Managerul Institutului Oncologic Bucureşti, acuzat de o şpagă de aproape 100.000 de euro
0
Ancheta în cazul spitalelor din Capitală suspectate de achiziţii trucate continuă. Managerul Institutului Oncologic Bucureşti, Dan Straja, reţinut în noaptea de joi spre vineri de DNA, este acuzat că a luat mită aproape 100.000 de euro.
Medicul ar fi luat şpaga, în două tranşe, de la reprezentantul a două societăţi comerciale, pentru derularea unor contracte de achiziţii. Straja va fi prezentat, în cursul zilei de vineri, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în perioada 1 - 8 mai 2015, Dan Straja, în calitate de manager la Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu“, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în ceea ce priveşte încheierea contractelor de achiziţii, derularea contractelor şi angajarea unităţii în operaţiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale, în două tranşe, suma totală de 95.750 euro, potrivit News.ro.
„Sumele de bani, ce au fost primite de inculpat atât în biroul său din cadrul instituţiei pe care o conducea, cât şi în autoturismul personal, pe o stradă necirculată, indicată anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit pentru derularea în bune condiţii a contractelor respective (emitere comenzi, plată facturi)“, susţin procurorii.
În acelaşi dosar, a fost reţinut şi managerul Spitalului „Bagdasar-Arseni”, Bogdan Păltineanu, acuzat că ar fi primit mită 73.450 de euro şi 18.600 de lei, când era manager al Institutului de Geriatrie „Ana Aslan“, de la reprezentantul a două firme, pentru încheierea unor contracte de achiziţii şi plata facturilor către societate, potrivit DNA.
Păltineanu este acuzat că a luat mită între cinci şi 10 la sută din valoarea unor contracte pentru reactivi de laborator şi truse de diagnostic. Sursele citate au precizat că unele dintre contractele vizate în anchetă au fost încheiate cu firme ale lui Dorin Cocoş.