oraşului Găeşti recunoaşte că s-au vehiculat mai multe persoane care ar fi câştigat, însă speculaţiile au fost egale cu zero. Pe de altă parte, crede că, dacă ar avea o aşa sumă la bugetul local, i-ar ajunge să modernizeze tot oraşul.
 
„Misterul se adânceşte. Au fost nişte zvonuri care s-au demontat de-a lungul timpului. Au fost mai multe persoane vehiculate, printre care un poliţist, un instructor auto, dar nu s-a adeverit niciuna. E o bucuie să auzi că doi cetăţeni din oraşul tău au câştigat. Eu, cu trei milioane de euro la Primărie, aş face multe lucruri. Având în vedere că facem trotuare, că modernizăm şcoli, o sală de sport, un liceu, mi-ar ajunge. Cu banii ăştia, aş face oraşul boboc. Să îi mănânce sănătos!”, i-a urat primar Gheorghe Grigore câştigătorului care şi-a revendicat premiul.

Nu pune toate milioanele în acelaşi coş

Specialiştii în plasamente financiare le recomandă câştigătorilor la Loto, pentru ca banii să nu li se piardă în cheltuieli inutile, să-i investească în active sigure şi diversificate, chiar dacă acestea nu aduc bonificaţii spectaculoase.

Cel mai important este ca suma respectivă să nu fie păstrată într-un cont unic bancar, ci în mai multe conturi a câte cel mult 100.000 de euro, deschise la mai multe instituţii bancare. Plafonul de 100.000 de euro per cont este important pentru că în această limită este garantată păstrarea banilor în siguranţă absolută, inclusiv în cazul în care banca respectivă ar da faliment. În toate ţările UE există unităţi specializate (fonduri) de garantare a creditelor bancare, astfel că e recomandabil ca banii să fie depuşi în conturi deschise la unităţi bancare din Uniunea Europeană.

Alte achiziţii interesante pentru aceşti investitori ar fi plasamentele în aur, pentru că aurul are o creştere garantată a valorii în timp. Producţia de aur este în scădere, iar cererea este în creştere, ceea ce împinge mereu în sus cotaţiile metalului preţios, plus că în condiţii de criză aurul este „moneda“ de refugiu. În fine, specialiştii mai recomandă achiziţionarea de unităţi de fond la fondurile deschise de investiţii, iniţierea unui stagiu de cotizare la un fond de pensii private şi apelarea la servicii de tip „private banking“.

 

citeste totul despre: